Petre Muntean

Cu gândul la tine îmi plimb trupul prin parcul cu ispite. Pășesc încet pe aleea cu plăceri vizuale, unde ochii nu - și dau rând a se ospăta din frumos. Inima îmi tresare la fiecare privire

Aseară , nu ai vrut să vi, sau poate eu nu am venit să ne privim prin întuneric și să vorbim , despre noi doi. În noaptea ce - a trecut, nu te - am visat, dar nici nu te - am uitat. Mi -

Am căzut din nou în groapa minții mele, unde stă adunat și îmbrățișat; atât răul cât și binele. Acolo plăcerile vieții își țes pânza, iar credința încearcă să le-o destrame prin gândul la legile

M-am trezit plângând cu lacrimi de flăcări, ce curgeau necontenit pe fața-mi plină de ridurile plăcerilor, al atâtor săruturi, și pupici de ici, de colo...de la tine. Ochi-mi fulgerau de atâta

Te-am zărit pe strada nopții, îți plimbai părul prin noapte chipul tău părea de ceață trupul tău era de ceară. M-am uitat mirat la tine cu ai mei ochi de flacari unde, iar tu te topeai incet

Sunt liber precum un puf de rouă? Căzut dintr-o aripă de stea, Plutind în aerul dimineții Pendulând pe panta vieții. Încotro?

Privind la răsăritul falnic Văd stropi de ploaie fumegând, Iar îngerii cu glasul tainic Privesc spre Terra suspinând. Sunt mii și mii de îngeri Ce plâng pentru omenire, E un ocean de

Încerc să privesc la tot ce-mi doresc, Încerc să iubesc la tot ce gândesc. Nu cred nici în tine nu cred că-ți convine, Să crezi tu în mine, că eu țin la tine. Dar eu cred în mine că te

În ceas de noapte: Ascult liniștea serii, Privesc tăcerea nopții, Simt privirea Lunii, Miros parfumul nopții, Pipăi apa ploii, Gust placerea vieții. Gândindu-mă la tine.

A fost o dată sau mai bine spun nu mai este,adică a trecut la fel cum trec gândurile prin mintea prea aglomerată de grijile zile de azi și de mâine, o mică iubire care din cauza prea multor

A lumii dulce răsuflare O simt acum in suflet, Mă trec fiori și incep să plâng Căci nu iubesc deajuns. Iubirea astăzi m-a atins Mai tare ca altadătă. O simt in inima cum arde, Și cum mă face

Sunt eu așa de crud și rău încât să nu ințeleg frumosul? Sunt eu prea fals și prea confuz încât să nu-mi respect norocul? Să nu știu eu,ce înseamnă sincer? Să nu-mi cunosc eu gândul meu? Ar

Stau pe marginea patului sperând ca poate dorul,ce altă dată mă ducea spre locuri interzise...își va mai aduce poate minte și de mine-omul gânditor-mereu in căutare de ceva nebunesc,dar in

Mă simt acum in stare Să mut munții din loc, Mă simt atât de mare Încât nu simt nimic. Nici dragoste,nici ură Nici bucurie,nici tristețe Nu pot să îmi slujească, Pe post de prieten

Privesc incă-n senin, Și caut la apus Nu doar Fericirea...pe care mi-o doresc, Cu caut Viața mea...pe care n-o gasesc. Nu caut Fericirea Intr-un Ocean de lacrimi, Ci incerc să o cladesc Pe

De unde vine oare vântul? Ce îmi bate-n față cu iubire, De unde vine oare gândul? Care mă poartă-n fericire. Nu e nimic care să treacă, Mai repede ca Fericirea, Nu e nimic care să doară Mai

Acum in prag de seară Când totul e-n tăcere, S-aude acolo-n zare A vântului suspin. E totul doar lumină Cu totul că e noapte. Pe străzile din față Trec ingeri de lumină. Stau să privesc

Te rog azi să te gandești, Pe lume pentru ce trăiești Căci femeie dacă ești, Luptă să o dovedești. Nu trebuie să excelezi, In dragoste si in virtuți Dar trebuie să dovedești Căci ști pentru

Nu e așa cum credeam Eu, Că viața înseamnă să trăiești. Nu e așa cum vedeam eu Apusul ca pe un rasărit. Sunt mult prea multe legi, Iar Eu le incalc pe toate. Sunt mulți prea mulți