"Gânduri de canal" – 20126 rezultate
0.03 secundeMeilisearchEne Catalin Ionut
Îmi place să exprim idei sau gânduri legate de orice ne înconjoară. Consider că Universul este o dovadă a măiestriei și iubirii cu care noi oamenii, înșine, am fost făuriți.
11 poezii, 0 proze
Cristian Tanasescu
Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.
21 poezii, 0 proze
Laurentiu Moise
Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi
12 poezii, 0 proze
Călin Sămărghițan
- deținător al primului și deocamdată singurului saluki din România, septembrie 2009, de la care moment scrisul a retrogradat pe locul doi. - Născut în 1969 la Sibiu. - Licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu, 1992. - Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996. - Titlul de doctor în Teologie al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 2000. - Licențiat al Facultății de Litere din Sibiu, 2001. - Născut a doua oară într-o facere mai lungă, la Predeal în 2001-2002. - Fost redactor șef al Revistei literare "Gândirea" (serie nouă), 1994-2004, revistă care a apărut între anii 1990 - 2004, de atunci mereu cu gânduri de reluare. - Articole și studii de specialitate, inter și transdisciplinare, critică literară, critică a criticii și cronică de carte, publicate în reviste și ziare din Sibiu ("Revista Teologică", "Telegraful Român", "Tribuna", "Radical", "Monitorul de Sibiu"), Sinaia ("Gândirea"), Târgu-Mureș ("Vatra", cu extras în volum tematic),...
238 poezii, 0 proze
zah florina iulia
,,Aș vrea de multe ori de gânduri să scap Aș vrea să nu-mi treacă prin cap ce-mi trece prin cap, Aș vrea să nu fi scris tot ce-am scris Mă uit pe versuri si dau vina pe pix,, BITZÃ ,,Memento mori,,
2 poezii, 0 proze
Georgescu Jasmina
o pânză de păianjen clădită pe o prăpastie de gânduri.
2 poezii, 0 proze
Doina Postolachi
2008 sper să îmi public romanul :) 2003 "Galerie de gânduri" , ed. Prut Internațional, Chișinău, R.Moldova 1998 Concursul Național de Poezie, organizat de Consiliul European, premiul II, Chișinău. 1998 Olimpiada inrternațională de Limba și Literatura Română, premiul III, Botoșani, România. 1998 Olimpiada de Limba și Literatura Română, premiul I, Chișinău, R. Moldova 1997 _ 1998 Bursa Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru creație proprie 1997 Concursul Național de Poezie, Premiul Special al revistei "Symposion", Iași, România 1997 Concurs de Poezie, Junimea. Premiul Special al revistei " Atheneu", Bacău, România 1997 Conferință Științifică, Nivel Național, Grand Prix, Chișinău, R. Moldova 1997 Concurs Național de Poezie, Grand Prix, Chișinău, R.Moldova 1996 Conferința Științifică, in cadrul zilelor "Mircea Eliade", Premiul Special, Sighișoara, România. 1995 Conferință Științifică, Premiul I, Chișinău, R. Moldova. 1995 bursă de studii, fundația SOROS "Dr Phillips High School"...
31 poezii, 0 proze
Gheorghe Sfintescu
O frunza de mediocritate cu vine de cuget, Moarta de panza invizibila a trairii, Vie de curent rece de ganduri. Imi vibrez optimist viitorul In bulgari de ploaie transfigurez Pe-al meu negru verde Praful ce imi ineaca ochii... O ruga imbratisanda strang la piept Animata de nerenuntare... O dogoresc si pielea mi-este'puizata De crunta oglindire calorica...
2 poezii, 0 proze
Elena-Cristina Bărzoi
Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!
6 poezii, 0 proze
anca
am aparut pe lume intr-o zi de 3 august, pe la vreo 11 shi ceva dimineatza; m-am tot perindat prin scoli, pana am ajuns la un liceu, pe care l-m terminat; acu sunt la facultate ( nu conteaza care). de ce scriu ? nu stiu, poate din aceeasi cauza ca si restu : sa ma descarc de miile de ganduri, idei, pareri, ca sa "vorbesc" shi eu cu cineva ( in cazul de fata, tastatura)
1 poezii, 0 proze
Gânduri de canal
de Tilvic Ana
gânduri de canal - șobolani cenuși se mișcă senzual, haotic de-a lungul unei circumvoluțiuni. atenție! opriți perfuzia! sinapsele mă dor. hei, de ce-i atâta gălăgie? vă rog, lăsați-mă să dorm.
Rece
de Sebastian Lala
Rece Sebastian Lala Mă gândesc. Dar cum fac eu asta? Cine zace adânc în capul meu și mă controlează? Te numești minte. Nu contează pentru că oricum îți pot spune cum vreau. O să îți spun Eu. - Cum...
Exercițiu de imaginație.
de andrei todosi
Stă să dea-n clocot o oală de gânduri, Pumnii în tâmple...gonesc către voi Câmpii Alizee, scăldate de vânturi Grecești și măslini verzi caprifoi. Statuia lui Zeus tremură toată, Nemernicul zeu e...
cu_vântul de seară
de Ottilia Ardeleanu
la 70ºF la tv încă se vorbește despre tero dincolo de sticlă orașul într-un glob de tăcere cu florile lui înnoptând una lângă alta ca niște păsări copii plutesc în surzenia cât un chiot perechi...
Trandafir de mahala
de Dani Stefan
O vedeam în fiecare dimineață când traversa zebra îngrozitoarei intersecții din centrul orașului, puțin grăbită, dar întotdeauna la fel de frumoasă și aranjată, ținând în mână o geantă mică neagră....
corpuri deschise
de Ela Victoria Luca
din oraș nu mai rămânea nimic doar corpul rotea ceasurile în sensul unui bărbat gravat în epidermă târziu straturi straturi de gânduri desfăcute de corbii din squar și râsul meu acoperind palme...
Bucarest entre les cuisses
de Doru Mihail
Nicuşor merge, târșâindu-și pașii, cu umerii căzuți ca și cum orașul i-ar atârna de gât. Aerul e greu, plin de miros de asfalt încins, de fum de eșapament, de benzină stătută și canalizări care...
E minunat că ai văzut lumină...
de Andrei Horia Gheorghiu
Ce interes poți să ai tu să-mi zici că „e minunat că am văzut lumina”? Mă iei cu truisme de-astea? Îți spun încă de pe-acum că suflet n-am de dat. Asta ca să lămurim lucrurile de la bun început,...
Galerie de artă vie II
de Paul Gorban
stătea adunată sub pasaj cum stă o vrabie pe-o candelă stinsă își umplea stomacul cu unghii vechi părul și-l agăța de resturi mă privea prin haine mă dezvelea de ascuns cu buzele prindea nori de fum...
Þi-aș scrie
de Gabriela Marieta Secu
Þi-aș scrie uneori sute de gânduri, amănunte simple din viața complexă a acelora ce nici lacrimi nu mai au si nici bocete... era vremea aia, a empatiilor, a simțirii până dincolo de lacrimi... nu...
