"Haiku l" – 15537 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCristina Oprea
M-am născut în anul 1980 și am crescut în satul Roșiori din jud. Suceava. Momentan locuiesc în Iași, unde am și absolvit, în 2002, Facultatea de Informatică la Al. I. Cuza. Lucrez printre studenți, investind în dezvoltarea lor personală, socială și moral-creștină. Mi-au plăcut de când mă știu natura, muzica și poezia.. Am scris doar câteva poezii copilărești, cu rimă, în clasa a șasea...și alte câteva, mult prea serioase, în anii de liceu... Din anul 1998 am început să-L descopăr și să-L cunosc într-un mod personal pe Cel Căruia îi datorez totul: Dumnezeu. Cartea mea preferată a devenit cu timpul Biblia – Cuvântul Lui. Din 2008 am început să exprim câteva din gândurile și emoțiile mele, mai ales din dialogul meu cu Dumnezeu, sub forma unor versuri simple...cele mai multe născându-se în timpul încercărilor mele de a învăța să cânt la chitară.. Am descoperit poezia haiku la începutul anului 2012, la Cenaclul de Haiku de la Ceainăria Sakura din Cluj-Napoca. Câteva zile mai târziu...
14 poezii, 0 proze
Ruxandra Magdalena Manea
Sunt absolventă a Facultății de Litere din Brașov. Iubesc pădurile, ploaia de toamnă rece și lungă. Iubesc marea și liniștea ei veșnică. Iubesc călătoriile lungi cu mașina, fără țintă sau in Toscana. -2008, Lumen, Iași, în volumul colectiv ”Analogii distante”, basme pentru copii. -2009, Lumen, Iași, volumul ”Auteurs francais: Francois Villon et Marcel Proust” -2009, august, locul al VI-lea la Concursul internațional de haiku în limba franceză ” Voix de Rokugan”. -2010- apariție în revista ”Oglinda literară” numărul 103, iulie.
75 poezii, 0 proze
Ioana Geier
...necunoscand secretul invincibilitatii, nu-mi pot uda oglinzile interioare in albastru, asa ca cerul va ramane intact pumnalelor voastre... jodeburg@yahoo.de Carti editate in Romania: Femeie,ia-o spre Vest!-roman-2006 Gongul din Altenmünster-roman-2007 Rochia de nisip(Das Sandkleid)-poezie-2006 Pasaport pentru iubire-poezie-2007: 2010-carti editate in Londra: Das Sandkleid- o noua versiune The abandoned woman-trad. Ada Ionescu Hörend das Licht-Haiku Klavier und Knospen-Tanka § Haiku Genunchi pe lut albastru-poezie *** "Si tratta di un volume di poesie,dove l'anima della poetessa exprime emozioni interiori.Il paesaggio e la partenza sono temi fondamentali.Ma anche il vedere entro se stessi assume una valeza purificatrice..." Accad.Angelo Manitta Accademia Il Convivio Italia,(dic,2007) "Dein Gedicht ist sehr intensiv,sensibel;es ist viel zwischen den Zeilen...gefällt mir" Erik Buchheister Red.Chef "Art Profil-Zeitschrift für Aktuelle Kunst",Deutschland "Aceasta carte este un act de...
347 poezii, 0 proze
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa (1763-1828) a fost un poet japonez. *** Kobayashi Issa (1763-1827) - original name Kobayashi Nobuyki - Also called Kobayashi Yataro, born in some sources on May 5, 1763 Kobayashi Issa was born in Kashiwabara, Shinano province (now part of Shinano Town, Nagano Prefecture), a son of a farmer. His father was widowed a few years after Issa was born. Issa was looked after by his grandmother until his father remarried. During this period, he started to study haiku under a local poet, Shimpo. Issa's troubles with his stepmother started when she gave birth to a son. Later Issa complainen that he was beaten "a hundred times a day." In 1777, at the age of fourteen, he was sent by his father to Edo (Tokyo today), where he studied haiku under the poets Mizoguchi Sogan and Norokuan Chikua (died 1790). Possibly Issa also worked as a clerk at a Buddhist temple. Issa's works gained the attention Seibi Natsume, who became his patron. Although his poems became more and more known, he was...
2 poezii, 0 proze
Lorraine Ellis Harr
Lorraine Ellis Harr was one of the important figures in the history of American haiku. She lived in Portland, Oregon, where for almost four decades she worked tirelessly to promote the understanding of the haiku form and to encourage the reading and writing of haiku in English through the publication of a quarterly journal, Dragonfly, the organization, Western World Haiku Society and the fifteen books of her own poems in all the Japanese genres . Internationally known poet and editor, Kazuo Sato once commented that if Lorraine Ellis Harr lived in Japan, she would be a national treasure. Opal Lorraine Ellis Harr was born on Halloween, October 31, 1912, in Sullivan, Illinois. Her father left the family when she was three years old. The mother and three girls (Lorraine is the youngest) moved to Cooperstown, North Dakota to live for several years before moving to Portland. Her mother had a sister who lived there. The sister's husband promised Lorraine's mother a job if they moved to...
4 poezii, 0 proze
Luminita Suse
Luminita Suse is a member of the League of Canadian Poets, Haiku Canada, The Ontario Poetry Society, Tanka Canada, Tanka Society of America, and others. Publications: - Skylark No. 2, 2013, UK - Ottawa Arts Review, Issue 7.1,2013, Canada - Byline, Vol.30, No.4, Aug-Sep 2013, Canada - World Haiku Review, 2012 - A Hint of Light, co-author Mike Montreuil, response tanka, Edition des petits nuages, 2013, Canada - A Thousand Fireflies / Mille Lucioles, Edition des petits nuages, 2012, Canada - Avid Walls, phafours press, 2012, Canada - Kado Calea Poeziei, Vol. 1:1, 2012, Romania - Bywords Quarterly Journal, 2006-2013, Canada - The New Stalgica Hymnal, 2009, Canada - Ditch Poetry, 2008, Canada - The Broken City, No. 6, 2010, Canada - Air Out In Air, 21 Poets for the Guatemala Stove Project, phafours press, 2011, Canada - Moonbathing, No. 2-6, 2010-2012, USA - Magnapoets, No. 7-9, 2012, Canada - Magnapoets “Butterfly Away” anthology, 2011, Canada - Magnapoets “Many Windows” anthology, 2011,...
693 poezii, 0 proze
Cornelia
...inca ma mai gindesc la un haiku pentru asta..:)
7 poezii, 0 proze
Ana Urma
Debut literar - 2009 editura Semănătorul, - vol. "File de jurnal fără sfârșit" Volume publicate: Isadorable[poezie], edituraArtBook 2015; Ploaie de vară[haiku], editura Pim 2015, File de jurnal[poezie], editura Pim 2016; Începând cu anul 2010 prezentă în antologii sub sigla cenaclului Lira21 și ale grupului RomanianKukai, până în prezent peste cincisprezece Premii: Premiul I, II și III, mențiuni haiku 2010-2016, concursuri RomaniaKukai, Premiul Poemul Anului 2014, Haiku Club Premiul III 2013, proză, Vis vegetal, concurs Lira21 Locul I 2014, poezie În țara magiei, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Locul I 2014, recenzie Patria mea A4/Ana Blandiana, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Premiul III 2015, poezie religioasă, Festivalul Credo Premiul I/Trofeul Iarna 2015, poezie/Saudade, concurs Iarna&agonia.ro Premiul III 2015, poezie, Un mail în noapte, concurs Marele premiu Agonia.ro Mențiune 2015, festivalul internațional Romeo și Julieta la Mizil Premiul III 2016,...
194 poezii, 0 proze
Cristina Rusu
Născută la 17.05.1972, la Iași. Facultatea de Litere "Al.I.Cuza", Iași Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae", Iași În prezent redactor șef adjunct la revista "Kado - Calea Poeziei" - revistă de poezie, cultură poetică și spiritualitate euro-asiatică Membră a Societății Române de Haiku motto personal: Să fii bun, modest, să-L iubești pe Hristos și să nu treacă nici o zi din viața ta, fără să fi făcut o faptă bună.
184 poezii, 0 proze
Roman Natasa
Apariții literare: Pe urmele cireșerilor, 2009. În căutarea jocului sfârșit, 2010. În căutarea jocului sfârșit, 2011. Revista Singur, numărul 36-37, aprilie 2014. Revista Gutenberg, numărul 21, decembrie 2014 Revista Gutenberg, numărul 22, martie 2015 cu articolul Femeia- atunci și acum Revista Gutenberg, numărul 23, iunie 2015 cu articolul Adrian Melicovici Antologia PE ALEEA CUVINTELOR (Editura Inspirescu, 2015) Antologia Urzeala Cuvintelor (Editura Fundației „Ioan Slavici”, Arad 2016) Volum personal de versuri ÎN PALMA EVEI (Editura Sfântul Nicolae, Brăila 2015) Premii obținute Mențiune la Concursul interjudețean de haiku și fotografie „Floare de cireș” Ediția I, Timișoara, aprilie 2007. Premiul al III-lea la la concursul de scrisori, eseuri și mesaje de dragoste „Dulcea mea doamnă.Eminul meu iubit.”, ediția a IX-a, secțiunea adulți 2015 Mențiune la concursul național „Unifero” 2015 secțiunea adulți Premiul special la concursul de...
34 poezii, 0 proze
Haiku l
de gheorghe Sarbu
un fluture alb stând pe o floare de in – primul răsărit
Haiku-Lacramioare
de Rodica-Hera CHIRIAC
Padure verde Covor de lacramioare Parfum si soare.
Haiku-Lumanarea
de Rodica-Hera CHIRIAC
Nici urma de vant; dar te mladiezi, arzand propria umbra. 12.01.03
Haiku liber
de Florentin Smarandache
PRIMAVARA * Fragezi ghiocei trag de sub zapada primavara. * In araturi adânci tarina deschide gura. * Izbucnesc salcâmii in hohote de muguri. VARA * Au obosit copacii in caldura lichida a verii. *...
Haiku lacustru
de Edi APOSTU
Haiku lacustru Panteră de pluș Fluide spinoase reci Căsuțe pe val.
Haiku lung
de stoian marian-victor
Hemoragie de Sine Peste pozele de marmura Invazie de Însuși apatrizi. Stomacul expandat Golit de tenia furnicoasă a Autosuficienței Geme scherzzo melodii naziste. Eu stau in preajma Mea Și mă apăr de...
Haiku la fotografie
de Corneliu Traian Atanasiu
Redacția RoKu s-a decis să lanseze un nou concurs: Haiku la fotografie. Ideea nu este nouă, ea fiind practicată pe multe site-uri de diferite limbi. În ceea ce privește spațiul românesc însă, atât...
haiku (las jos creionul)
de Flavia Muntean
las jos creionul – nici un cuvânt să nu atingă luna de toamnă
haiku (la microscop)
de Flavia Muntean
la microscop în cabinetul pustiu razele lunii
haiku (luna subțire)
de Flavia Muntean
luna subțire – se depărtează și ea cu frunzele toamnei
