Telefonul

Ideea e frumoasa, dar din pacate atat de veche si ras-folosita... Ma regasesc in ea, dar din pacate atat. N-as face o poezie din asta. Stiu exact cum te simti, uite iti spun un secret: detin in calculator o poza a biroului lui. Uneori, noaptea dau zoom in pana pe ecran ramane doar pixul de pe masa. E galben... Si il ating cu degetele tremurande, stiind ca si al l-a atins. Dar atat, asta nu e poezie. E viata de zi cu zi si atat. Evenimente cotidiene.

Posibil sa fie un eveniment cotidian pentru altii insa eu am simtit atunci asa legat de telefonul de pe masa si atat...poate un pic cam prea personala poezia ..
sau hai sa-i zicem gandul meu.

Revin, fiindca n-as vrea sa fiu gresit-inteleasa. Da, am recunoscut sinceritatea sentimentului tau. Da, m-a impresionat. Dar asta e, printre altele, un site de literatura, si in aceasta idee am lasat comentariul. Pentru ca, sunt sigura, ca acest gand personal al tau poate fi prezentat si altfel, asa incat sa fie si literatura.
N-am vrut sa intru cu bocancii in gandurile tale.