Nici moartea nu mai e ce-a fost

Se trezi în miez de noapte și imediat începură să-l hărțuiască o sumedenie de gânduri negre. Înainte să-și dea seama de ceea ce se întâmplă cu el se gândește deja că-și urăște nevasta, că n-ar fi trebuit niciodată să cumpere casa asta și că îmbătrânește în ritm accelerat. Întunericul deveni agresiv, el începu să transpire emoționat de realitate și cu un efort disperat ajunse la baie. Se spălă pe față și imediat de cum se ridică la oglindă văzu în ea chipul vecinului oribil de la etajul patru, al șefului de tură burtos și duhnind a jeg și al amantului neveste-sii, ăla cu Mercedes de neam prost, că p-ălălalt încă n-avusese ocazia să-l cunoască. La naiba, iar m-am trezit eronat. Se întoarse în pat cu gând să adoarmă la loc, unicul mod sigur pe care-l cunoștea să se întoarcă repede la trupul și identitatea corecte dar îi era frică, multă frică. Cu timpul realizase faptul că de fiecare dată se întorcea tot mai dezamăgit de el și tot mai încântat de vecinul oribil, de șeful burtos, de amantul cu Merțan și de boul ălălalt. Se pomeni că viața lui îi cere să aleagă acum, chiar acum, printre valuri de transpirație și sictir, între a deveni una dintre creaturile alea de tot rahatul și a rămâne un idiot demn, chinuit de ratări, frustrări și neîmpliniri. Drept pentru care ieși în balcon, își aranjă cuminte pijamaua pe scăunelul de pe care uneori își admira nevasta cum coboară din Merțan și plonjă în gol. Cu trei metri înainte să se facă praf regretă profund. Senzația de zbor la curu' gol în miezul nopții îl făcuse, pentru prima oară în viață, să se simtă cel mai fericit om dacă nu din lume, măcar din cartierul Tractoristului, blocul B5, scara C, aia de lângă stația de sifoane și aprozarul închis non-stop.