Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Frânturi zilnice"5440 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Frânturi de EgoFE

Frânturi de Ego

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

daianu tiberiuDT

daianu tiberiu

AutorAtelier

carpind franturi din viata, umpland goluri si ignorand motive, am ajuns medic.

15 poezii, 0 proze

D

Da

AutorAtelier

Ma numesc Andrii-Vlad Popa (numele mi se trage de la Andrii-Popa) si scriu pentru a-mi exprima trairile acumulate in aproape 40 de ani, pentru a compune, cu multa ravna, povesti ilar-scabroase din diverse franturi de viata ce palpita in jurul meu si pentru a scoate in evidenta deliciul unui discurs marait, cu ochi holbati si nas saltat strasnic in sus. Unele dintre situatiile redate nu au fost traite de mine, eu doar scriu ce as fi facut daca as fi fost intr-una dintre acele situatii. Inca ceva, contrar aparentelor, nu sunt "de gasca", astea sunt chestii de domeniul trecutului, de la 20 ani nu mai sunt in nici o gasca, ma vad doar, cand si cand, cu unul si cu altul, unii oameni foarte apropiati. Ar mai fi de spus ca, in 2006, imi pusesem singur pseudonimul "Da", pe care acum nu il mai pot sterge, insa am ales sa imi pastrez totusi vechiul cont si sa nu imi creez unul nou.

14 poezii, 0 proze

CM

Carmen More

AutorAtelier

Sunt acolo unde nimeni nu ma cauta si doar cativa imi banuiesc prezenta. Locuiesc in farame de suflet si franturi de vis. Exist prea mult pentru a putea intelege nefiinta si ma rog de iertare pentru fiecare farama din sufletul meu.

8 poezii, 0 proze

Sinziana HliboceanuSH

Sinziana Hliboceanu

AutorAtelier

M-am nascut pe-un fund de mare...caci asa se spune, ca la poalele batrenei Tampe a fost candva o mare...am vazut lumina zilei in miezul fierbinte al verii, la 30 iulie 1983...parintii si bunicii mei mi-au insuflat dragostea pentru literatura, si in special pentru poezie inca din frageda pruncie... Liceul l-am facut tot la poalele Tampei, la Colegiul National Unirea, clasa de Filologie, unde, sub indrumarea domnului diriginte Viorel Micu am inceput in anul intai sa iau parte la cenaclul literar al liceului si in scurt timp, mi-am vazut tiparite, franturi de ganduri si de inima in revista liceului- "Alpha". Am facut parte din colectivul de redactie pana in ultimul an,cand, sub ocrotirea si indemnul scriitorului si profesorului meu de Literatura Universala, domnul Nicoae Stoie, mi-am facut duplex-debutul(impreuna cu o colega si prietena buna) in "Foaie pentru minte, inima si literatura", editia din 23-24 februarie 2002, cu poemul in proza "Adam si...Eu"... Din nefericire intrarea mea la...

23 poezii, 0 proze

Mazen RifaiMR

Mazen Rifai

AutorAtelier

Mazen Rifai s-a născut pe data de 16 aprilie 1963 în orașul sirian Alep într-o familie cu o îndelungată tradiție cărturărească. În 1984 a absolvit Facultatea de Agronomie din cadrul Universității din Alep. În prezent este corespondent al agenției de știri Ana News, al revistei Al-Nahda (Renașterea) din Kuweit și redactor-șef al site-ului www.ana-news.ro. În anul 2008, a fondat, împreună cu un grup de intelectuali arabi și români, Clubul Româno-Arab de Presă și Cultură, instituție ce promovează dialogul intercultural. După stabilirea în România, la București, își continuă, atât în arabă, cât și în română, o prodigioasă activitate literară și publicistică începută încă din vremea studenției în Siria. În limba română a debutat cu nuvela O zi de lucru publicată în revista Adevărul literar și artistic în 2007. Volumul său bilingv Frânturi de visuri spulberate (ar.: بقايا أحلام ممزقة), un succes literar al anului 2008, este o meditație amară asupra dezrădacinării, a identităților...

16 poezii, 0 proze

anca codreaAC

anca codrea

AutorAtelier

Poeta, prozatoare, traducatoare. A publicat poeme in Fracturi, proza in Timpul, Tiuk, Familia. Primul roman, Madame van der...undercover, a aparut in 2006 la o editura din Franta si a fost loansat la Ambasada Romaniei din Bruxelles. Dupa o studentie la Bucuresti, am aterizat intr-un punct de unde Parisul, Amsterdamul si Londra sint de vizitat la aceeasi distanta: 200 km. Deocamdata n-am ajuns un robot(din cauza anenatizarii si globalizarii)si sint mandra de asta mai mult decat de diplomele obtinute pana acum. Primele carti in limba romana: un volum de povestiri, Nu-ma-uita si un volum de versuri, Ultraviolet, aparute in dec 2007 la editura Lumen. Cu o prefata de Liviu Antonesei. Volumul Nu-ma-uita va fi reeditat cu sprijinul Ministerului Culturii.

52 poezii, 0 proze

IC

Ionuț Chiva

AutorClasic

Ionuț Chiva s-a născut la 24 septembrie 1978. Este student al Facultății de Litere din cadrul Universității din București și membru al grupului Fracturi condus de Marius Ianuș. A publicat în: Vatra, Fracturi, Ziua literară, Romania literară, Paradigma, Luceafărul, Ziarul de duminică. Romanul „69” reprezinta debutul editorial al autorului. Face parte din grupul menționat în Manifestul fracturist, punînd astfel bazele teoretice ale fracturismului în proză.

1 poezii, 0 proze

MI

Marius Ianus

AutorClasic

Poet român contemporan, originar din Brasov, inventator al fracturismului, in echipa cu Dumitru Crudu. A debutat în volumul colectiv Ferestre '98, Ed. Aristarc, Onesti, 1998, (alaturi de Ioana Vlasin, Iulian Baicus, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici si Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, Bucuresti, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu si Florin Iaru. A debutat in volum cu Manifest anarhist și alte fracturi (editura Vinea), , ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pt premiile Uniunii Scriiitorilor. Este casatorit cu Domnica Drumea. La cererea acestui autor, agonia.ro nu mai permite publicarea de texte ce apartin acestui autor. Va rugam sa respectati aceasta cerere. În 2007 Marius Ianus a publicat la editura Cartea Româneasca volumul de poezie Strumfii afara din fabrica!

0 poezii, 0 proze

MI

Marius Ianuș

AutorClasic

Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)

1 poezii, 0 proze

Frânturi zilnice

de Șiclovan Cătălin

Dimineață, zori de zi Rouă, vis pierdut Arunc un ochi, mireasmă Pe-al doilea-l deschid, dezastru.

PoezieAtelier

Târzie

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

Mă întrebm cum se face că ploaia cu dezvirginări colective întârzie, anul acesta va fi mai puțin rod mai sarace mințile înmuiate cu omega Alambicul sfârcurilor tale Nu se vor mai țuguia...

PoezieAtelier

Șarpele de aramă (XIX)

de Sorin Coadă

Tatăl lui Druțu Alini se chinuia de mai mult de un an la pat. Lăsa impresia că-i învinuia pe toți ceilalți de suferința sa, refuzând să le vorbească. Nu-i suporta pe copii Lacedemonei în preajmă și...

ProzăAtelier

ecouri duse de vânt

de Anisoara Iordache

oraș însuflețit de câteva raze de soare// umbre de doruri clătinând frunzele plutitoare.... întorcând capul spre fata de la fereastră...// amintire artistic înrămată a unei tinerețe fragmentate....

PoezieAtelier

Povestea a II-a

de DRAGOS NICOLAE

Sunt locuri în orașul nostru, și chiar și-n sat, Dar cel mai mult, în munți găsești aceste lucruri, Ce par că s-au făcut de mult și de-a minunii povestire, Par basme, par povești de mult rostite și-a...

PoezieAtelier

Frântură din filonul sufletului meu

de Mahok Valeria

Mângâiată de razele binefăcătoare ale soarelui matinal, înconjurată de pacea râvnită a firii mele și de miresmele plantelor multicolore din jurul meu, care înfloresc mai frumos atunci când sunt...

Atelier

des cântec

de Mihaela Maxim

ți-am servit zilnic câte un pahar de sânge proaspăt mustul orelor în care ne priveam, exacerbați de sentimente, amintirile puține la număr… puneam câte o perlă smulsă din același șirag trebuia să...

PoezieAtelier

O continuă lumină spre cer

de Bogdan Nicolae Groza

Obișnuit cu mirările gândului Îmi perfecționez tainele inimii Într-o analogie oarecum inversă A misterelor ce mă conjugă Mă împrăștii în cinci direcții ca să mă strâng apoi într-un singur punct...

PoezieAtelier

Anomis X (Inedit)

de Zambrean Iulian Adrian

nopti surpate, mute... nopti insuruband in amintiri pamant! nopti trecand frumoase-n amintiri, nopti cu stele ratacind mereu aproape frunze, zilnic trandafiri nopti in care ne priveam orbecaind in...

PoezieAtelier

Regi(i)zorii de vise II

de Sosea Anda

2. Nu ințelesese niciodată de ce podeaua era spălată zilnic. Oamenii nu conteneau să mișune, veneau și plecau, apoi se întorceau, ieșeau iar și parchetul se murdărea imediat, fata femeii în verde...

ProzăAtelier