Corbii
de Ion Cănăvoiu(2010)
1 min lectură
Mediu
Erau doi corbi prieteni foarte,
Legați pe viață și pe moarte,
În bucurii, ca și-n nevoi.
Deci, Corbul Unu - Corbul Doi.
Un singur cuib, un singur gând:
Să nu se supere nicicând.
Zburau alături prin păduri,
Se înfruptau din prospături
(o paranteză-mi sare-n cale
Sunt leșuri vechi și... trufandale),
Furau ades de la vecini,
Dădeau atacul prin grădini,
Tot ciuguleau, după tipic,
Și nu le mirosea nimic.
Când, deodată,-n calea lor
S-a fost ivit un meteor
Cu trup ca tras printr-un inel,
Cu ochi serafici sub rimel,
Cu mini-coadă, mini-pene,
Un soi modern de Cosânzene.
Ce s-a-ntâmplat? Cum s-a-ntâmplat?
De ce? Acum e greu de-aflat.
Dar se repede corb la corb,
Și Corbul Doi rămâne orb.
Din vremea străbunicei Dochii
E-un tâlc și-n acest gest infam:
Cum corb la corb nu-și scoate ochii,
De s-a-ntâmplat, \"cherchez la femme\"!