"Fa-ti si pentru mine timp" – 8943 rezultate
0.05 secundeMeilisearchVasile Petre Fati
născut în 1944 - decedat 19 noiembrie 1996 "Vasile Petre Fati, antologie postumă Vasile Petre Fati este un poet exemplar pentru promoția ’70. Așa am vrut să încep rândurile acestei prezentări. Hm! Dar de ce doar al promoției ’70? mi-am luat eu seama. Și m-am gândit că el este, de fapt, poet exemplar al întregii literaturi române contemporane. Om blând, tăifăsuitor profesionist, bun cunoscător al degustării vinului la Casa Scriitorilor, vin sub formă uleioasă iarna, în formă de șpriț lung vara, Vasile Petre Fati era reprezentant al – cu o exactă etichetă pusă de prietenul său Marian Drăghici – „aripei boemei cuminți”. Confirm, ca un om care a combătut calm, amical, multe ore cu cei doi, la aceeași masă din sufrageria Casei Monteoru în primele zile, în primele luni, în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Pe cât de boem era Fati, pe atât de bonom era, deși intransigent când venea vorba de draga de literatură, el cultivând o ironie fină, cordială, cu atât mai usturătoare...
15 poezii, 0 proze
Melania V. Ducar
"Piatra" "Piatra este un om in care alt om si-a bagat mana ca intr-o manusa si la intors pe dos ca pe o manusa!" "Daca pleci la drum lung" "Daca pleci la drum lung nu-ti lua mainile cu tine, lasa-ti cerul la ma-ta ascunde cosciugele la tine acasa sa nu le vada viitorii morti cu ochii lor Daca pleci la drum lung nu smulge copacul din radacina si nu gasi adevarului vina si mortii, mormant Daca pleci la drum lung desbraca-ti timpul ca o rufa desbraca-te de pasarea ce zboara fa ca piatra sa fie o tufa fa ora ta sa fi fost odinioara Daca pleci la drum lung fa-te cuvant, si numai cuvant si numai cuvant daca pleci la drum lung" Nichita Stanescu
21 poezii, 0 proze
Francis Ponge
Francis Ponge (n. 27 martie 1899, Montpellier - d. 6 august 1988, Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes) a fost un celebru poet francez modernist. Inițial asociat cu suprarealismul, a sintetizat repede o formulă personală care îmbină poezia și eseul și care are întotdeauna ca subiect un lucru sau altul - de unde ideea de "poezie a obiectelor", obiecte ce se substituie în mare măsură prezenței umane. În literatura română, influența lui Ponge se resimte la mai mulți poeți precum Emil Brumaru, Constantin Abăluță, George Almosnino, Petre Vasile Fati, Gheorghe Grigurcu, Mircea Valeriu Popa, ș.a. La noi în România a apărut în 1974 la editura Univers o ediție tradusă de Irina Mavrodin a cărții "Le Parti pris des choses" (tradusă ca "De partea lucrurilor"), primul său volum și cel mai cunoscut. / Francis Ponge est un poète français, né à Montpellier le 27 mars 1899 et décédé au Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes, le 6 août 1988. Œuvre * Le Parti pris des choses, 1942. * Proêmes,...
7 poezii, 0 proze
Marius Irimia
A debutat cu poezie în revista „Familia"- octombrie 1996. A publicat în revistele „Viața românească", „Hyperion", „Convorbiri literare", „Dacia literară" etc. A fost prezent în antologiile „Porni Luceafărul..." (Botoșani, 1997, 2005), „Vox Juventutis" (Tulcea, 2000), „Nord" (2009), „Antologia antologiilor Porni Luceafărul... 1995-2010” (Botoșani, 2014). Editorial, a debutat cu volumul „Amor fati", Editura „Junimea", Iași, 2006. A publicat, de asemenea, „La răzătoarea scării”, Editura „Pim”, Iași, 2016.
34 poezii, 0 proze
Ada Ionescu
I am a news editor at a local radio in my hometown. "Pe unde trec las umbra înfiptă ca o sperietoare în gradina iubirii. Vreau să mă întorc mai târziu și să zic: Umbră, fă-te copil!"
62 poezii, 0 proze
Gianni Riotta
Gianni Riotta (Palermo, 12 gennaio 1954) è un giornalista e scrittore italiano. Figlio di Salvatore, redattore del Giornale di Sicilia, esordisce nel campo del giornalismo a 17 anni, come corrispondente de Il Manifesto e come collaboratore delle pagine culturali del Giornale di Sicilia. Dopo essersi laureato in Filosofia all'Università di Palermo, nel 1976 si trasferisce a Roma. Poi passa a scrivere per la La Stampa e quindi, nel 1988, per il Corriere della Sera (grazie alla proposta di Ugo Stille di succedergli come corrispondente da New York). Negli Stati Uniti frequenta la Columbia University, dove si laurea in giornalismo. Ha insegnato all'Università di Bologna e fa parte del Consiglio di Facoltà del corso di cultura italiana a Princeton, dove ha insegnato comunicazione. Ha collaborato con: New York Times, Washington Post, Le Monde, Foreign Policy. Fa parte del Council on Foreign Relations. Da New York ha fatto il corrispondente per varie testate giornalistiche tra cui La Stampa,...
1 poezii, 0 proze
Paolo Ruffilli
Paolo Ruffilli è nato a Rieti nel 1949, ma è originario di Forlì. Si è laureato in lettere presso l’università di Bologna. Da più di vent’anni, collabora alle pagine culturali de \"Il Resto del Carlino\". Vive a Treviso dal 1972. Fa il consulente editoriale. Dirige la collana di poesia delle Edizioni del Leone di Venezia. Bibliografia Opere poetiche: Piccola colazione (1987. Diario di Normandia (1990), Camera oscura (1992), Nuvole (1995), La gioia e il lutto (2001), Le stanze del cielo (2008). Racconti: Preparativi per la partenza (2001) Saggi: Vita di Ippolito Nievo (1991), Vita, amori e meraviglie del signor Carlo Goldoni(1993).
2 poezii, 0 proze
Zamfir Constantin Cosmin
Ma numesc Zamfir Constantin Cosmin,locuiesc in Buzau. Am 20 ani si imi place sa-mi petrec timpul liber jucandu-ma fotbal, pe net, sau uitandu-ma la TV. Materiile mele preferate sunt geografia, biologia si limba romana. Consider, pentru ca un vis sa devina realitate trebuie sa lupti pana la capat indiferent de imprejurimi. Nu asculta de nimeni si fa ce crezi tu ca este mai bine ;)
24 poezii, 0 proze
Maria Luisa Spaziani
Maria Luisa Spaziani (Torino, 7 dicembre 1924) è una poetessa italiana. Maria Luisa Spaziani nasce in un'agiata famiglia borghese di Torino, dove il padre è proprietario di un'azienda che produce macchinari per l'industria chimica e dolciaria. Ancora studentessa, a soli diciannove anni, dirige una piccola rivista, prima chiamata «Il Girasole» e poi «Il Dado», il cui redattore capo era Guido Hess Seborga, che la fa conoscere negli ambienti letterari; ottiene e pubblica inediti di grandi nomi nazionali come Umberto Saba, Sandro Penna, Sinisgalli, Pratolini, e internazionali, come Virginia Woolf. Intanto frequenta l'Università di Torino, facoltà di Lingue, laureandosi con una tesi su Marcel Proust, relatore il francesista Ferdinando Neri. La cultura francese e la Francia con i suoi autori, in seguito sarebbero rimasti una sorta di stella polare nel suo immaginario e nel suo vissuto, con una serie di soggiorni a Parigi il primo nel 1953, dopo aver ottenuto una borsa di...
8 poezii, 0 proze
Andrew Hudgins
Andrew Hudgins was born in Killeen, Texas, in 1951 and educated at Huntingdon College and the University of Alabama. He earned his M.F.A. from the University of Iowa in 1983. His volumes of poetry include Ecstatic in the Poison (Overlook Press, 2003); Babylon in a Jar (1998); The Glass Hammer: A Southern Childhood (1994); The Never-Ending: New Poems (1991),a finalist for the National Book Awards; After the Lost War: A Narrative (1988), which received the Poetry Prize; and Saints and Strangers (1985), which was a finalist for the Pulitzer Prize. He is also the author of a book of essays, The Glass Anvil (1997). About Hudgins\'s most recent collection, Mark Strand has said, \"Ecstatic in the Poison is full of intelligence, vitality, and grace. And there is a beautiful oddness about it. Dark moments seem charged with an eerie luminosity and the most humdrum events assume a startling lyric intensity. A deep resonant humor is everywhere, and everywhere amazing.\" Hudgins\'s awards and...
1 poezii, 0 proze
Fa-ti si pentru mine timp
de Cristian Buzățel
Doamne, fă-ți și pentru mine timp Și chiamă-mă... Îți dau în schimb, O minte-nsetată care suspină Cu gânduri calde după lumină. O inimă de nou născut Smerenia să-mi fie scut. Iar sufletul trezește-l...
Nu plânge!
de Florentina-Loredana Dalian
Nu plânge, bade! Nu plânge, fratele meu! De ce să plângi că m-am dus, că n-am stat la rând? Crezi că te-ntreabă “Hei, al cui e rândul?“? Nu te-ntreabă, te ia la-ntâmplare, ori poate pe alese, ori...
Revelion cu mine
de Florentina-Loredana Dalian
Iată c-am trăit si ce n-am crezut vreodată. Un Revelion cu mine însămi. Ei si ce, mi-am spus! Mii de oameni stau singuri de sărbători. Si la urma urmei, Revelionul e o noapte ca oricare alta. Desigur...
Masochism
de Adrian Dorie
Mi-am târât trupul învinețit sub pat, sperând naiv în inexpugnabilitatea acelui refugiu… am fost înhățat de un picior și cărat imediat înapoi în ring. Au urmat, ca și-n prima repriză, loviturile cu...
logoree
de Tosa
(greuceanu reloaded) mă rog, gagica mea s-a dat de 3 ori peste cap şi s-a prefăcut în muscă să se ascundă în crăpăturile pereţilor din apartamentul meu să vadă cu cine-mi petrec eu după-amiezile. în...
din valea lui Hinom
de emilian valeriu pal
mi-e doamne sufletul mursecat ca un prunc de care trag două mame în așteptarea judecății lui solomon m-am pregătit toată viața pentru clipa aceea în care te trezești dintr-o dată bărbat și faci din...
Reconstituirea
de Lucian Pop
Reconstituirea La 15 km de lacul Tanganika, un geolog a dat din întâmplare peste primul ciomag folosit de omul preistoric. Imediat, la fața locului s-a prezentat o echipă de antropologi. Supus unor...
Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele
de Paul Pietraru
Ultimul mesaj, promit. Am găsit la reciclare povestirea de care ţi-am spus. Am trimis-o prietenei mele. I-am spus că-i trimit o povestire pe care am primit-o şi eu. Nu i-am spus că e scrisă de mine....
Laura (partea 6)
de Gudruman Edison
Transmiteţi acest mesaj cîntăreţei Laura Bretan. Dragă Laura, ţi-am reproşat în unul din ultimele mesaje că nu te-ai gândit să îmi trimiţi ceva de mîncare, un cort şi o haină de iarnă, deşi sunt...
Doar un minut
de Rosca Lucian
Doar un minut... -Bună dimineața Lenuțo! Ce mai faci fată, ia zi, că nu te văzui d-un car dă ani? -Ai? Ce zici fă??? -Neațaaaa coanăăăăăă !!!! -Huo fă că nu sunt surdă de tot, m-a lăsat doar urechea...
