Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Gânduri de bou"20125 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Laurentiu MoiseLM

Laurentiu Moise

AutorAtelier

Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi

12 poezii, 0 proze

Călin SămărghițanCS

Călin Sămărghițan

AutorAtelier

- deținător al primului și deocamdată singurului saluki din România, septembrie 2009, de la care moment scrisul a retrogradat pe locul doi. - Născut în 1969 la Sibiu. - Licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu, 1992. - Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996. - Titlul de doctor în Teologie al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 2000. - Licențiat al Facultății de Litere din Sibiu, 2001. - Născut a doua oară într-o facere mai lungă, la Predeal în 2001-2002. - Fost redactor șef al Revistei literare "Gândirea" (serie nouă), 1994-2004, revistă care a apărut între anii 1990 - 2004, de atunci mereu cu gânduri de reluare. - Articole și studii de specialitate, inter și transdisciplinare, critică literară, critică a criticii și cronică de carte, publicate în reviste și ziare din Sibiu ("Revista Teologică", "Telegraful Român", "Tribuna", "Radical", "Monitorul de Sibiu"), Sinaia ("Gândirea"), Târgu-Mureș ("Vatra", cu extras în volum tematic),...

238 poezii, 0 proze

zah florina iuliaZI

zah florina iulia

AutorAtelier

,,Aș vrea de multe ori de gânduri să scap Aș vrea să nu-mi treacă prin cap ce-mi trece prin cap, Aș vrea să nu fi scris tot ce-am scris Mă uit pe versuri si dau vina pe pix,, BITZÃ ,,Memento mori,,

2 poezii, 0 proze

GJ

Georgescu Jasmina

AutorAtelier

o pânză de păianjen clădită pe o prăpastie de gânduri.

2 poezii, 0 proze

Ene Catalin IonutEI

Ene Catalin Ionut

AutorAtelier

Îmi place să exprim idei sau gânduri legate de orice ne înconjoară. Consider că Universul este o dovadă a măiestriei și iubirii cu care noi oamenii, înșine, am fost făuriți.

11 poezii, 0 proze

Doina PostolachiDP

Doina Postolachi

AutorAtelier

2008 sper să îmi public romanul :) 2003 "Galerie de gânduri" , ed. Prut Internațional, Chișinău, R.Moldova 1998 Concursul Național de Poezie, organizat de Consiliul European, premiul II, Chișinău. 1998 Olimpiada inrternațională de Limba și Literatura Română, premiul III, Botoșani, România. 1998 Olimpiada de Limba și Literatura Română, premiul I, Chișinău, R. Moldova 1997 _ 1998 Bursa Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru creație proprie 1997 Concursul Național de Poezie, Premiul Special al revistei "Symposion", Iași, România 1997 Concurs de Poezie, Junimea. Premiul Special al revistei " Atheneu", Bacău, România 1997 Conferință Științifică, Nivel Național, Grand Prix, Chișinău, R. Moldova 1997 Concurs Național de Poezie, Grand Prix, Chișinău, R.Moldova 1996 Conferința Științifică, in cadrul zilelor "Mircea Eliade", Premiul Special, Sighișoara, România. 1995 Conferință Științifică, Premiul I, Chișinău, R. Moldova. 1995 bursă de studii, fundația SOROS "Dr Phillips High School"...

31 poezii, 0 proze

Gheorghe SfintescuGS

Gheorghe Sfintescu

AutorAtelier

O frunza de mediocritate cu vine de cuget, Moarta de panza invizibila a trairii, Vie de curent rece de ganduri. Imi vibrez optimist viitorul In bulgari de ploaie transfigurez Pe-al meu negru verde Praful ce imi ineaca ochii... O ruga imbratisanda strang la piept Animata de nerenuntare... O dogoresc si pielea mi-este'puizata De crunta oglindire calorica...

2 poezii, 0 proze

Elena-Cristina BărzoiEB

Elena-Cristina Bărzoi

AutorAtelier

Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!

6 poezii, 0 proze

ancaA

anca

AutorAtelier

am aparut pe lume intr-o zi de 3 august, pe la vreo 11 shi ceva dimineatza; m-am tot perindat prin scoli, pana am ajuns la un liceu, pe care l-m terminat; acu sunt la facultate ( nu conteaza care). de ce scriu ? nu stiu, poate din aceeasi cauza ca si restu : sa ma descarc de miile de ganduri, idei, pareri, ca sa "vorbesc" shi eu cu cineva ( in cazul de fata, tastatura)

1 poezii, 0 proze

Sinziana HliboceanuSH

Sinziana Hliboceanu

AutorAtelier

M-am nascut pe-un fund de mare...caci asa se spune, ca la poalele batrenei Tampe a fost candva o mare...am vazut lumina zilei in miezul fierbinte al verii, la 30 iulie 1983...parintii si bunicii mei mi-au insuflat dragostea pentru literatura, si in special pentru poezie inca din frageda pruncie... Liceul l-am facut tot la poalele Tampei, la Colegiul National Unirea, clasa de Filologie, unde, sub indrumarea domnului diriginte Viorel Micu am inceput in anul intai sa iau parte la cenaclul literar al liceului si in scurt timp, mi-am vazut tiparite, franturi de ganduri si de inima in revista liceului- "Alpha". Am facut parte din colectivul de redactie pana in ultimul an,cand, sub ocrotirea si indemnul scriitorului si profesorului meu de Literatura Universala, domnul Nicoae Stoie, mi-am facut duplex-debutul(impreuna cu o colega si prietena buna) in "Foaie pentru minte, inima si literatura", editia din 23-24 februarie 2002, cu poemul in proza "Adam si...Eu"... Din nefericire intrarea mea la...

23 poezii, 0 proze

Gânduri de bou

de Paul Constantin

Nervos, boul asculta manele, În timp ce vaca îi era gestată, - De azi îmi port doar coarnele, Să nu mi se mai spună „tată”

PoezieAtelier

Nici moartea nu mai e ce-a fost

de Sorin Stoica

Se trezi în miez de noapte și imediat începură să-l hărțuiască o sumedenie de gânduri negre. Înainte să-și dea seama de ceea ce se întâmplă cu el se gândește deja că-și urăște nevasta, că n-ar fi...

ProzăAtelier

Cantecul toreadorului

de Ion Nimerencu

Cand m-am fost murit cu totul, M-a lovit o stea cu botul Si-a intrat ca o felina Pe sub carnea mea divina, De-am tasnit pe din afara Ca un tipat de vioara, Ca un sfarc de primavara Dintr-un pas de...

PoezieAtelier

autobiografie

de magda aiacoboae

Drumurile reale au dublu sens; dus și întors, iar distanțele sunt cu o mică aproximare, egale. Reguli elementare obligă la parcurgerea sensurilor în confor-mitatea cu universalitatea înțelegerii...

Atelier

Ion Negrea

de mihai traista

«Sus e cerul, largă-i lumea, N-a sti nimeni că m-am dus, Bine c-a-nfrunzit pădurea, Numa’ m-or vedea ca nu-s…» (Doru Stănculescu) Pentru proaspătul soldat Ion Negrea, obișnuit cu libertatatea și cu...

ProzăAtelier

Ca dorul

de Iulia Elize

trecându-ți sărutul în maci pasageri răscolești umbre moi răsăritul din pulpele lor se-ntinde perlat peste greieri din timbre cu zimți peste rochița ta din timbre cu zimți peste puii de vrabie din...

PoezieAtelier

Coscai 42

de Pestrea Ion-Daniel

CRAaa... (vin coscaii) visează... deasupra visului clănțăne crucile sârmelor înșirate împietrite ciori așteaptă implacabilul din negura viit-orului diseminate viforoase în păduri și câmpuri (să ne...

PoezieAtelier

Vin coscaii

de Pestrea Ion-Daniel

(vin coscaii) Visează... Deasupra visului Clănțăne crucile sârmelor, Înșirate, împietrite, Ciori așteaptă implacabilul, Din negura viitorului, Diseminate, viforoase, În păduri și câmpuri. (să ne...

PoezieAtelier

GANDURI DE GAINA

de DAN ILIESCU

Se scoală o gaină , cu găndul la un ou Cocoșul e de vină!...îl face prost și bou! Nu a-nțeles sarmanul , trezitul prea devreme Exemplul e curcanul , ce doarme mai cu lene De ce cu noaptea-n cap , îi...

PoezieAtelier

Ce era de capul nostru

de Ghejan Andrei

Ce era de capul nostru?... mai nimic, dar eram o gașcă de zile mari, sau mai bine zis: de pomină. Nici măcar unul nu era cu biscuiții-ntregi, dar toți aveau grijă să-i ascundă cât mai bine p-ăia...

ProzăAtelier