Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Doamna Ana și slăbaciunile ei "20050 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lidia BataliLB

Lidia Batali

AutorAtelier

,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...

20 poezii, 0 proze

Hildan Alin-MarianHA

Hildan Alin-Marian

AutorAtelier

Nascut in 15 august 1989 la Timisoara.Am urmat studiile primare si generale la Scoala cu clasele I-VIII din comuna Becicherecu-Mic.Studiile liceale aveam sa le urmez la Colegiul National "Ana Aslan" din Timisoara,probabil cei mai frumosi patru ani din viata mea.In prezent sunt student la Universitatea de Vest in cadrul Facultatii de Drept si Stiinte Administrative Timisoara.Datorez multumiri pentru ceea ce sunt acum catorva profesori in frunte cu cele doua doamne diriginte Cojocaru Luminita si Velin Radmila.

17 poezii, 0 proze

NG

Negreanu George

AutorAtelier

Sunt tanar,doamna,tanar...

2 poezii, 0 proze

Petre Aida LorenaPL

Petre Aida Lorena

AutorAtelier

Nascuta la Timisoara in anul 1982 iulie 16. Studii: 1998 – 2001 Colegiul Național"Doamna Stanca" Satu Mare Profil Filologie-Istorie. 1990-2001 Școala populară de arte Satu Mare Balet clasic si coregrafie 1990-1998 Fotografie 1998-2001 2001-2005 Universitatea Media Pro Bucuresti Facultatea de film, specialitatea Regie Film și TV 2005- Universitatea Babeș Bolyai Facultatea de istorie și filosofie – Istoria artei Ca regizor: 2001 Zbor deasupra unui cuc (reportaj) 2002 Ars Amandi (film portret) 2003 Coasa (ficțiune-scurt metraj) 2004 Novac (ficțiune scurt metraj in colaborare cu Georgiana Calin) 2005 Inside(ficțiune-scurt metraj) Exit (ficțiune scurt-metraj in colaborare cu Praja Florin) 2006- Sfarsit (ficțiune-scurt metraj) 2006- Doamna Chiajna - Kaizen Production

2 poezii, 0 proze

Elena Larisa StanES

Elena Larisa Stan

AutorAtelier

-Premiul al III-lea la Concursul național de scrisori, eseuri și declarații de dragoste, "Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit" - ediția a VI-a, Arad, 2012 -Mențiune Concursul XXL, 2012, Proză. - Premiul al III-lea la Concursul Național de Creație Literară ”Lirismograf” -secțiunea dramaturgie, 2012. - Premiul Special la Concursul național de scrisori, eseuri și declarații de dragoste; ”Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit”-ediția a VIII-a, Arad, 2014. - Mențiune și Mențiune Specială la Concursul Internațional de Poezie și Proză ”Starpress 2014”,secțiunea poezie. - Laureată a Festivalului Internațional de Poezie Renata Verejanu, Ediția I, Chișinău, 2014 -Premiul al II-lea la Concursul Internațional De Poezie, Eseu, Proză Scurtă Și Dramaturgie “MEMORIA SLOVELOR“, Ediția a II-a, 2016, secțiunea Dramaturgie.

18 poezii, 0 proze

cocos cristina-andreeaCC

cocos cristina-andreea

AutorAtelier

nascuta pe 23.03.1999,in 2002 este acceptata in gradinita pentru copii nr. 11 medgidia. in 2006 intra la scoala ,,c-tin brancusi\\\\\\\", medgidia.doamna invatatoare ii descopera talentul, iar ea incepe sa participe la concursuri scolare si extrascolare...

5 poezii, 0 proze

Basceanu Cristian RobertBR

Basceanu Cristian Robert

AutorAtelier

M-am născut în data de 28 Aprilie 1995, în anul 2001 am intrat pentru prima oară pe portile scolii cu Clasele I-VIII ”Oltea Doamna” din orașul Oradea. În anul școlar 2009-2010 am absolvit școala generala și am ajuns la Colegiul National ”Iosif Vulcan” din Oradea la profilul Științele naturii(Bio-Chimie). În momentul de față incă sunt elev în clasa aXa la Colegiul National ”Iosif Vulcan”.

11 poezii, 0 proze

JB

John Berryman

AutorClasic

John Berryman (1914-1972) a fost, alături de Lowell, unul dintre poeții cei mai de seamă ai Americii deceniilor \'50 și \'60. După un debut care a atras atenția - lungul poem narativ Omagiu pentru Doamna Brodstreet - evocare într-un limbaj de mare concizie și originalitate a uneia din primele poete puritane ale Statelor Unite, Berryman a evoluat spre un stil tot mai personal, care l-a impus ca una din personalitățile influente ale literaturii țării sale. Cântece de vis este opera sa majoră, care l-a preocupat în ultimii ani de viață (înainte de sinuciderea sa, de asemenea înfăptuită prin aruncarea de pe un pod). E vorba de un lung poem narativ, suită de aproape 400 de piese scurte în trei stanțe a câte șase versuri, în care eroul, uneori povestind la persoana întâi alteori, chiar în cuprinsul aceleiași poezii, acceptând să fie văzut din afară, ca simplu personaj, uneori dialogând cu sine însuși, alteori cu un interlocutor căruia i se adresează cu apelativul folosit in blues, „Domnule...

1 poezii, 0 proze

Nicolae IorgaNI

Nicolae Iorga

AutorClasic

Personalitate monumentala a culturii românesti, Nicolae Iorga a publicat circa 1250 de volume si 25000 de articole.A terminat Liceul National din Iasi in 1888 si a absolvit intr-un singur an Universitatea din Iasi(\"magna cum laudae\", 1889).Face studii stralucite la Paris, Berlin si Leipzig, obtinând doctoratul (1893) si devenind la 23 de ani membru corespondent al Academiei.În 1903, a luat conducerea revistei Samanatorul. În 1906, înfiinteaza ziarul sau Neamul românesc, unde a scris zi de zi, pâna la asasinarea sa miseleasca la 27 noiembrie 1940 de catre legionari. Ca poet liric, a scris poezii, cantand iubirea, natura, istoria.Cea mai reusita este drama istorica \"Doamna lui Ieremia\", despre destinul tragic al Elisabetei Movila. Ca memorialist, a lansat masivele volume: \"Oameni care au fost\" si \"O viata de om, asa cum a fost.\"

22 poezii, 0 proze

Alexandru VlahuțăAV

Alexandru Vlahuță

AutorClasic

Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești (azi Alexandru Vlahuță, Vaslui) - d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la diverse instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a „Societății pentru Învățătura Poporului Român“, Azilul „Elena Doamna“, Liceul „Sfântul Gheorghe“). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893 - 1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu...

43 poezii, 0 proze

Doamna Ana și slăbaciunile ei

de Shalom Ben_Gal

Doamna Ana și slăbaciunile ei Frumoasă mai era Ana în tînerețea ei. Am și astăzi o poza pe care adesea am oftat. Anuța era verisoara mea și o căsătorie între noi nu era posibilă căci prea mulți...

ProzăAtelier

No new messages

de Florentina-Loredana Dalian

Ce-o fi având toată lumea asta cu mine? Ionică m-anunță spășit doamnă am pus-o a crăpat iar filtrul bețivanul de Vasile și el doamnă s-a spart țeava de apă potabilă lasă nea Vasile bine că nu s-a...

PoezieAtelier

Zile de vară

de Maria Tirenescu

La începutul lunii iulie, familia Albu și-a programat tăierea lemnelor. Cu o săptămână în urmă, vorbiseră cu muncitorii care tăiau lemnele unui vecin. Aceștia spuseseră că miercurea următoare nu au...

ProzăAtelier

În porumbar

de alexandru petria

A găsit într-o carte: “Numai o femeie nesatisfăcută are nevoie de lux. O femeie satisfăcută poate dormi și pe jos.” Paul Todoran a trecut nepăsător peste aceste vorbe. Și le-a adus aminte după câteva...

ProzăAtelier

Ana

de Emma Greceanu

În dimineața următoarei zile Ana, fu chemată pentru o nouă consultație. Reacționă greu, poate datorită apelativului cu care i se adresaseră... -Doamna Staicu Ana ...la cabinet. Stătea întinsă-n pat...

ProzăAtelier

Spaima americanilor, idolul femeilor

de Mihai-Athanasie Petrescu

Spaima americanilor, idolul femeilor Cartea despre care discutăm aici este una care prezintă viaţa unui aviator roman, pilot de război, dar este foarte deosebită de biografiile eroilor de război cu...

EseuAtelier

Ana II

de Emma Greceanu

Sări din pat buimacă și pentru câteva clipe nu-și putu da seama dacă e noapte sau e zi, dacă e trează sau încă mai visează. Uitase televizorul deschis și o doamnă proaspătă și bine îmbrăcată (atât...

ProzăAtelier

Curcu Biteșeon și necunoscuta înotătoare Falemaris

de Dragoș Vișan

Seară de seară, prin luna mai, Curcu Biteșeon juca fotbal pe plajă. Ori înota până nu mai putea. Zicea: - Am înotat până m-am rupt, mă dureau mușchii la întoarcerea din larg. Adidașii pe care-i luase...

ProzăAtelier

Scrisoare Anei Blandiana

de ciocan elena despina

Campulung Moldovenesc, 30 decembrie 2005 Stimata Doamna Ana Blandiana, Ma numesc Ciocan Elena Despina, eleva a Liceului \"Dragos Voda\" din Campulung Moldovenesc, judetul Suceava. Sunt o adolescenta...

ProzăAtelier

Preot nou în micul oraş transilvănean

de Maria Tirenescu

- Bună ziua, doamnă Ana! - Bună ziua, Viorico! - Vreau să vă spun că mâine pun parastas de un an după mama. Vă rog, dacă puteţi să participaţi la biserică mâine, pe la ora zece! Este un preot nou....

ProzăAtelier