Amintire...
Eram Legați Prin fire de cer La care împletiseră Femeile evului mediu Îmbatrâneam… Colțul de geam Prin care priveam Devenea laptele De pe pământul făgăduinței Noi deveneam
Marturisire
Uneori Când soarele Se învelește Cu pescăruși, Te surprind Privindu-mă. Clipind a gând Adamic și evic Totodată, Mă atingi Cu buze de nori Și sare... Și mâna ta Îmi plouă
Ar putea fi o dedicatie...
Norul venetic Ce mă iubea târziu Și obosit Cade încet printre oglinzi Și gânduri... Cuvintele...se spun... Amintirile se deruleaza... Ca un film vechi... Norul
Nespusele cuvinte
Pe câmpul meu Tăcere Nimeni Lângă omul de piatră Care parcă sfâșie aerul Cu respirarea sa În brațele-i diforme Își poartă copilul Neînsuflețit Și gol Priviti-l! Acesta este omul de
Moment...
Þi-am ascultat somnul agitat În acea noapte Fără noimă Mi-am amintit atunci Dimineți sângerând Pe cearșafuri de lună Și obsedantul vis cu eva Strigându-mă Te-ai trezit târziu Ca
Demult...si totusi azi...
Noaptea, târziu Se aud Oameni Care îsi îmbălsămează copacii Copilul paralizat Mă însoțește Până la marginea cerului Te întâlnesc Împletindu-mi visul Cu semințe de mătrăgună Copilul
Lupta
Nu! Aceasta nu poate fi Ziua Mi-au tăiat părul Și m-au trimis Să lupt Alături de rege Aș vrea să înțepenesc Ca păsările În copaci Minte-mă că există acel loc Unde tâmplele
Paranoia
Femeia de cârpă putredă Mă urmărește! Îmi șoptește Să te ucid Pentru că ai înnecat Orașul În lapte de capră Bătrână Și amară de păcat Femeia m-a iubit... De atunci plouă
Crezi ca...
M-am născut La o margine a timpului Din ploaia interminabilă Și copilul ei barbar Când au aflat Că exist Mi-au legat păcatele De ale tale... Mi-au tăiat lacrimile Ca și cum aș fi
Sunt...simt...te chem...
Da!Sunt Ochiul prapastiei In care m-am nascut Simt adesea Un loc liber In mine Si atunci geana mea Abia mai atinge aerul... Ca un tipat Pe tine te chem Atunci cand dorm Cu
Impersonal
Tu! Întâiul născut Fără gura Care să înghită Întâmplarea... De ce ți-ai înlănțuit copacii De lună? Toți mușcăm Din carnea orelor putrede... Toți purtăm inimi Și gânduri Adunate de
Stare
Aici morții dorm... Și iarba se zbate în agonie Se aud elegii din castel Briza le-mparte frenetic Râzând... Privirile tale Dureros de ninse Rămân în memoria dimineților Sferice Până apăs
Despre tine...totul e despre tine...
Diminetile Trec gemand Peste mine Tu Iti vei dori Sa fii Doar un strain Bizare ganduri Mi se cern In minte... Dar oare tu Esti o lebada? O mare? Sau O soapta?
...raspunde-mi...
Rastigniti-l! Am strigat atunci Rastigniti-I chipul umbrit Care ne asfixiaza vointa Si azi…si maine Si… Am orbit cu totii? Ne-am transformat In ciplitori De dumnezei Ce au existat
Vino...arata-te!
M-am dezbracat De tine dumnezeule Tu! Care-mi esti Carja pentru suflet Te-am ucis! Si de va fi nevoie Te voi ucide din nou De ce Cainii toti Privesc Prin ochiul meu? Mana ma
Unde esti...
Eu Femeia refugiata Ce naste cate un copil In fiecare noapte Cu sufletul Amnezic Intrupat in luceferi Marturisesc: In pantecu-mi diform Zace cauza Impietririi inimilor Cat
Despre EL..
Cineva Mi-a intunecat Sanul Cu gura fumegand A trup risipit Coapsa mea Turbata S-a indepartat Pentru ca EL stie De fiecare data Cand patima Sfarseste sub pleoape ... si totusi
Despre oricare dintre noi...
Este frig aici... Si ce eroica bezna! Ingandurat Omul gol isi mesteca pacatul In al sau tainic chip De inger cazut Si totul I se pare Vis. Pasind simetric In vid Cu dorul sau
Fara noima...si totusi...
Ah! Stingeti mai intai Lumina Caci am vazut ceva venind Spre mine Printr-o frunza Ma striga copiii mei Batrani Si
Tu, dar nu tu...
Ne intalneam Pe cruci de fum Rugina clipei Sa o adunam Si cu al zorilor Neimblanzit Parfum Sa ne iubim... Infometate trupuri Lacrimand
Tu știi…..
Lasă-mă să fiu chemarea ta... Dar ia-mă mai întâi De mână Ca să nu mă prefac În țipăt Sau să mă transforme dumnezeul meu În tunet Și lut Cum mor amintirile? De parcă ai trage pe
Imaginea ta...
Era pielea ta Geana ta Respirarea ta Cea care ma durea Galopand indepartat... Era strigatul tau Cel care stramb Ma alerga? Era setea de fericire… A unui chip Uitat de zei
(s-ar putea)
s-ar putea să mă înșel… disperarea naște soldați cu inimi de aur cad stele rănite liberate-cuvânt încătușat în păsări străine în peștera de lângă timp bem cristal cristal tulbure el bea
mi s-a părut
mă mistuie un dor flămând uscat și parcă smuls cu teamă dintr-un gând ascuns și luna se întoarce veche ca un animal sălbatic mi s-a părut că sărutându-ți fruntea aș putea muri în
Așteptare
Ah, stingeți mai întâi oglinda! Am văzut ceva venind spre mine printr-o frunză mă strigă copiii mei bătrâni și singuri. Nimeni nu atinge nimic! Nu știu dacă obiectele plutesc sau
Fara titlu
m-a nins cu păsări oarbe ieri la răsăritul sângelui ce înghețase în oamenii cenușă nu-mi atinge timpul să nu mă sparg și să devin iar o umbra...
Eu...cu mine...
adorm iubindu-te... și zâmbetul virgin al morții mă urmărește din umbră... visul mi se întunecă prin tine... ruinele se scurg în indiferența de piatră a lucrului nespus neauzit de
