"Doi străini la o petrecere" – 20163 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAnton Cristiana
M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.
19 poezii, 0 proze
Mircea Moroianu
Născut la 31 mai 1981 în București, Mircea locuiește încă în capitală și lucrează într-o firmă de publicitate. În ultimii 10 ani și un pic, adică din 2000 până acum, Mircea a terminat Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, filiera germană în cadrul Politehnicii din București, a cântat la chitară în trupa Oliver și s-a angajat dintr-o fericită întâmplare în domeniul publicității pe postul de copywriter. Cu trupa a scos doua albume, „Poetry Pop” în 2008 și „Eros” în 2012. Ca publicitar a participat la peste 30 de campanii, la care a contribuit cu idei de scenarii, slogane și concepte de evenimente. Ca să adauge un pic de știință la ideile lui din publicitate, în 2009 a început masteratul „Campanii de Comunicare în Relații Publice și Publicitate” în cadrul Facultății de Jurnalism din București. L-a terminat în 2010, an în care a început să scrie romanul „Descâlcitorul” și volumul de poezii cu același nume. Doi ani mai târziu a început munca la al doilea volum de poezii intitulat...
22 poezii, 0 proze
ioan daria
In Bistrita, unde m-am nascut, am terminat liceul, apoi in Cluj facultatea de Litere si Fotografia, dar cum tot teatrul imi placea mai mult, mi-am prilejuit o sedere de doi ani in Paris, in scopul cercetarii artelor spectacolului, la Institutul de studii teatrale al Sorbonei. Din 2008 traiesc din nou in Cluj, alaturi de noii mei vecini stranii, cu care impart o gradina.
7 poezii, 0 proze
Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...
1 poezii, 0 proze
Ionel Sporea
Nascut la Timisoara, unul din cele mai frumoase si moderne orase al României dar copilarind pe meleagurile unui mic orasel de munte...la Bocsa (Caras-Severin). Sunt plecat de 21 de ani prin alte tari straine (mai întâi în Belgia apoi în Canada), unde locuiesc si acum. Am doi baieti mari (Bogdan-26 de ani; Ionuts-Andrei - 18 ani) de care sunt foarte mândru si pe care am reusit sa-i crestem si sa-i educam în principiile noastre de valori familiale, de educatie si bun simt! Am reusit de-a lungul vietii sa îmbin foarte bine cariera mea profesionala cu sportul si poezia... Am lucrat ca si Manager de mentenanta / productie la unele din cele mai mari si renumite companii din lume (General Motors, Rolls-Royce, Paccar). Câtiva ani, am fost si antrenor al echipei nationale de juniori a Canadei la tenis de masa, am participat la f. multe competitii internationale, printre care si la Campionatul Mondial Scolar (Franta, 2000) si unde am terminat pe locul 7 în lume), câstigând si trofeul *...
2 poezii, 0 proze
Moisa Caterina
Nascuta in anul 1988 ,in luna continuarii razboaielor romane , undeva intr-un spital mizer din minusculul oras Vaslui. Scoala primara terminata la scoala nr. 7 Vaslui. Urmatorii doi ani petrecuti in cadrul liceului Mihail Kogalniceanu, Vaslui, restul gimnaziului incheiat la scoala nr. 5 Vaslui. Actualmente, eleva in clasa a XI-A la liceul Mihail Kogalniceanu Vaslui, sectia limbi - straine. Participanta la cursuri de engleza, traduceri din limba engleza in limba romana si vice-versa , voluntar la Fundatia T.N.T( prevenirea ITS-urilor si consumului de droguri) , fosta membra a clubului de dezbateri al scolii, activanta in cercuri de filozofie locale. In pofida varstei mele fragede , nimic din aceasta lume nu ma mai incanta.. desartaciunea desartaciunilor e totul , nimic nu e sigur, nimic nu e pentru tine pastrat...
1 poezii, 0 proze
Irina Mavrodin
Irina Mavordin, născută pe 12 iunie 1929, la Oradea, este profesor de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, în prezent profesor consultant la Universitatea din Craiova, traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, publicat de editura Univers. Autoare a numeroase volume de importante traduceri, poeme și eseuri. Fiica lui Anastase Mavrodin, profesor și a Mariei (născută Popescu). Studii Liceul Unirea din Focșani, întrerupt doi ani (1940-1950). Licențiată a Universității din București, secția franceză în 1954. Doctor în literatură franceză cu teza "Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman" (1971). Profesor la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, catedra de literatură franceză. Selecție din volumele traduse * Albert Cohen, “Frumoasa Domnului” * Doamna de Stael, Scrieri alese, Editura pentru literatură universală, București, 1967 * Flaubert, Bouvard și Pecuchet,...
4 poezii, 0 proze
Anghel Dumbrăveanu
Anghel Dumbrăveanu (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, județul Olt) este un poet, prozator și traducător român, aparținând generației resurecționale (1965 - 1970) și a revoluției paradoxismului bine temperat. După absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara (1962–1968). Între anii 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În prezent este redactor-șef al revistei Rostirea românească. Este căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu. A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele: Fluviile visează oceanul (București, 1961), Pământul și fructele (1964), Iluminările mării (1967), Oase de corăbii (1968), Fața străină a...
17 poezii, 0 proze
Lucian Preda
Provin dintr-o familie de boieri, cu carte la cap.Desi boieri cu titlu dat de mine saraci sunt ei si le e foarte bine.Am terminat scoala primara la 24 (generala nu ani)Liceul l-am facut pe langa Padurea Verde (mai repede Padurea Corbilor) la UMT am terminat cu brio (media 6) Imi plac florile de mai si ochii misteriosi ai prietenei mele.Sunt omul care vrea sa aseze pe ciorna sentimente sau ganduri. 8.07.03 o zi de suta mai departe istorie.
434 poezii, 0 proze
Sobi Marlan
tanar,plin de viata si de venin,suflet de o noblete sora cu prostia,putin paranoic dar fara tendinte maniaco-depresive,descendent dintr-o familie de rromi integrati in analele societatii romanesti de mai bine de un secol
5 poezii, 0 proze
Doi străini la o petrecere
de Florin Andor
culorile aruncau pietre în mare, mă luau de după gât dintr-un rând de oameni. seara ne certam pentru bani, pentru că m-am schimbat. pentru că n-aveam nimic să le arăt. imaginam lumina ca pe un soi de...
Orașul scufundat
de Ioan Barb
În seara aceea mă despărțisem de bătrâna contesă cu un sentiment de ușurare chiar dacă gândurile îmi erau inflamate de necunoscutele existente în cauza pe care trebuia să o rezolv în justiție. Mă...
Cand ploile vor venii din nou
de Baba Radu Iulian
Când ploile vor venii din nou Ionel împreună cu mama sa merg la câmp să adune grâul. În timpul cositului se dezlănțuie o furtună cumplită. Ionel împreună cu mama sa se întorc acasă. Ploaia se...
Atracție fatală - I -
de Emil Iliescu
Atracție fatală Stăteam tăcut în fața lui și-l priveam. Era cel mai bun prieten al meu și, de mai bine de douăzeci de ani, ne legase cercul acela nevăzut de întâmplări, gesturi, cuvinte, gânduri,...
Prin Europa, drogându-ne în timp ce ne stingem
de angela furtuna
Mă droghez de ceva vreme. Mă droghez cu speranțe. Mă droghez cu speranțe care, în mintea mea, tind să ia locul realității. Și nu știu dacă fac bine. Pentru că, totuși, mă droghez. Adică încerc să...
Fiii risipitori
de Nick Sava
...Poate nu ați uitat – cei ce ați știut-o – povestea moșierului bogat și a celor doi fii ai săi, unul statornic iar celălalt risipitor. O spune Iisus într-una din pildele Sale. Pentru cei ce nu o...
Nichiță și chinezii
de LUMINITA SOARE
Cu puțin timp în urmă, mai exact pe data de 19 octombrie 2004, a apărut în numărul 32 al ziarului gratuit al orașului Vienna \"Heute\" (Azi), următorul articol: \"Anunțuri false la universitățile de...
Și urșii au riduri
de Oana Condurache
Din jurnalul Cristinei: „Dragă jurnal, în seara asta Darius mi-a pus mâna pe sâni, nu am știut cum să reacționez, l-am lăsat să meargă cu mâna unde și-a dorit, iar apoi, s-a oprit. Nu știu de ce, dar...
PLACEBO
de george vasilievici
ai luat tastatura aia si te uiti la ea peste orasul asta din care ai iesit ca dintr-o curva uite ti-am facut loc între literele generatiei hippy înveleste-te cu chestiile astea ale mele si adormi...
despre petrecerile românești
de FLOARE PETROV
Românilor le place să petreacă, cu familia, cu prietenii, plini de voie bună și credință în obiceiurile neamului românesc. Petrecerile românești sunt cele mai spectaculoase din lume, cu dans și...
