Poemul femeii de foc

Gura ei fără chip,mâinile ei se deslușeau din sânii,ea modela cu sânul rugi ploua peste ploi,rugi se alăptau la sânii ei,ea avea sânii jumătăți de dragon,ea din foc făurea pietre.

Ea rostogolea munții de piatră peste satul blestemat,ea hrănea pasărea focului cu vinul cetății în pântecul ei viermele cu sângele în foc deslușita ea se rupea în tălpi prinzând sorii de căpestre.

Ea cânta focului cu glasul V,în gura ei focul venea de pretutindeni din flăcările zeilor,a se împreuna cu focul urmând instinctul cenușei până la formă,ea gusta pâinea.

Gura ei cioplea lemnul,piatra devenea lemn se făcea pasăre peste poarta cetății nu departe de satul blestemat unde feciorii din pământ se adânceau în taina ruperii flăcării.

Flacăra avea trupul femeii!