Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Festivalul de Satiră și Umor „Mărul de aur”, Bistrița, ediția 2013"4264 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ion CănăvoiuIC

Ion Cănăvoiu

AutorClasic

Ion Cănăvoiu s-a născut la Runcu, în județul Gorj, pe 8 septembrie 1939, fiind fiul lui Gheorghe și al Polixeniei Cănăvoiu. A urmat cursurile Facultății de Litere din București, perioadă în care a și debutat cu poezie; a fost un talentat gazetar și, o perioadă, profesor în județul Olt. A lăsat în urma sa cărți de valoare, precum: „Soare cu dinți” (fabule), Editura Spicon Târgu-Jiu, 1991; „Poezii” (postum), Târgoviște, 1993; „Cobra regală” (epigrame, postum), Editura CCVCTP Gorj, 1994; „Sonetele vinului” (poeme postume), Editura PUNCT, ș.a. A inițiat editarea unei publicații de satiră și umor intitulată HAZ-ul, revistă la care el era director, finanțator, editor, redactor și chiar difuzor. S-a stins din viață la 22 octombrie 1992, la Târgu Jiu. Un an mai târziu, în amintirea lui s-a organizat Festivalul Național de Umor “Ion Cănăvoiu”, cu secțiuni de carte de umor, epigrame, fabule, parodie, poezie satirică și proză umoristică.

26 poezii, 0 proze

George BudoiGB

George Budoi

AutorAtelier

‒ Profesor universitar în București, cercetător, inventator; ‒ Născut la 05.10.1958; ‒ Doctor în ştiinţe; ‒ 11 cărți științifice publicate şi mai multe cărţi în pregătire; ‒ 6 brevete de invenție; ‒ 9 softuri de specialitate (programe de calculator şi modele de simulare a activităţii sistemelor dinamice); ‒ > 200 de lucrări științifice publicate în ţară şi în străinătate; ‒ Autor de aforisme, cugetări, poezii, epigrame, pamflete, satire; ‒ Membru al ESNA şi membru al comitetului de conducere al ESNA; ‒ Membru al Uniunii Aforiştilor din Romania (UAR); ‒ Membru al Uniunii Epigramiştilor din Romania (UER). PREMII LITERARE ‒ Premiul special la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2023. ‒ Premiul special la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2021. ‒ Premiul III la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2019. ‒ Premiul III la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2018. ‒ Premiul special la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2017. VOLUME COLECTIVE DE AFORISME ȘI EPIGRAME...

608 poezii, 0 proze

RB

Roxana Gabriela Braniste

AutorAtelier

Premii Literare 1.Premiul National la "Festivalul de Poezie si Interpretare Critica EMINESCU" 2004 2.Premiul trei la "Conursul National de Poezie GEORGE COSBUC" 2004 3.Premiul I la "Festivalul National de Poezie COSTACHE CONACHI" 2003 mai 2007 Volumul de versuri "Minus patru elegia jumatate (3) septembrie 2008 Volumul de versuri "Lilith" 4.Premiul de Excelenta pentru volumul de versuri bilingv "Lilith", acordat de Revista "Oglinda literara", Focsani 5.Premiul Francofoniei, acordat de Societatea Poetilor Francezi, mai 2008, Paris

32 poezii, 0 proze

MS

marinela serban

AutorAtelier

Premii: 15 1.Premiul al III-lea, Festivalul de literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, Târgoviște, 1996; 2.Premiul I, Concursul național de poezie „George Suru”, Caransebeș,1997; 3.Premiul 1, Festivalul național de poezie „Costache Conachi”, Tecuci, 1997; 4.Premiul revistei „Zburătorul”, Festivalul- concurs național de creație literară „Avangarda XXI”, Bacău, 1997; 5.Premiul revistei „Poesis”, Festivalul-concurs național de poezie „Porni Luceafărul…”,Botoșani, 1997; 6.Premiul I, Salonul Literar Dragosloveni, Focșani, 1997; 7.Premiul I, Concursul național de poezie „Virgil Carianopol”, Caracal, 1998; 8.Premiul revistei „Orizont”, Festivalul internațional „Lucian Blaga”, Lancrăm,1998; 9.Premiul editurii „ Cartea Românească”, Festivalul național de poezie „Porni Luceafărul…”, Botoșani,1998; 10.etc. Alte realizări: - 2012 - Fondator și redactor-șef al publicației "Pensionarul - revista seniorilor"(http://revistapensionarul.wordpress.com); - membră a Asociației Culturale "Casina Națională"...

53 poezii, 0 proze

elena habasescuEH

elena habasescu

AutorAtelier

studii:scoala postliceala. scoala de arta Resita profesie:asistenta medicala activitate artistica:expozitii personale 19 colaborator la revista "Bocsa Culturala" -Distinctie speciala la Festivalul de poezie ,Drumuri de spice’ din Uzdin –Iugoslavia

17 poezii, 0 proze

Vasile MihalacheVM

Vasile Mihalache

AutorAtelier

-Am primit incurajari pe drumul literaturii de la poeti precum:Cezar Ivanescu,Nicolae Turtureanu,Geo Dumitrescu, Corneliu Antoniu. -Am publicat versuri in revistele literare: Cronica, Astra, Luceafarul, Romania Literara in perioada 1971-1986 -Am primit premii pentru poezie:1973-premiul 3 la festivalul de poezie "Gheorghe Asachi" de la Iasi;premiul revistei "Convorbiri literare" in 1981;premiul 3 la concursul literar "Costache Negri"in 1982. -In 1986 am fost prezentat in revista Luceafarul de catre poetul Cezar Ivanescu. -Volumul de versuri "Incaperi cu ecouri" cu versuri scrise intre anii 1972-1986 si retusate in 2007; s-au mai strecurat si poezii din anii 2000-2007.

427 poezii, 0 proze

FP

Floriana Pachia

AutorAtelier

Locul 1 - etapa judeteana a concursului Tinere Condeie 2004 Locul 1 - concursul Nichita Stanescu Locul 1 - Festivalul de poezie Lucian Blaga Premuil Geniu in devenire al Academiei Central Europene de Stiinta si Arta

3 poezii, 0 proze

Pop Tudor DanPD

Pop Tudor Dan

AutorAtelier

Nume:Pop Prenume:Tudor Data nasterii:16.01.1989 Date de contact:e-mail p_tudorr@yahoo.com Activitati si realizari:2005-publicarea de articole(romana si engleza) in revistele liceului de provenienta . 2006-infiintarea echipei de teatru "Lumina din intuneric" 2006-prima piesa de teatru in engleza jucata. 2006-premiu special pentru participare la manifestarea"Seara medievala la Zalau" cu o piesa de teatru. 11 iunie 2006-premiu special acordat la festivalul de teatru "Liceenii" pentru piesa de teatru "Lumina din intuneric". 2006-locul 2 la concursul de proiecte antidrog "Impreuna" pe judetul Salaj. 2007-locul 1 la concursul de proiecte antidrog categoria film de scurt metraj(15 min)pe judetul Salaj 2007-premiu pentru cel mai original text acordat de catre Consiliul Local al Tinerilor piesei de teatru "Orfeu din infern si Ovidiu in exil"-opera rock 2007-publicare de articole in diferite ziare din Baia-Mare.

1 poezii, 0 proze

Alexandru AndrieșAA

Alexandru Andrieș

AutorClasic

Alexandru Andrieș (13 octombrie 1954, Brașov) – cântăreț de folk. Arhitect. Scriitor. Poet. Traducător. Pictor și grafician. Studiile la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" (1980). Conferențiar Doctor la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". Debut solistic în 1974 - Club A, scenic în 1979 - Festivalul de jazz & rock Brașov, cu trupa Basorelief. Debut discografic în 1984 la Electrecord (cu albumul "Interioare"). Are la activ peste 3100 concerte pînă în 2002. Volume Așteptînd-o pe Maria (1991) (La mulți ani Dylan) (1991) Singur acasă (1992) Premii și distincții Uniunea Arhitecților din România (din 1980) Uniunea Scriitorilor din România (din 1994) D.D.A. / Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1994) Asociația Ziariștilor din România

40 poezii, 0 proze

Matei CristianMC

Matei Cristian

AutorAtelier

ACTIVITATEA LITERARÃ: 1. Volume publicate: “Într-o margine de gând”, poezii, 2002, p. 118, Ed. Amurg Sentimental 2. Antologii: “Mirii timpului”, 2002, Ed. Amurg Sentimental „Fântâna din ochiul tăcerii”,2002, Ed. Amurg Sentimental 3. Premii obținute • 20 decembrie 2002 – Premiul Orizontului Literar “Amurg Sentimental”, pentru profunzimea lirismului său. • 3 august 2002 – Premiul pentru poezie – concursul “Vara visurilor mele” - revista „Amurg Sentimental” din București și Cenaclul “Visătorii” al Liceului Puiești Vaslui. • 18 decembrie 2001 - Premiul Special pentru cea mai bună poezie în formă clasică - Festivalul de Poezie și Proză “Flacără de Gând” - Sindicatul Studenților din Cibernetică. 4. Colaborări la revistele Amurg Sentimental (anul IX, nr. 1 (93), ianuarie 2003, pag. 7 – 1 poezie) Academia Bârlădeană (nr. 10-11, trim. III-IV (2002), pag. 7 – 1 poezie) Vatra (nr. 3-4, anul 2002 – 10 poezii) Național (anul V, nr. 1111, 29 ianuarie 2001, pag. 5 – 2 poezii) Anotimpuri Literare...

11 poezii, 0 proze

Festivalul de Satiră și Umor „Mărul de aur”, Bistrița, ediția 2012

de Chitul Grigore

Festivalul de satiră și umor „Mărul de Aur”, Bistrița, ediția a XXVIII-a, a debutat vineri, 21.09.2012, după-amiază cu întrunirea juriilor pentru desemnarea premianților. Sâmbătă dimineața la...

ArticolAtelier

Festivalul de Satiră și Umor „Mărul de aur”, Bistrița, ediția 2013

de Chitul Grigore

Festivalul de satiră și umor „Mărul de Aur”, Bistrița, ediția a XXIX-a a început sâmbătă, 28.09.2013, la ora 10:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița, când juriul, format din George...

ArticolAtelier

Festivalul de Satiră și Umor „Mărul de aur”, Bistrița, ediția 2014

de Chitul Grigore

Festivalului de satiră și umor „ Mărul de Aur ”, Bistrița, ediția a XXX-a s-a desfășurat in perioada 11-13 aprilie 2014 si avut trei secțiuni: creație literară, grafică satirică, care au avut ca temă...

ArticolAtelier

Bistrița -redivivus

de nicolae bunduri

Dacă nu erau încă doi agonisti premiați(Marian Dobreanu și Laurențiu Ghiță) poate nu postam acest articol, nu din modestie exagerată dar \"nu se făcea\"...Așa că îl postez cu permisiunea...

PoezieAtelier

Regulamentul complet al festivalului \"Mărul de AUr\", Bistrița, 2009

de Laurentiu Ghita

REGULAMENTUL FESTIVALULUI NAÞIONAL DE SATIRÃ ȘI UMOR “MÃRUL DE AUR“ ediția a XXV-a 3-5 aprilie 2009 Organizatorii actualei ediții a Festivalului sunt: Asociația Națională a Caselor de Cultură a...

Atelier

Festivalul Mărul de Aur, Bistrita, 2016

de Gârda Petru Ioan

În perioada 1-3 aprilie 2016 a avut loc la Bistrița cea de-a XXXII-a ediție a festivalului ”Mărul de Aur”. Am ajuns în oraș vineri devreme, deci m-am bucurat de frumusețea acestui oraș cu parcuri...

ArticolAtelier

Mărul de Aur, Bistrița, 2015

de Gârda Petru Ioan

În zilele de 22-23 mai 2015, s-a desfășurat la Bistrița cea de-a XXXI – a ediție a Festivalului internațional de satiră și umor Mărul de Aur. Organizatorii acestei ediții a Festivalului au fost:...

ArticolAtelier

Mărul de Aur, Bistrița

de Laurentiu Ghita

Semnalăm lansarea invitației pentru Festivalul Național de Satiră și Umor MÃRUL DE AUR, Bistrița, 9-10 Aprilie 2010. Secțiunea de Creație Literară cuprinde două subsecțiuni distincte(fără temă dată):...

Atelier

Festivalul de umor Povestea Vorbii – 2016 Râmnicu Vâlcea

de Gârda Petru Ioan

Am tot amânat să scriu despre Festivalul de umor Povestea Vorbii – 2016 Râmnicu Vâlcea, din diferite rațiuni, subiective și obiective, dar iată că o fac acum. Merită să scriu din câteva motive: 1. A...

Atelier

Premiile concursului international de literatura \"Visul\"

de Ileana Lucia Floran

Trofeul „VISUL” Livia Ciupav - Arad - prezentă în revistele Viața băcăuană, Anotimpuri literare, Atitudini, Familia, Convorbiri literare etc. - diverse premii la concursuri de poezie și proză din...

Atelier