Doina Postolachi

După ce ne-am sărutat, în prima noapte, te-am văzut fără coaja de cactus. Ești un bărbat foarte frumos. Șopârla-macaroană a murit, dar poate că puii ei te vor găsi, într-o zi. Nici nu știi.

Șopârla-macaroană a murit. L-ai descoperit pe Dumnezeu, \"movila mare-mare de nisip\", prin inima ta de cactus. Mi-am luat peruci. Eram fericită. Și puteam să adorm usor, pentru că simțeam

Trebuia să te gasesc. Acum, că aveam trupul scurt și picioarele lungi, nu mi-ar fi luat mult timp, să te găsesc. Si nici nu puteai fi prea departe. Pentru că erai un cactus mic si fără țepi - și

Sunt tulburi gândurile triste și neliniștite. Aseară au aflat lumina stinsă și palma ta, în părul meu. Și nu a mai fost loc și pentru ele să se încălzească în buclele calde, blonde,

În serile ploioase de Iulie, voi reveni pe-aceleași drumuri, de-altădată, pe care picioarele îmi răsfoiau, din mers, cele mai triste gânduri, ca două semne de carte, voi reveni, când mă

Regretatului meu frate Călin Drumurile ne despart cu încă un an, cu încă o părere de rău depărtările au devenit mai umbroase. Marea s-a mai adâncit cu un cuvânt… Ne este dor

Copacii, ca niște cerșetori, își întind cuiburile, ca șlepcile, la drum. Ca bănuții, ouăle se adună în cuiburi. Asemeni unor trecători zgârciți îi ocolesc anii.

Curs LRC, UB Prin geam coboară o scară de lumină. Câteva gânduri triste mi-au mai rămas și iată că acum se încălzesc la soare.

lui Savatie B. Câteva umbre au tresărit. Străzile nu au văzut nimic, copacii tac. Undeva, un mănunchi de lăcrimioare răspândește mireasmă de lumină. Fluturii nu vor să

El își ascunde urechile ca pe doi muguri de tristeți pădurețe, le odihnește în palme, ca pe două cuvinte sincere, le poartă atent, ca pe două flori pe care, timid, a venit să mi

Există doar două pronume negative, \"nimeni\" și \"nimic\", care nu sunt, nici pe departe, marcă a oralității din poezia populară (printre altele, oralitatea aparține și stilului crengian, ceea ce

Orașul m-a reântâlnit cu indulgență.. Gândurile vechi s-au ferit să mă întristeze. mi-a fost dor de-ai mei, mi-a fost dor de mine. mai rămânea un singur lucru: să ard podul - pricina

Am plecat din oraș mai înainte ca vechile gânduri să simtă că le părăsesc. E aproape dimineața iar gândurile triste au rămas cu mult în urmă - depărtările mijesc ca o vedere slăbită de

Apele nedormite s-au abătut și de data aceasta sub Pod. Era ca și cum ar fi adus cu ele toate nopțile și toate gândurile tulburi - chemase ploaia să biciuiască drumurile, să înece

Nu ar fi crezut vreodată că Podul avea s-o însoțească in toți anii care au urmat. Acesta avea să se aștearnă între ea și ceilalți, ajutându-i să o cunoască și, tot el, făcând prăpastia dintre

În barul Singurătate se adună zilele și anii, discută nimicuri, își amintesc de trecut și beau cafea aici se râde și se plânge, se citește mult ciobită și murdară, tinerețea mea-i o

Și în această după-amiază vechile gânduri vor urca pe cămin, își vor lua zborul peste oraș ascunse, îmi vor povesti de tine și despre căile ferate undeva, dincolo de mine singurătatea a

Gândul cel trist ca o cravată cenzurează fiecare respirație, singurele păreri de rău, ultimele emoții... Părăsit de unii, necunoscut de alții îmi omor plictisul, și doar din când în

Cu streșinile roșii de nesomn mă petrece gara și-ntreg orașul și cerul pistruiat de rândunele- turnul îsi flutură batista de fum în amintirea mea.