elena habasescu

Despărțire Au inflorit cireșii ,e primăvară tată! Te-ai dus să dormi de veci sub lespedea de piatră, Și- atâta ți-ai dorit s-ajungi să-i vezi in floare Și prin grădina mea sa faci

Iubirea mea Iubirea mea, două cuvinte Rămase pe-o hârtie Cândva aducere aminte De această nebunie. În cale flori mi-ai presărat, Dar cu otrava le-ai udat, Se ofilesc și mâine mor, Și flori

Vei rămâne poate un străin Vei rămâne, poate, un străin, Un vis frumos neâmplinit, Icoana la care ma-nchin, Adierea unui zenit. Pe pagina în care-ți scriu Înmugurește o iubire, După ani și

Am lăcrimat în miez de noapte E toamnă iar,plânge pădurea, Plânge și cerul peste ea, Când pașii mă poartă aiurea Te chem să vi iubirea mea. Casa e rece și pustie Și dorul e rege peste

Caut ceva să semene cu tine La care să privesc cu drag, Și printre flori diamantine Se pierde astăzi un moșneag. Demult ,prin cețuri și ninsori Te regăseam o adiere Ce mă-mbata de multe

Și n-ai venit! Am pus pe o pânză imaginea ta, apoi am așteptat ani și ani să apari de undeva. În fiecare zi am privit în zarea pustie, să văd de unde vii, din noapte am făcut zi din inimă

Amurg Cât parfum se pierde-n noapte ! Câte doruri rătăcesc ! Câte lacrimi ! câte șoapte ! În zadar se risipesc. Schimbă-ne doamne destinul Celor singuri,celor mulți, Șterge-ne din soartă

Hai să zburăm printre stele Și nimeni să nu știe, Să strălucim precum și ele O fac de-o veșnicie. Hai să aprindem și noi Măcar o lumânare, Să lumineze mai apoi Uitatele

privesc în gol, nu te zăresc, ai dispărut cum ai venit, prin amintiri mai zăbovesc, oare pe tine te-am iubit? afară toamna mai zâmbește la zbuciumul frunzei pe ram, apune soarele pe

Mai pâlpâie-n vatră Tăciunele stins Cu apă de ploaie, Mocnește-n cenușă Jarul aprins Cândva vâlvătaie. Plouă-ntruna Și iar mi-e dor De viață ,de tine, Dar cade cu zgomot Un ultim

Iarăși ascult cum plouă, și caut Imaginea ta prin ropot și fulger, Aproape s-aude un sunet de flaut, Mă-ntorc din drum să mai cuget. Dar ploaia mă cheamă,mă cheamă să vin Afară să-mi ude

MAMA Mai vino mamă iar la noi Doar tu ai timp de fiecare, Noi sântem domni plini de nevoi Pământul drumuri n-are. Ai împărțit în șapte tot Și sufletul tău mare, Azi copiii nu mai pot

pământul sfânt lăsa-ți casa și mândria veniți români ca să zidiți o țară unde sărăcia doar în nisipuri o găsiți. vă arde soarele pe schele și foamea vă găsește goi, nu-i apă-n lume să vă

Amintire Mai ții minte ? ascultam Greerii cântând in flori. Mii de ziduri ridicam, Mâine iar le dărâmam Și visam deatâtea ori. Atunci am zidit o casă Din nuiele și pământ Ai plecat și

o carte nescrisa Privesc chipul gânditor Îmi șterg ochii să nu doară Lacrima ce curge-n gol Și nu știu a câta oara Caut umbre-ntunecate Chip de demoni ca să fug Prin jăratecul ce