DANILA MONICA

Gradina m-a primit foșnind Cireșii verzi îmi aruncau Ocheade roșii în buchete. Două fructe rotunde și gemene lacrimile dimineții de vară mi s-au adăpostit alene după urechi. Cu mâinile

Se spune că iarna nu se nasc fluturi Dar toți se înșeală Fluturii se nasc mai ales iarna Dintr-un fulg de zăpadă Ce a uitat să moară De prea multă iubire De viață. Fluturele meu s-a născut

Pentru început să te naști râzând mamei tale. Apoi să îti întinzi aripile cântând în ploaie. Să-ți desenezi toate visele alergând printre nori. Luptă să-ti păstrezi sufletul De copil

A câta oară? Iarăși m-au durut vorbele tale de aseară Am căutat să mă ascund în mine. A câta oară? Iarăși m-ai împăcat iubindu-mă până-n infinit Și mă voi ierta că te-am

Apus pe munte Desculță iar prin iarba moale Îmi reazem mâinile de tâmple Soarele strecurat sub nori dispare Și eu aștept ceva să se întâmple. Lumina încinsă se prelinge în fâșii De emoție

De ceva vreme mă bate un gând E soare afară și macii toți s-au dus Sub ploaia de-aseară șiroind Unde e vara și de ce s-a ascuns? Căpșunile printre frunze se-ascund Dacă-ar sta și ploaia să le

Dă-mi mâna și vino Spre zările albastre Hoinărind către munți Să uităm orașul acesta Cu trotuare murdare Cerșetori și netoți E greu să te rupi Să n-asculți chemarea : Freamătul

Mă visam fluture în alb-negru Alunecând printre maci mi-am înmuiat buzele și au rămas așa aninate de aripile mele. Parfumul florilor din livadă Mă îmbiau printre ele Și în zbor m-am

Apropierea noptii musca crud Din mine câte o secunda Tot mai adânc. Umbrele trecutului apar pe rând Si-mi sapa nelinistile Mult prea adânc. Amintirile drumul si-l croiesc Prin sufletul

Sa stai pe loc privind uimita Cum îsi iteste capul iarba cruda Sa te întinzi alene ascultând Un gugustiuc pe casa dormitând Cu ochi-nchisi în mijlocul gradinii Sa simti urcând sub tine

Mă doare în palma dreaptă Nu mai știu ce am făcut cu ea aseară Mângăiasem cireșul din fața porții ori mă sprijineam de caisul din curte De o vreme încoace se plângeau amândoi De o

Aproape de cer lacrimile ultimei ierni își limpezesc colțurile pe furiș. Aproape de mine copacii dezveliți de sentimente așteaptă. Aproape de pământ primul bulb de verde

Azi în răsărit s-a terminat Iarna Zgribulită și mototolită Prin noroaie Au înflorit magnoliile. Azi în răsărit bombănind s-a retras Ciufută ca întotdeauna Plouând prin

S-au răsturnat toți plopii de aseară Cu fulgi de jos în sus pornind Și au nins întaia oară în plină vară.

Telefonul Telefonul Bâzâie prelung Și tresar Deși așteptasem Să te aud Îl uram Pentru că el Îți atingea Buzele, Mâinile Și tâmpla… Am să-l ridic Ca și cum Þi-aș