Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Frumoasa (2)"20269 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Iuliana SerbanIS

Iuliana Serban

AutorAtelier

M-am născut pe 2 iulie 1977, la Tulcea. Am început să scriu în 1997, din nevoia de a găsi o parte din adevărul despre mine și despre ceilalți oameni și de-a le împărtăși și lor ce-am găsit. Un poet a zis odată că "oamenii sunt răspunsuri care-și așteaptă întrebarea și se sting pentru că ea nu mai vine". Am vrut să-mi găsesc întrebarea... pe a mea și pe cea pe care trebuie s-o pun celorlalți. Tot din 1997 fac parte din clubul "Nouă ne pasă!", cea mai frumoasă și sinceră experiență cu oameni care mi s-a oferit în viață. Din 2000 sunt profesoară de informatică la Colegiul Național "Cantemir-Vodă" din București. Încerc să le ofer unor adolescenți motivația de a-și construi o viață frumoasă și scuturată de fals și convențional. În 2002 am publicat un volum de versuri, intitulat "Drum spre a fi".

100 poezii, 0 proze

DANILA MONICADM

DANILA MONICA

AutorAtelier

Sa incepem cu inceputul, adica mai bine zis cu o frumoasa si insorita zi de iarna adica 13 Februarie 1973 cand am aparut pe lume in prafuitul Bucuresti, o foarte prietenoasa, voluntara si guraliva Varsatoare. Si sa fiu sincera n-as fi vrut sa ma nasc in alta zodie , si mai mult decat atat am ales sa apar cu 2 saptamani mai devreme decat era prevazut de la nenea doctorul. Sunt unica la parinti (desi toti suntem unici, ca personalitate si suflet) cu toate ca mi-as fi dorit frati sau surori. Am crescut inconjurata de dragoste si armonie si de prieteni insa mereu am simtit o nevoie mai mare de dragoste decat ceilalti... Nascuta in Bucuresti dar cu radacini dincolo de Prut, asa m-am nascut, romantica, si la inceput am crezut ca sunt ciudata, sau ma rog asa credeau cei din jurul meu pana cand am crezut-o si eu...Si eram ciudata pentru ca : imi placea marea, sa ii ascult chemarea la ceasul când se tes luminile si cand in linistea inserarii se nasc sublime ganduri.. Mai eram ciudata pentru ca...

156 poezii, 0 proze

Petre MunteanPM

Petre Muntean

AutorAtelier

Nascut in anul 1988 februarie 11,intr-un oras destul de mic pentru unii dar mare pentru mine,Sighetul Marmatiei,jud.Maramures,dar avand ca si loc natal frumoasa comuna Barsana,sunt astazi student al Universitatii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia,la Facultatea de Istorie si Filologie,specializarea Romana-Franceza,anul 2. Sunt asa cum nu ma stiti voi,plin mereu de un CEVA nebunesc. Petru Muntean

20 poezii, 0 proze

serban crinaSC

serban crina

AutorAtelier

Nascuta in anul 1980, in localitatea Podu Turcului din judetul Bacau, am copilarit pana la varsta de 11 ani in frumoasa statiune montana Soveja. Clasele V-VIII le-am facut la Adjud, dupa care am urmat cursurile Liceului teoretic Emil Botta- din Adjud. Intre anii 1999-2004 am fost studenta a Facultatii de Matematica si Informatica - Universitatea Bucuresti. Dupa obtinerea licentei am profesat un an la Liceul nr. 2 din Focsani, pe o catedra de Informatica- Tehnologii asistate de calculator. In prezent profesoara de Informatica la Liceul teoretic Emil Botta - Adjud.

5 poezii, 0 proze

Eugen Ștefănescu-Est

Eugen Ștefănescu-Est

AutorClasic

Eugen Ștefănescu-Est s-a născut în Craiova, în 2 martie 1881, fiul maestrului de muzică Gh. Ștefănescu și al Eufrosinei Negoescu. Școala primară și liceul la Ploiești, apoi la București, la liceul "Sf. Sava". Câteva clase le urmează și în particular. Licențiat în drept, în 1904. Magistrat în Teleorman și Dolj, între 1906-1909. Apoi avocat, înscris în baroul de Prahova (1910), transferat în baroul de Ilfov (1923). Portărel-șef la tribunalul Buzău (1931), Brașov (1933), Alba (1934). Demisionat la 17 sep. 1934. De prin 1952 și-a pierdut total vederea, iar absența sa din viața literară a făcut pe mulți să-l considere mort. Scriitorul a încetat din viață la vârsta de 99 de ani, la 2 martie 1980, fiind înmormântat în ziua de 5 martie la Cimitirul „Eternitatea” din Galați Opere: „Zaza” (roman), „Școala dragostei” (roman, 1938), „Femei moderne” (roman,1939), „Abdulah și frumoasa Azad” (povestiri, 1939), „Zastra, fachirul” (1941), „Păunașul codrilor” (1941), „Crăiasa Liana” (1946). "Poeme",...

6 poezii, 0 proze

Toth ArpádTA

Toth Arpád

AutorAtelier

Biografie - LAUREAT AL PREMIULUI DE MERIT OFERIT DE FUNDAȚIA NAJI NAAMAN, 2017- S-a născut în 12.06.1962, în Săcele, județul Brașov. Locuiește în satul Chiuruș din județul Covasna. Are profesia de inginer silvic, fiind încadrat în funcția de secretar (tehnic), la Ocolul Silvic Comandău din localitatea Covasna. Scrie poezie despre natură și despre spiritualitate. A absolvit Liceul Silvic din localitatea Gurghiu – Mureș, promoția 1981. Este licențiat în silvicultură și în științe juridice. Este căsătorit din anul 1988 și are o fețiță minunată, frumoasă, pe Beata Beatrix. Este membru al Filialei Brașov a Ligii Scriitorilor Români. Autorul a primit premiul de merit al Fundației Naji Naaman pentru cartea Queen of the Nature and Her Children. Apariții editoriale: 1. Poezii (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 2. Poezii, vol. II (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 3. Versek (semnat Artangel), Ed. „Petru Maiorˮ, Reghin, 2008; 4. Iubirea – poezii (semnat Tóth...

277 poezii, 0 proze

Gheorghe ChivuGC

Gheorghe Chivu

AutorClasic

Gheorghe Chivu (2 decembrie 1912, Chirnogeni, județul Constanța - 2 octombrie 1986, Sighetu Marmației, județul Maramureș) este un poet. Este fiul Dumitrei (născută Panduru) și al lui Dobre Chivu, țărani. Urmează, între 1926 și 1934, Seminarul Teologic la Constanța, Dorohoi, Galați. A absolvit Academia de Arte Frumoase din București (1934-1940), secția pictură, unde a fost elevul lui Camil Ressu. S-a specializat în pictură religioasă în Italia (1937). A funcționat ca desenator tehnic la Subsecretariatul de Stat al Aerului (1943-1944), profesor de desen la Medgidia (1945-1946), Oradea, Șimleu Silvaniei (1946-1948), Sighetu Marmației (1948-1974). A debutat în revista „Claviaturi" din Brașov, în 1944. În 1946 primește, alături de Mihail Crama, Premiul Scriitorilor Tineri al Fundațiilor Regale, pentru volumul Zumbe, care nu va fi tipărit decât în 1966. A colaborat la revistele transilvănene „Steaua", „Tribuna", „Familia", dar și la „Tomis", „Arta", „România literară" etc. Semnificativ este...

1 poezii, 0 proze

Bogdan MujescuBM

Bogdan Mujescu

AutorAtelier

Nascut in Drobeta Turnu Severin, in 22 ale lui Septemvrie, 1976. Am copilarit langa Tismana, in satul Topesti. Si tot acolo am invatat ce e aerul,focul, apa si pamantul. Scoala am urmat-o in Severin, clasele I-VIII la scoala nr. 2, unde am avut intelepti invatatori ambii parinti, si restul la Scoala de Arta I. St. Paulian, sectia vioara (8 ani) si pian secundar (4 ani). Am urmat si un liceu (Domnul Tudor - Severin - sectia Informatica), sfarsind studiile cu un colegiu de administratie locala si secretariat (Severin-pe langa Universitatea din Craiova). Acum sunt in Timisoara, cautand sa scap de chinul tacerii. Ma exprim cum pot: grafician la slujba, impatimit al slovelor frumoase acasa.

5 poezii, 0 proze

gheorghe SarbuGS

gheorghe Sarbu

AutorAtelier

Nascut: anul 1940, luna Iulie, ziua 26 Com. Drajna de Jos Jud. Prahova ( copil din flori ) Ocupatii : 1.- Studiul Stiintelor Umaniste : poezia, filosofia, artele frumoase , s.a. 2.- Studiul Stiintelor Exacte : -medicina naturista,alopata,homeopata- - Paranormal - Geometrie fractala - Cimp Unificat , etc. ( subpunctele 1 si 2 –studiu de unul singur ) Precedent : - paralizie faciala dreapta la virsta de 19 ani, si tratata drept poliomielita. - Panaceul Corina l-am descoperit in anul 196o, luna Mai, ziua 13. Greul de aici a inceput. A trebuit sa devin propriu-mi cobai : astfel, m-am imbolnavit, rind pe rind, de mai multe afectiuni, pina si de tuberculoza. Asadar m-am imbolnavit pe mine insumi , inainte de a vindeca pe altii. In prezent, ma ocup sa vin de hac psihozelor inalte , zonei Zoster, cirozelor si unora dintre dermatoze, singurele afectiuni pentru care nu recomand produsul alchimic Corina (panaceu) , aceste afectiuni fiind inca sub cercetare. o0o : - 09.09.1982 = Metoda de gindire...

336 poezii, 0 proze

Leonardo da VinciLV

Leonardo da Vinci

AutorClasic

Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...

8 poezii, 0 proze

Frumoasa (2)

de Florin DeRoxas

Frumoasa,...frumoasa te vad, ca un cant de privighetoare indragostita de soare, frumoasa ca norii ce parca ard cerul, facandu-ma gelos ca te vad frumoasa. Cea mai frumoasa! Ca un copac inflorit, ca...

PoezieAtelier

Esti frumoasa (2)

de Florin DeRoxas

esti frumoasa cum doar cerul vede ca-i frumoasa marea, cum doar luna vede frumusetea stelelor, esti frumoasa cand inserarea te mangaie incet peste sufletul margelelor. esti frumoasa dinainte de-a te...

PoezieAtelier

viața este frumoasă

de Rodica Lupu

ne-am așezat la o terasă am comandat două beri și ne-am aprins câte-o țigară urmăream fumul cum se-nfășura pe aripa unui pescăruș peste masă gândurile ni se intersectau pe o corabie ce-și cară soarta...

Atelier

STELELE ANULUI 2004

de Frentiu Toma Adrian

STELELE ANULUI 2004 Texte evidențiate pe parcursul anului Cuprinde perioada 27.05.04-31.12.04(datorită volumului foarte mare m-am limitat doar la atât 5 Adagio, Radu Tudo r Ciornei 5 Autoportret...

ArticolAtelier

\"frumoasă ești, pădurea mea...\" (2)

de Murza Narcis Ioel

I (după ploaie) curcubee cosind înaltul furcile amiezii la strânsul umbrelor și soare lingând lacrima lemnului II (poiana) ceas de lut măsurând povârnișul flamenco-ul fluturilor și frânghiile...

PoezieAtelier

Oligopedagogia (2)

de Camelian Propinatiu

Nu există meserie mai frumoasă ca a mea, de cadru… didactic, deoarece conform planificării anuale și trimestriale (în curând semestriale), eu mă afluiesc cu elevii de fiecare dată-n altă poziție de-a...

ProzăAtelier

3, 2, 0, 1. foc

de Ela Victoria Luca

este frumoasă duminica asta un soldățel de plumb se zgâiește ascute privirea mă somează să-mi pregătesc plexul îi sunt ținta perfectă pe gură îmi iese soarele roșu oasele pregătesc inima să străbată...

PoezieAtelier

x cu 2, x cu 3, x cu 5... (3)

de c.b

- Cine sunt toți oamenii ăștia și de ce nu-i dau pace? -Poate pentru că e frumoasă. -Frumoasă a fost mereu, dar nimeni n-a știut asta pînă n-a știut-o ea! Acum cîteva ceasuri, în galeria de tablouri,...

Atelier

Înscenare (2 acte)

de Diana Todea

Paris, o toamnă fără frunze și somn, cină la lumina lumânărilor, pe terasă, un Don Juan ține de mână o frumoasă fată, vântul mi-a bătut în suflet, alungându-mi amintirile cenușii pe valea plângerii,...

PoezieAtelier

greu de ucis 2

de Ștefan Petrea

pe mine nu mă poate ucide nici o floare în ochi stându-mi frumoasă și revărsând parfumul pe crestele de case nu mă ucide fumul când albul este prima, întâia-n jur culoare pe crestele montane...

PoezieAtelier