Roxana Gabriela Braniste

Mă pierd peste vulturii pustiei și cioplesc din lutul furtunii cu dalta privirii la sânii pa care mă voi odihni, zburându-mi de la umăr toate ploile, mă detun peste toamna desculță și devor trupul de

Cu mâinile pline de aer, aerul mâinilor îl revărs peste buzele tale, buzele tale la orizont despletite, buzele tale șapte femei despletite dezbrăcând biserici, meri cu rădăcinile la orizont cresc din

Desmint copacii din sânii tăi de piatră și mersul gustând merii ciopliți în unda mâinii, mă frâng la asfințitul sub gura ta ambroză, umerii mei cuminți de păsări și tulburați de zeii. Prin pașii

Șase călugări și nouă femei din cetate, sânul avut de sunet...reneg cântarea cântărilor... Sub strai preotul avea trupul gol de suflet.

Gura ei fără chip,mâinile ei se deslușeau din sânii,ea modela cu sânul rugi ploua peste ploi,rugi se alăptau la sânii ei,ea avea sânii jumătăți de dragon,ea din foc făurea pietre. Ea rostogolea

Dormind vertical în pestii nisipului, suspendat de umbrele sânilor, toamna avea sânii de metal argat, ploua pianul sângereazä pe umärul salciei, plouat pianul se rupe în tainele mâinii, plouat pianul

\"Despre cartea ta s-a scris, dupä câta am putut afla, în mai multe publicatii. În România Literarä, Alexandru Stefänescu nu a avut o pärere prea bunä despre textele tale, dar asta nu trebuie sä ne

Cerbul paste tâmpla, copitele încoltind în pântecul täu, tu dormind îmbätatä de apa pietrlor, umbra ta fugind peste vii... Instinctul tälpii de-a merge pe nimfe, pe sânii brocantelor de nisip

Patru zei frati cu mâinile în Soare, jumätate de Soare, el si ea, cinci raze în nimb, ascunse de lumina Soarelui, focul se fäcun zeu viu în obârsia vatrei. Corul:Cresti focule în somnul rugäciunii

Caii alergând potcoviti cu foc, täcând muntii se aprind, turme purificate de descântec,femeile unse cu ofrande si focul urzind scaunul cetätii din pär de femeie din parfumurile ei. Ränile focului

Pietrarul să-mi întindă mâinile.La cioplirea ideii m-ascută. Ciuta. Vii fără de trupul întâmplării. În Laudicea păcatul stă văduv în măr.

Madi, vânătă rAnă. Zidind călcâiul desprins secular din umbra fugii, zidirea haotic între rănile oarbe a mâinii nemărginit sfârtecată de închinări. Madi, călcâiul

Merg cu picioarele când Pasărea V. Muntele-i călcâi păsării. Nimfa la mlădie cu pan, sub nucii umbra pur, e trist. Din struna V, peștera V, zeul cioplea a treia

E că nimic nu moare în mine mai mult ca ochiul acesta. De apa jumătate copac peste talpa nămiezii când peștii dorm părul tău de nisip. E că nimic nu moare în mine

Noaptea s-a lăsat când a avrut ea. Cu târziul mi-am șters vulturii de pe frunte. Mi-a crăpat

Pentru sâmburele acesta , voi, fraților mă locuiți? Pentru vântul acesta tundeți pântecul șarpelui? Gustă Regele din vânt. Regele crud în palmă...

Îmi atârnă copacul de ochiul târfei. Mă tâmplă venând un albastru.Peste toate, sânge. Toți copacii și toate târfele au ochi singular? Se utopesc între

Vru lână-n scut cât să acopere getarea să. Virulent corp. Stă pieptul cub scutirea. Pieptind până-n lord ciobanul uns, săgeata

Cer plugului:mă ari în buza dreaptă! Frământ amurgul între pulpe, cu capul plecat, cu aer în mâini... Eliberez nedeslușiri cu capul plecat, cu aer

Rupt. Una câte una stau ruperile gustând piatră. Sub tei. Pășeai subteiul.

Am certat cerul că s-a rupt Rupt fost-a când am vrut să.Mor. Îngenunchiez în izvor. Norii îmi curg peste capul plecat-m-am certat că rupt mi-a fost cerul și-am stat.

Sânii au culoare la ea. Coapsa are locaș pentru el întotdeauna când pășește. O-ncerca adesea gustul pulpei și-o dansează când se desface. Irișii au culoare le

Se va gleznă vertical ca și cum păsările ar zbura cu degetele. Pasărea gleznei -ce adânci desprinderi! Subpăsărita sTă țipată. La țipăt pășirea cocor Păsărglezna

Picur glezna. Pustiul curbat la șoapte. Mi-e șoptirea adusă de spate. Număr glezna a ploaie. Mă spatele curburii la atât de vertical.Las verticalul în