Revelion cu mine

Iată c-am trăit si ce n-am crezut vreodată. Un Revelion cu mine însămi. Ei si ce, mi-am spus! Mii de oameni stau singuri de sărbători. Si la urma urmei, Revelionul e o noapte ca oricare alta. Desigur că-mi dădea mâna să gândesc asa, eram în faza în care încă mai credeam în minuni. Asa că am făcut toate pregătirile, chiar m-am odihnit (sau măcar am încercat) si pe la ora 20 m-am pus pe găteli, machiaj, parfumuri, lumânări, betisoare parfumate si ce-o mai fi fost. Ei, dar s-a terminat si cu asta. Ce-ti mai rămâne de făcut? Păi, cafeaua, casetofonul (de televizor nici nu poate fi vorba!), instalează-te comod cu tigările si scrumiera alături, ia-ti si o carte la îndemână (să treacă timpul mai usor) si... pune-te pe asteptat! Există minuni, nu-i așa? Cum adică? Asteptarea înseamnă a face ceva? S-o credeti! Uneori înseamnă, chiar dacă nu are aparenta facerii. S-a făcut si ora 22. Nu-i nimic, mai e timp. Vecinii au dat muzica tare. Numai de s-ar auzi soneria! Mai verifică o dată telefonul, să aibă ton si vezi dacă pe mobil ai semnal! Totul e OK. Nu, nu chiar totul. Dar nu-i nimic, ce poate fi mai interesant în noaptea de Revelion decât să astepti, aprinzând tigară de la tigară. S-a făcut unsprezece. Ei si ce? Nu-i asa că adevăratele surprize se fac la douăsprezece noaptea? O oră, acolo, ce mai contează! Ati avut vreodată senzatia că timpul a-ncremenit? V-ati simtit vreodată statui? Să nu v-o doriti! Douăsprezece fără cinci, fără patru, trei, doi, unu...poc! Nu, nu era soneria. Ci dopurile de la sampaniile vecinilor, petarde, artificii si tot tacâmul. Cum s-or putea oamenii preface că se bucură? Sau poate chiar o fac? Treaba lor! Să mai aprind o tigară? A trecut de mult de douăsprezece si jumătate si fericitii tot nu s-au potolit. Măi fratilor, ce-ar fi să mai intrati prin casele voastre? Bucurati-vă în intimitate! Nu mai poate omul s-astepte pe cineva? Acuma, stiu că nu vă pasă, dar nici mie nu-mi pasă de forfoteala cu care vă amăgiti. Ajunge! Pe cine vreti să păcăliti? Bine, fie! Bucurati-vă voi si pentru mine. Iar v-am acordat mai multe gânduri decât meritati. E unu. Sampania stă tot în cămară. Mi-e milă de ea. Cea mai inutilă si mai nefericită sampanie din noaptea de Revelion. As sparge-o, de ciudă, în cadă, dar nu merită soarta asta. Nu-i vina ei c-a încăput pe mâinile cui nu trebuie. Las-o s-astepte si ea! Dacă un om poate s-o facă, o sticlă de ce n-ar putea, fie ea si mai vedetă, asa? În sfârsit, a sunat telefonul! Statuia găseste energii nebănuite-n ea si sare ca si când ar avea un resort. “A, tu erai?! La multi ani, desigur. Nu, nimic, doar că...“ În sfârsit, cum să spui unui om care te sună să-ti zică “La multi ani!“ c-ar fi făcut mai bine să gresească numărul, că, de fapt, nu pe el îl asteptai să sune. Dar măcar știi pe cine aștepți? Cum pe cine? Nu-i așa că există Moș Crăciun? Că, atunci când suntem singuri, apare când nu te aștepți? Ce-o fi vrând omul ăsta de la mine? Nu pricepe că mă plictiseste? Păi, nu pricepe, că nu i-am spus. Oricum, dacă sună la usă, mă scuz, închid si gata! N-a sunat. Dar până la urmă tot am închis. Orice are un sfârsit, chiar si o convorbire cu noaptea-n cap, în prima zi a anului. A mai sunat o dată. Sări! “Nu, greseală! Nu, nu mă supăr. Nu-i nimic, tot a sunat telefonul!“ (Aiuritilor!) Cât mai e de asteptat? Destul. Dacă tot am făcut o pasiune pentru telefon, eu nu sun pe nimeni în noaptea asta? N-am nici un chef, dar mai stiu una singură, la vreo sută si ceva de kilometri, hai s-o sun, că doar e soră-mea. Tot tânără, tot frumoasă (si la ce-i foloseste?). A mai trecut, asa, vreo oră. Mai e? Mai e. S-a terminat si cafeaua. Mi-e cam foame si-as bea un ceai. Nu, vinul nu se bea de una singură. Sampania nici atât! Asa că, fă-ti un ceai sau, dacă ti-e lene, bea apă! E-atâta liniste! Măi, voi nu mai ziceti nimic? V-ati distrat, ce vă pasă! Acum dormiti, visând la voi stiti ce, iar mâine când vâ veti trezi v-aduceti aminte de facturi, de muncă, de datorii... Sâc! Eu am să dorm atunci. S-au stins si lumânările. Oare n-am visat? Chiar a fost noaptea de Revelion? Chiar eu am fost statuia îmbrăcată-n rosu, cu toate simturile concentrate într-unul singur- auzul- cu o ureche ciulită la telefon iar alta la usă? Miscă-te si te schimbă, văzduhisto ce esti! Chiar ai crezut că există Mos Crăciun?