Cristina Grigore

Norul venetic Ce mă iubea târziu Și obosit Cade încet printre oglinzi Și gânduri... Cuvintele...se spun... Amintirile se deruleaza... Ca un film vechi... Norul

Pe câmpul meu Tăcere Nimeni Lângă omul de piatră Care parcă sfâșie aerul Cu respirarea sa În brațele-i diforme Își poartă copilul Neînsuflețit Și gol Priviti-l! Acesta este omul de

Þi-am ascultat somnul agitat În acea noapte Fără noimă Mi-am amintit atunci Dimineți sângerând Pe cearșafuri de lună Și obsedantul vis cu eva Strigându-mă Te-ai trezit târziu Ca

Noaptea, târziu Se aud Oameni Care îsi îmbălsămează copacii Copilul paralizat Mă însoțește Până la marginea cerului Te întâlnesc Împletindu-mi visul Cu semințe de mătrăgună Copilul

M-am născut La o margine a timpului Din ploaia interminabilă Și copilul ei barbar Când au aflat Că exist Mi-au legat păcatele De ale tale... Mi-au tăiat lacrimile Ca și cum aș fi

Da!Sunt Ochiul prapastiei In care m-am nascut Simt adesea Un loc liber In mine Si atunci geana mea Abia mai atinge aerul... Ca un tipat Pe tine te chem Atunci cand dorm Cu

Tu! Întâiul născut Fără gura Care să înghită Întâmplarea... De ce ți-ai înlănțuit copacii De lună? Toți mușcăm Din carnea orelor putrede... Toți purtăm inimi Și gânduri Adunate de

Aici morții dorm... Și iarba se zbate în agonie Se aud elegii din castel Briza le-mparte frenetic Râzând... Privirile tale Dureros de ninse Rămân în memoria dimineților Sferice Până apăs

Diminetile Trec gemand Peste mine Tu Iti vei dori Sa fii Doar un strain Bizare ganduri Mi se cern In minte... Dar oare tu Esti o lebada? O mare? Sau O soapta?

Inserare pe ape... Un vant tainic Coboara Sa se-adape Zeul marii Seduce femei De nisip... El trebuie sa fie aproape... Ii strig: ITI DAU VIATA MEA! Aceeasi inserare de mai

Rastigniti-l! Am strigat atunci Rastigniti-I chipul umbrit Care ne asfixiaza vointa Si azi…si maine Si… Am orbit cu totii? Ne-am transformat In ciplitori De dumnezei Ce au existat

M-am dezbracat De tine dumnezeule Tu! Care-mi esti Carja pentru suflet Te-am ucis! Si de va fi nevoie Te voi ucide din nou De ce Cainii toti Privesc Prin ochiul meu? Mana ma

Eu Femeia refugiata Ce naste cate un copil In fiecare noapte Cu sufletul Amnezic Intrupat in luceferi Marturisesc: In pantecu-mi diform Zace cauza Impietririi inimilor Cat

Cineva Mi-a intunecat Sanul Cu gura fumegand A trup risipit Coapsa mea Turbata S-a indepartat Pentru ca EL stie De fiecare data Cand patima Sfarseste sub pleoape ... si totusi

Este frig aici... Si ce eroica bezna! Ingandurat Omul gol isi mesteca pacatul In al sau tainic chip De inger cazut Si totul I se pare Vis. Pasind simetric In vid Cu dorul sau

Ah! Stingeti mai intai Lumina Caci am vazut ceva venind Spre mine Printr-o frunza Ma striga copiii mei Batrani Si

Ne intalneam Pe cruci de fum Rugina clipei Sa o adunam Si cu al zorilor Neimblanzit Parfum Sa ne iubim... Infometate trupuri Lacrimand

s-ar putea să mă înșel… disperarea naște soldați cu inimi de aur cad stele rănite liberate-cuvânt încătușat în păsări străine în peștera de lângă timp bem cristal cristal tulbure el bea