Alexandra Maria Velianu

vezi tu, ți-am spus cândva, demult, nu mai știu prea bine când... trăim în realitatea asta lipsită de contururi limpezi e doar un film scenariul întâlnirii noastre altcineva l-a

(Sometimes I feel I going down and so disconnected) de la etajul patru aud doar țipătul străzii urcă până la mine cu scrâșnet de roți si frâne, claxoane,înjurături și tramvaiul 34 îmi

« Imposibil ». Ar fi vrut să se ridice, să reia testul, de la capăt. Lângă ea, pe terminal, căutarea continua, nebună, oarbă… Faliile interdimensionale erau subțiri. Principiile Trecerii fuseseră

Alerga printr-un coridor îngust. Luminile se stinseseră și tot ce auzea erau propriii pași și bătăile precipitate ale inimii. Deodată se opri. Înaintea sa, zgomotul unei prăbușiri răsunase înfundat.

Era târziu. Era târziu afară, în lume și târziu era și în sufletul meu. Mâna nevăzută îmi scrisese în noapte pe perete \" Mane, thekel, fare \" și apoi mă lăsase singură, cu gândurile mele.

Femeia se plimba pe malul apei ca și cum nimic din ceea ce era în jurul ei nu ar fi avut vreo importanță. Colțul în care se găseau era format de un cot al râului, ce ascundea orașul. O vegetație

Ințelesese din prima clipă că Layna nu putea să supraviețuiască așa. Trupul îi fusese mutilat groaznic de ghearele nemiloase. Era doar o masă de carne însângerată pe care, în mod ciudat, doar chipul

Dacă închidea ochii, aceeași imagine ar fi răsărit cu siguranță și pe retina ei. Ruinele înconjurate de umbre, pământul atât de ars sub pașii lor încât țărâna foșnea parcă strident…O lună galbenă

Aveau camere mari, în case spațioase, cu ferestre largi, deschise spre lumină. Atâta lumină că te dureau ochii…atâta soare că le-ar fi provocat arsuri dacă Aislin n-ar fi avut grijă să își cumpere o

Aiden se trezi întins cu fața în jos, în iarba fragedă. Un copac bătrân răspândea o umbră plăcută, ocrotitoare, deasupra lui, filtrând lumina soarelui. Un adevărat noroc, își spuse, altfel s-ar fi

Sala în care intraseră era la fel de monotonă ca interior ca și celelalte din Bariera exterioară. Doar monitoarele și pupitrele pe care luminițe multicolore clipoceau la răstimpuri o diferențiau de

2. Aiden zăcea întins pe spate, în patul care ocupa aproape întreaga suprafață a camerei. Era un spațiu îngust, ce trăda mai mult decât orice altceva lipsa resurselor. Doi metri pătrați, un pat și

În cușca ei de sticlă, femeia privi cifrele ce clipeau pe monitorul îngust. 16.53 în ore standard…o abstracție menită să înlocuiască firescul ciclu al zilelor și al nopților care poate că acolo,