"Echilibrul Universal" – 6613 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNicolae VASILE
Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...
116 poezii, 0 proze
jifcu oana maria
e greu sa scrii o biografie cand inca esti prea tanar pentru a sti exact cine esti..caci viata nu e un roman.nu admite retusuri shi paragrafe sarite...inca ma caut, in aceasta lume al carei singur echilibru este in cadere..ma descopar in fiecare zi, dar mereu sunt altfel..regasesc in mine mai multe universuri..nu stiu care e al meu cu adevarat..incerc sa colorez lumea in nuantele sufletului meu, sa nu imprumut lumini shi umbre impersonale..nu ma deranjaza norii, ii acopar cu palma, iau din cer numai seninul..dar cateodata tot cerul e acoperit de nori..shi atunci cred in ingeri..o stare de spirit lipsita de intrigile materiei, dar creeata pentru sufletul ei..asa cum zicea zarathrustra:"sunt lumina...de-as fi intuneric"..voi continua sa ma caut..cine stie?!..poate ca intr-o zi ma voi gasi, asteptandu-ma la umbra unei stele moarte cu miros de inghetata de vanilie..
9 poezii, 0 proze
Ioan-Mircea Popovici
1971: Licențiat în matematici - Analiza matematică, Universitatea Timișoara. 1987: Doctorat in matematici, Specialitatea: Spații ordonate cu teza "Clase de spații liniare dirijate topologice." 1980-2006: Cărți și articole în domeniul problemelor de Echilibre economice, Teoria punctelor fixe, Teoria operatorilor pozitivi și compacți, Spatii liniare dirijate cu proprietăți speciale (mai generale decat laticile Banach), Probabilități, Fuzzy, Teoria complementarității și probleme de calcul variațional... Echilibre Nash...
642 poezii, 0 proze
Dumitru D. Silitra
Nascut:primavara, 1956, pentru echilibrul poeziei ramanesti vis-a-vis de plecarea lui Labis Poeziile mele=biografia mea
2 poezii, 0 proze
Cristina Grigore
Eu si copac imbatranind… Undeva In mine, Zac lucruri nespuse: Credinta, Echilibrul, Efemerul, Evadarea, Gustul sangelui, Haosul. Eu. Aspiratii Si aceasta seara trista Imi pun masca de femeie Resemnata Si incep aceasta scrisoare Catre El: Eu Si copac Imbatranind...
28 poezii, 0 proze
Nincu Mircea
Născut într-o parte dintr-unul din talere balanței am crezut mereu că locul meu e în cer. Că acolo, ca o floare pe ram, înflorind îmi voi păstra echilibrul.
1326 poezii, 0 proze
Alexandra Maria Velianu
A scrie a fost dintotdeauna cea mai mare pasiune a mea, un mod de existenta in afara concretului, de care aveam ( si am) mare nevoie pentru a-mi mentine echilibrul sufletesc). E un refugiu si totodata o cautare a unei perfectiuni ce, intotdeauna, se incapataneaza sa imi scape...
26 poezii, 0 proze
Opait
-nascut -casatorit -liber -imbracat -dezbracat -voinic -optimism -nu -da -traire -echilibru -dezechilibru -ambitie -temperament -recalcitant -poezie
7 poezii, 0 proze
LIVIA DIMULESCU
Paianjenul,proza scurta,1996 Femei in intersectie,proza scurta,2000 Gri in echilibru,proza scurta,2005 Apa de la chiuveta,text dramatic,2006
2 poezii, 0 proze
Buzoi Cornelia
Cred ca sunt ceea ce multi ar numi inca o victima a conditiei umane care este intr-o permanenta cautare de liniste si echilibru sufletesc... Eu insa,probabil m-as defini printr-o singura sintagma:"un fir de praf de 18 ani ce inca pluteste in aerul vietii"...
32 poezii, 0 proze
Echilibrul Universal
de gheorghe Sarbu
In atentia dlui Prim Ministru C.P.Tariceanu Starea de lucruri despre care va tot relatez a ajuns de nesuportat. Cabinet gheorghe Sarbu Savant Ploiesti ROMANIA Ploiesti, 9 februarie 2007 Catre,...
Prelegere
de gheorghe Sarbu
Prelegere Motto: Nu Dumnezeu pedepsește, ci echilibrul universal … Ion Iliescu are probleme mari; firești, ar spune istoricul sec. 22; ușor neconturate, ar spune comentatorul politic din vremurile...
Ochiul stang
de Popescu Gabriela
Ascultand ce spuneai Mi-am acoperit ochiul drept C-un văl de mister, cinci degete reci Ratacita in amnezie, pleoapa se zbatea Echilibrul universal era pierdut... Lucida, neclintita, pupila ochiului...
Despre fericire
de Mădălina Bădescu
Fericirea tine chiar mai putin decat extazul dar este mai des intalnita pe parcursul vietii (sau dincolo de ea ???) insa greu s-ar putea trai fara vreuna dintre ele. Aud adesea oameni care spun ca nu...
Pobestea unei gargarite
de diana vlase
Acesta este un eseu... Da! Un eseu dedicat unei gargarite! Stiti cum sunt gargaritele? Mici, rosii, cu buline negre, simetrice pe ambele aripioare...bulinele! Gargaritele isi deschid aripioarele...
Cârcel
de gheorghe Sarbu
Cârcel ( klik cumetria ) Revin asupra unei Idei: omului i s-a Dat Inteligența, nu pentru a-și face Rău; inițial, prin facere de Rău față de Semen. Dar, ma rog ... De aici vine intenția subsemnatului,...
Psihologului, cu drag (2)
de Laura Aprodu
16. Îmi spui că te seacă probabilitatea de fi ridicol încercînd să mă sfătuiești, să mă salvezi. (E lăudabil chiar și numai că încerci, deși încă nu am auzit de nimeni care să fie înzestrat cu atîta...
Interludiu urban
de Cazangiu Liviu
Vopsim echilibrul distorsionat puternic, Atâta pace adusă multor nevrednici, Nesăbuința continuă spre margini, Unui fragment spiritual amprentat Frumos exprimat,niciodată savurat Precum un convoi de...
karma de fiecare zi - extras 1
de Carmen Harra
A trăi călăuzit de Legile Universale Oamenii care și-au accesat codul spiritual sunt mai evoluați, și-au învățat mai multe din lecțiile de viață, au mai multă înțelegere de sine și nivele mai înalte...
Regăsire
de Stelian STANCU
Am fost pierdut în timp, ba uneori chiar și în spațiul universal Aveam nevoie de efort pentru a-mi găsi echilibrul, uneori chiar cel banal Priveam în sus dar vedeam jos, stânga mea parcă era dreapta...
