Ion Cănăvoiu

Se-mplinește, iată, anul De când și-a găsit nănașul: Pasiunea lui volanul, Iar greșeala - volănașul!

Erau doi corbi prieteni foarte, Legați pe viață și pe moarte, În bucurii, ca și-n nevoi. Deci, Corbul Unu - Corbul Doi. Un singur cuib, un

Că mă-njură-n gura mare, Mulțumit sunt și cu-atâta. Luptă omul cu ce are: Eu - cu spada, el - cu bâta!

Barba lui e un simptom Că va fi și dânsul om Când din păru-nalt cât prazul I se va zări… obrazul.

În tihnitul meu răgaz Râd cu lacrimi pe obraz, C-am lăsat în lumea asta Soacra, șeful și nevasta.

Multe-a mai răbdat hârtia Pe-a industriei cărare!... Uneori chiar și prostia Deghizată-n cugetare.

E un sat în care, uneori, Munții stau de vorbă cu bătrânii Până când luceafărul de zori Lunecă pe cumpăna fântânii, Unde fetele adorm

S-a pierdut prin munți cu Vlase, Cazu-i simplu și banal; Dânsa se orientase După mușchiul... pectoral.

În cavou-acesta trist, Doarme un epigramist. Curioșii-n jur se-adună, C-a murit de moarte bună.

De-ar fi prins pescarii, iată Pește cât s-au lăudat, Ar mai fi-nghețat odată Chiar Oceanul Înghețat.

Moda retro, iar în toi, A stârnit campanii: Unii dau ceasu-napoi, Altele dau... anii.

Greu e, Doamne, handicapul Chelului, într-adevăr, Zilnic îi atârnă capul Numai de un fir de păr.

Cică duhul și-ar fi dat... Însă unii, gură rea, Spun că nu-i adevărat: Cum să dea ce nici n-avea?!

Doarme-aici, neconsolat, Un șofer de clasă-naltă: Într-o clipă-a demarat Dintr-o lume în... cealaltă.

Și-a impus, cu sânge rece, În partid, cuvântu-i greu: - Pe-aici nu se poate trece, Decât peste - trupul meu!

Erau căsătoriți de-un an, Când el juca în \"Don Juan\"; Acum, ei joacă deodată, În \"Citatela sfărâmată\".

Făcând apel la o metodă nouă, Ce folosește mâinile-amândouă Și operează ferm, până la sânge: C-o mână taie și cu alta... strânge.

Un pixulist cu ifose și ticuri M-acuză că-mi pierd vremea cu nimicuri. El nu știe că nu-i deloc ușor Să fii mereu major, în gen... minor!

Mă convinge autorul De un fapt deja ilar: Câteodată și umorul Poate fi... pensionar!

Un amic, vă spun deschis, Că nu face nici doi bani. (Doamne, câte i-aș fi zis, De-am fi fost cumva dușmani!)

Cartea ta, ce nu se vinde Nici cu preț pe jumătate, Să-nțeleg deja că tinde Numai spre… posteritate?

Chiar dacă-ades din gură dau, Pe vorba lor nu pun temei: Eu am ce ei doar cred că au Și-n plus mai am ce... nu au ei.

Tot colaborând, i-aduce În același punct păcatul: El pe clasici îi traduce, Ea traduce doar... bărbatul!

Cartea ce mi-ai dăruit-o Avea filele tăiate... Nici aici, cum vezi, iubito, N-am avut întâietate.

Eu am aruncat sămânța Însă nu s-a prins defel; Chiar și morții din Săpânța Au mai mult umor ca el!

Iată, mi-a căzut o fisă, Doar pe el nu-l poartă valul. Știe că doar gura-nchisă Þine bine cașcavalul.