"Iarna în halat" – 20097 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAlexandrina Mateescu
Mă numesc Alexandrina Mateescu, sunt născută în miez de iarnă în satul dintre plopi, prin geamul casei mele în fiece dimineață schițez răsăritul, pe care-l port de la primele poezii în suflet. Cel mai frumos joc al dimineții sunt razele de lumină care alunecă printre gene și înfășură sufletul în cîntul veșnic al începuturilor.
22 poezii, 0 proze
Elena Cardas
Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...
9 poezii, 0 proze
Ion Cuzuioc
Ion CUZUIOC BREVIAR BIBLIOGRAFIC La 16 septembrie 1949 În familia intelectualilor Valentina și Pavel Cuzuioc din comuna Țareuca, județul Orhei, s-a născut primul copil-Ion Cuzuioc, viitorul medic și scriitor (urmat de Sergiu, născut în 1953, și Luminița, care vede lumina zilei în 1959). 1956 -1963 Urmează școala de opt ani din satul de baștină. În iarna anului 1962 obține premiul I la un concurs literar dedicat scriitorului rus sovietic Nicolae Ostrovski. 1963-1966 Este elev al școlii №1 din Rezina. În vara anului 1965 Este angajat la secția de dezinfecție profilactică a Centrului de medicină preventivă din Rezina. Ia primele lecții practice de medicină preventivă de la tatăl său Pavel, șef secție la centrul respectiv. 1966 Devine student al facultății de Sanitărie și Igienă a Universității de Stat de Medicină din Chișinău. În vacanța de iarnă (1967) Se întâlnește la Rezina cu foștii învățători și elevii școlii №1, unde își citește poezia ,,Pâine de secară” pe care o...
124 poezii, 0 proze
Petru Teodor
Născut în plină iarnă (1978), pe seară, într-un București nu foarte de demult. Copilărind în mare parte prin Moldova pe la bunici și rude. * Liceul - Colegiul National Sfântul Sava, Bucuresti. * Universitatea de Medicină și Farmacie - Carol Davila, Facultatea de Medicina Generală, București . * Practică în perioada facultății și după la mai multe spitale din București. * Perioada de rezidențiat terminată la Spitalul Clinic de Urgență București. * Angajat în momentul de față, de profesie - observator pe câmpul de luptă (evident medic). * Model profesional: Dr. C. (NCH-Sp.B.Buc.), Dr. Ț. (ATI-SCUB), Dr. Ol., Dr. B., Dr. G., Dr. P., Dr. O., Dr. B. (M.U.-SCUB), Dr. St. (ATI-MNast.Buc.), Dr. A.R. (A&E-NHS-HoE) și alții. * Modele literare: Eminescu, Blaga, Bacovia, Arghezi, Voiculescu, Sadoveanu, Eliade, Sebastian, Lovinescu, Liiceanu, Pleșu. De scris din proprie inițiativă a fost un început în anul 1994. De axat m-am axat pe poezie-simbolism-filozofie, înclinația fiind dată de moartea...
308 poezii, 0 proze
Ismail Kadare
- s-a născut pe 28 ianuarie 1926, la Gjirokastër, un mic orășel din Albania. - a absolvit Facultatea de Filologie la Tirana - studii literare la Moscova, la Institutul de Literatură Maxim Gorki - a debutat cu poezie: - ,,Visări juvenile\" - 1954 - ,,Melancolie\" - 1957 - roman ,,Generalul armatei moarte\" - 1963 îi aduce recunoșterea internațională - ,,Cetatea\" - ,,Cronica în piatră\" - ,,O capitală în noiembrie\" - Iarna marii însingurări\" - ,,Concert la sfârșit de toamnă\" - între 1990-1999 locuiește la Paris - în 1999 se reintoarce în Albania - ,,Piramida\" - ,,Umbra\" - Spiritus\" - ,,Florile reci din martie\" - cărți de memorialistică - ,, Moartea care ne-a unit\" - evenimentele din Yugoslavia ultimilor ani - în ultimul deceniu propus de patru ori pentru Premiul Nobel pentru literatură.
2 poezii, 0 proze
maria ioana
Existentă în București din iarna lui 1988, născută în zodia peștilor. Absolventă a Colegiului Național Bilingv “George Coșbuc”. Studenta la Facultatea de Inginerie Economica in limba germana - FILS, UPB. Realista umanista. La nevoie: lacrimi_cad la yahoo punct com
20 poezii, 0 proze
Ioana Comanita
Nascuta in Pitesti,intr-o zi de iarna,cu toate ca ma simt ciudat pe vremee rece,mutata in Bucuresti la 12 ani,necunoscand decat familia,si azi,mai bogata cu numerosi prieteni,amintiri si....ganduri.
5 poezii, 0 proze
Mitra Raluca
Copil bălai născut în miez de iarnă sub zodia care a dat cele mai mule genii. Și cei mai mulți nebuni. 1986. Către ce converg eu? Către viață și dincolo de ea când va fi vremea (poate am sa vă vizitez). Suflet dual, am trecut pe la cifre ca în prezent să mai am un an juma' de litere. Pe unde o să ajung? "La mine" - spune-mi tu. Cred în Doamne-Doamne și-n minuni nu-de-om-făcute. Și-n copii, în flori, în fluturi. Tu crezi? sunt doar curioasă. Scriu cu stiloul, mai puțin la examene: acolo am pixuri norocoase pe care e inscripționat 1 nume. Ei da! am corupt și eu minori. Se fue de-acum... Vreau un E.T. ca mine și să văd lumea. Așa... o bucățică, cât să-mi înec dorul de aripi, să domolesc vântul de larguri din mine (și nu, n-o plagiez pe Olguța). Cum face trenul? Uuu... te duc... te duc... te duc... Mai vrei să vin?
9 poezii, 0 proze
Balea Elena
Născută în Jijila, jud.Tulcea, 28 februarie 1984...m-am născut în ultima zi de iarnă ca să aduc primăvara în sufletul celorlalți...Liceul în Măcin, profil real,bacalaureat 2002, în prezent studentă la Inginerie alimentară, Protecția mediului, anul 4, cursuri zi si Drept anul 2,cursuri zi. Am scris peste 300 de poezii, niciodată publicate. Nu mai scriu de câțiva ani...gălăgia nu-mi dă voie...Și nu mai visez la fel de mult...asta-i trist...
3 poezii, 0 proze
Anna Dzengan
Am publicat în mai multe volume colective, între care: – Almanahul literar Povestea de iarnă (2024), coordonat de Vasile Suhani; – Almanahul literar 1 Aprilie (2025), coordonator Vasile Suhani; – Antologia aniversară La vadul timpului, sclipiri de stele (2025), coordonată de Doina Moritz; – Antologia De dragoste și inimă albastră (Editura eP, București, 2025), coordonată de Roxana Licu; - Antologia ”Lumină din lumină”(2025), coordonată de Mariana Moga. În 2025 am debutat cu volumul de versuri, ”Ploaia care cântă în suflet”, Editura RoTipo, Iași — o carte care adună în paginile ei reflecții, vulnerabilități și freamătul unei lumi interioare în continuă transformare.
10 poezii, 0 proze
Iarna în halat
de marius nițov
pe străzi e un alb imaculat e dimineață încă stratul de nea a acoperit totul toată mizeria rămasă-n urma petrecerilor locurile descoperite de căderile celor dezechilibrați cred că pentru a ascunde...
Halat japonez
de Irina Nechit
Am stat toată ziua cu gura închisă de ce nu pot face și eu inele din fum de țigară Cu mintea limpede încep să scriu despre garoafele roșii aruncate în noroi despre câinii ce le adulmecă și mor...
iarna e bine să fii karenina
de alice drogoreanu
pe văleni e plin de lături. de semințe și de căcați. și rezemate de canaturi sicrie multe luminează prosper. ca un costum de firmă. cred că oricine s-ar simți țais în satin auriu. chiar dacă e...
Recunoştinţă
de Flaviu George Predescu
Eu eram în pijama şi în halat Când mă vizitau, mă ridicam În capul oaselor, în pat Mereu mi se cerea Să nu mă ridic, să rămân culcat Şi mă bucuram de fiecare dată Aşa cum poate, niciodată, nu m-am...
Not now, bitch !
de Radu Tudor Ciornei
În fiecare noapte Caron își leagă barca de marginea patului meu și mă întreabă politicos dacă mai vin. Eu îi spun că nu încă, că mai am de băut o cafea rece cu fantomele dimineții, că mai am de fumat...
tabieturi
de Vasile Munteanu
mă văd scriind în gheața de la geamuri satanic răsturnat în două lumi și nu știu dacă inima hrănește mulțimea viselor pe care nu le am iarna e o linie circulară compusă din mulțimea fulgilor...
când fila de sequoia devine hobby pe fb
de Cătălin Al DOAMNEI
mă întorc în trecutul zilei de azi am trăit foarte de demult & uneori foarte banal atingând cu mâna infinitul depărtărilor conversațiile cu ceilalți înlocuind secunda și grăbind-o constat o patrie...
wild dream
de Daniela Bîrzu
locul meu este aici dar eu nu știu încă / în paturile albe de spital apoi lângă ferestrele largi unde soarele dispare și apare acoperindu-mi din când în când ochii. zăpada s-a așezat și peste mine/...
Ierni care vor fi
de Pavel Eliza
Afară miroase-a lemn și-a fum Iar cosițele sunt împletite-n flori uscate - Cosițe ale zânelor, Cosițe ale vântului, Cosițe ale soarelui de iarnă. Afară-i cald, ieșim în halate Ca vântul să ne mângâie...
Boli acute fara de leac
de adrian grauenfels
Pacienta din camera 46: Doctore să aduni toate cuvintele și să mi le strecori sub piele cu o seringă invizibilă, sa nu simt acul ca un drog nerostitele vorbe să imi răscoleasca conturul ca de ceară....
