Mazen Rifai

Pe canapeaua vieții, inima obosită se stinge încet. Bătăile sale numără clipele rămase, iar trupul sleit îmbrățișează patul alb. Timpul își lasă semnele trecerii sale asupra existenței. Un pat de

O întrebare îi răscolea somnul Sarei, bătându-i gândurile, de ceva vreme, precum barosul nicovala. În tot acest răstimp, Sara, precum o barcă pricăjită într-un ocean răvășit de furtună, aruncată în

Nu știu de ce deschid ochii în fiecare dimineață asupra amintirilor din patrie și a celor dragi de acolo. Clipe din banda amintirilor mi se derulează în minte ocupând timpul dintre trezire și

De la fereastra spitalului, după operația chirurgicală, Rami se uita în depărtări, gândindu-se cum a scăpat din ghearele morții. Singurătatea morții, cu morminte albe și cu ușa zăvorâtă a

Tristețea cea neagră îmi năpădi toată ființa odată cu lacrimile. Tristețea aceasta mi-a făcut să șiroiască de plâns fiecare celulă din corp. Nenorocirea îmi sfâșie inima, ce îmi sângerează de

O zi ploioasă de toamnă. Iarna este pe cale să se întoarcă din călătoria sa înspre miază-noapte. Se va întoarce iarăși să bată pe la uși și să intre fără îngăduința cuiva. Strada se mișcă

Din neant, mi-au pornit sentimentele vestindu-și nașterea prin țipete. O privire, un zâmbet, o promisiune, o nouă întâlnire. O singură privire în ochii lui a fost de ajuns ca icoana

Ea se foiește în pat. Apoi, pleoapele i se deschid încet, dând la iveală o primăvară verde. Îi aruncă o ocheadă soțului, ce gâfâie, la înviorarea de dimineața. Ochii lui se opresc asupra

Cât de grea este întoarcerea la voi, pereților! Și tu, ferestruică înaltă, cât ești de urâtă! Dar cât ești totuși de utilă, așa, împodobită cu gratii, cum ești! Gândurile îi șiroiesc prin

Au trecut nouăsprezece ani de la căsătoria mea. Nouăsprezece primăveri din vârsta fiicei mele Sara. Nouăsprezece ani de când sunt departe de ea. Cu câteva zile înainte de cea de-a

Ziua îşi ia rămas bun de soare în vreme ce strada se mişcă sub o umbrelă de nori mohorâți de iarnă ce aleargă în toate direcțiile. O ploaie măruntă, fină, spală pământul cu răsuflarea ei

O zi obişnuită ce nu se deosebeşte cu nimic de celelalte zile decât prin faptul că este ultima mea întâlnire cu ea. Ca de obicei, ca la fiecare întâlnire încerc să-mi adun câteva gânduri noi

Soarele se trezi vestind începutul unei zile noi. Razele sale se strecurară sprințare prin fereastră până la patul lui. Ceasul deșteptător sună. Mâinile îi bâjbâiră în căutarea unei căi

Mama nu va uita niciodată două zile: prima, când a primit viza de la Ambasada României și a doua, când se va întoarce acasă închis într-un sicriu… Multe povești au fost îngropate pe

Ziua își ia rămas bun de soare în vreme ce strada se mișcă sub o umbrelă de nori mohorâți de iarnă ce aleargă în toate direcțiile. O ploaie măruntă, fină, spală pământul cu răsuflarea ei

O zi obișnuită ce nu se deosebește cu nimic de celelalte zile decât prin faptul că este ultima mea întâlnire cu ea. Ca de obicei, ca la fiecare întâlnire încerc să-mi adun câteva gânduri