Curcu Biteșeon și necunoscuta înotătoare Falemaris

Seară de seară, prin luna mai, Curcu Biteșeon juca fotbal pe plajă. Ori înota până nu mai putea. Zicea: - Am înotat până m-am rupt, mă dureau mușchii la întoarcerea din larg. Adidașii pe care-i luase din centru i se cam stâlciseră, tocmai pentru că nu se ferea câteodată să joace-n aceste încălțări prin nisip, să are cu ei plaja, mai ales în ziua următoare aceleia în care făcea niște bătături a-ntâia și niște răni roșii când se spărgeau, de toată frumusețea. Carne vie la degete, între degete, unghii rupte, tălpi tăiate ori înțepate. Gleznele nu scăpau nici ele multă vreme tefere, tot de la faultările repetate. Iar mirosul de șosete, de pantofi împuțiti epila de peri nările colegilor de cameră. Goby, Așchie și Tai Pan se puseseră pe capul lui Curcu, pentru ca el să-și dea în sfârșit cu pudra de tălpi cumpărată din economiile lor, din bursa „Bani de liceu”, atunci când nu împrumutaseră toți banii sau nu-și plătiseră cu ea datoriile. Curcu se depărtă de poarta căminului, aruncând printre dinți o înjurătură portarului, care-l tâmpise din copilărie până la adolescență cu regulile centrului, de parcă s-ar fi crezut unchi-su, taică-su, tata mare. Imediat îl auzi și-acum pe Tănăsel, portarul de patruzeci și cinci de ani, cu nasul borcănat și gura strâmbă: - Dacă nu te-ntorci până la nouă, după ce-a apus soarele, ești consemnat trei zile. - Ia mai du-te-n… astăzi și mâine!... I-ar mai fi spus și altele, dar Curcu păstră-n gând, pentru altădată continuarea înjurăturii, dezgustător de originală, inventată chiar de el: „…cu tot rahatul tău de câine păzitor!” - Te voi reclama doamnei Ana, nespălatule! Doamna Ana-Hara Voinea era administratorul instituției. După prenumele ciudat i se spunea și Japoneza. De unde aflase oare Tănăsel că Japonezei, Gheișei, cum îi plăcea el s-o numească între patru ochi, i se lungea gâtul de femeie bine, la patruzeci de ani ai ei, tot așteptându-l pe el, Curcu Biteșeon, să vină în unele seri la întâlnire, să se întoarcă din oraș? Nu cumva de la acest paznic, pe care doar că nu-l pusese să-l și spioneze pe unde pleca?! Sub motivul că trebuie să-i spună tot ce făceau colegii săi de-a unsprezecea, ea îl trăgea de tricou sau de curea direct în biroul său, unde îl aștepta mereu altă și altă atmosferă afrodisiacă. De obicei una… orientală, pentru că Ana-Hara este o femeie căreia îi plac mult cursurile de Yoga ori de meditație transcedentală și nu poate sta nicio oră fără să ardă bețișoare chinezești. Pe dată deschidea un larg dulap metalic, de internat, din care alegea de obicei un chimono original, eventual uniformă militară casual, vărgată, kaki, ori costum elvețian de dansatoare (cămașă albă, fustă verde sau roșu pe negru), rareori o fustă și-o bluză țigănești, sau haine populare zaporojene. Asta era un secret cunoscut doar de el. Îl chema lângă ea s-o pieptene, să-i întindă părul vopsit mov, negru sau roșu aprins cu placa de păr, s-o rimeleze, s-o fardeze, s-o rujeze. El trebuia să-i suporte toate hachițele, pentru că Ana-Hara fusese femeia cu care se culcase prima dată, ținând minte că în urmă cu cinci ani, când se întâmplase aceasta, abia îi dăduseră tuleiele jos. În plus o știa amantă credincioasă, poate prea obsedată de neîntârzierea sa în ultimul an, când începuse să mai tragă chiulul din biroul ei, invocând venirea mai din timp a soțului ei cu mașina, ca s-o ia acasă. Supărată, Ana-Hara renunța câteodată la întâlniri, dar cel puțin o dată pe săptămână tot nu se lăsa până nu-l vedea la ea. Domnul Voinea nu-și imagina că soția să stă peste program, până după zece jumătate în unele seri, pentru alt motiv decât terminarea inventarului și alte sarcini administrative. Dar în această lună mai pe Curcu Biteșeon l-au condus în plină Mamaie pașii, ori traseul autobuzelor luate de el cam haotic, fără să se mai uite cu atenție la număr, pentru că oricum îi cunoștea pe mulți controlori… și după mirosul inconfundabil al… picioarelor – care este o condiție sine qua non pentru neachitarea amenzii la necompostarea tichetului. În Constanța sunt prețuri mari pentru bilete. Cine să le cumpere? Fraierii poate – așa își spunea Biteșeon, elevul de liceu cu origine etnică puțin ciocolatie. De când s-au introdus compostoarele automate, nu și cele de abonamente pe carduri precum la București ori în alte orașe mari, Curcu s-a dezobișnuit să mai prăpădească singurul bilet pe care l-a cumpărat de vreun an. Dacă se întâlnea cu nașii, îi vrăjea imediat: – Hai, vere, nu mă vezi cum arăt!... Că n-are părinți nu spunea, să-l fi picat cineva cu ceară. Cum a ajuns în Mamaia, pe la Ambasador, imediat s-a dus pe plajă, cumpărând o doză de bere Stejaru, 7 %. Soarele ardea încă la ora 7 tot % ca la prânz, de parcă nu trecuse încă amiaza, ba era chiar mai plăcut. Într-o oră și ceva urma să apună, însă ziua aceasta frumoasă parcă n-avea de gând să se mai sfârșească, atât de caldă era marea… Și-a băut berea, uitându-se în jur, pe la femeile și fetișcanele mai arătoase, apoi aruncă cutia mai departe în valurile cam înalte, ca s-o poarte ele spre tomberonul stâncilor de la mal. „Să creadă Gheișa mea, Ana-Hara c-o să las bunătatea asta de scaldă la Mamaia pe gătirea ei pentru s…a lui bărbatu-su!...” Chiar dacă-i revenea numai lui privilegiul de-a o vedea cum transpiră la frunte, cum i se zburlește pielea de plăcerea actului sexual fără nicio reținere, cu joc de rol, cu fetișuri, ba chiar și cu legare de birou și penetrări adânci, iar domnului Voicu nu-i mai rămâneau decât mofturile și eschivările Anei-Hara că oricum nu mai dorea nimic altceva în pat tot restul nopții, totuși Curcu Biteșeon simți c-ar trebui să se răzbune pentru pretențiile acesteia de-a fi un fel de zeiță mamă – amantă multă vreme și de-acum înainte. A vrut să-i corupă la un moment dat și pe Goby, Așchie și Tai-Pan, dar intuiția Ana-Harei fusese maximă, pentru că aranjase la timp să îi paseze pe toți amicii lui Curcu prietenei sale Trandafir Pose, bucătăreasa, care pândea de mult astfel de prospături, ocupându-se de grațiile băiețandrilor de când scăpase de supravegherea soțului ei, închis pentru jaf încă zece ani și ceva. Curcu începu să înoate pe spate, după ce obosise ținând-o tot în stilul Crawl și Bras. Deodată se ciocni cu niște brațe și-un cap ale altcuiva. Simți un păr aspru, negru, împletit cum îi acoperi gâtul, fața. Era o înotătoare mai inabilă, care se resimțea la impact, pentru că, derutată, își pierduse firea și se zbătea acum înghițind puțină apă, speriată de moarte că se-neacă. Asta a fost impresia de moment. Dar parcă victima neatenției sale la înotat se ducea ca toporul la fund, nedând niciun semn că ar vrea să revină spre suprafață. Parcă îi și respinsese în primă fază ajutorul, mâinile. Fără să-și piardă și el cumpătul, o apucă de cele zece cozi groase, trase brusc, convins c-o s-o doară. De sub apă o scoase spre suprafață, îmingându-i cu forță spatele, după ce se băgase și el până la un metru să o împingă la aer. Observă apoi că n-are sutien, că cuprinde în palme sânii fetei și că are pielea foarte smeadă, fiind bine bronzată, nu doar de la soarele de mai. - Cum de-ai apărut așa, în larg, nu ți-e frică de înec? O întrebă, în timp ce tânăra fată, de vârsta sa, își relua atitudinea distantă față de el, respingându-i accesele de ocrotire masculină, adică încolăcitul brațelor pe pieptul său dezgolit. Brusc, nu mai făcu pluta și începu să înoate Fluture, tușind încă pentru a elimina amara apă înghițită. Uimit că se îndepărtează așa de repede de el, luând-o înspre țărm, înotă și el cât putu de repede în brazdele acvatice pe care necunoscuta le făcea precum un delfin, plonjând cu brațele-înotătoare vârând capul la fund, ieșind apoi brusc să se-arunce iar și iar… Deja apunea soarele, hotelurile prinseseră străluciri portocalii, stacojii și galbene la ferestre. Ajuns pe țărm, eroul sau antieroul ciocnirii cu înotătoarea profesionistă se prezentă: - Mă prezint. Sunt Curcu Bieteșeon. Ești tare frumoasă, să știi. Și era să te îneci, din cauza mea. Tânăra înotătoare își scoase două șervețele din pachet. Se șterse pe gură, mai tuși o dată, ca să-și dreagă glasul, apoi se-aruncă în brațele lui Curcu. - Am vrut să mă ucid! Nu m-am calificat la Campionatul Național de Natație. Mi-au luat-o înainte două rivale, Nina și Carmina. Dacă nu apăreai tu adineauri, eram acum destul de mult mai în larg, astfel încât nu mai aveam forțe să mă-ntorc, poate mă băga și curentul la fund, pentru că ostenisem înotând încontinuu. - Dar cum te cheamă, și de unde ești de fel, pentru că te văd mai altfel decât româncele, ai o piele mult mai maronie – o întrebă pe necunoscută Curcu. - Mă cheamă Falemaris. Sunt pe jumătate grecoaică și pe jumătate sudaneză musulmană. Însă am crescut de la șapte ani aici, la Constanța, unde s-au stabilit și părinții mei, având și-o firmă, Arna Șament. - Opa, fată de bogătani. Frumos. Dar ce păr frumos ai, și ce brățări de aur… Biteșeon nu putuse să-și țină gura, apoi își dădu ușor cu palma peste frunte, mimând faptul că uitase ceva important. Adăugă: - Eu sunt încă licean. Îmi dau repede bacul și mă voi angaja. Dacă n-ai prieten, te-aș invita la o terasă. - N-am venit cu mașina și cu șoferul personal… Îți dau singur seama de ce… - Da, Falemaris, înțeleg de ce. - Hai să mergem la o terasă. Poate beau un suc. Tu, Curcu, poți să-ți închipui cât de recunoscătoare îți voi fi pentru că m-ai salvat fără să vrei și mai ales fără a mai vrea eu acest lucru? - Păi asta cam așa e. Îmi dau seama. Dar chiar n-a fost cine știe ce. Tu ai dat bacul? - Nu, peste două săptămâni încep și eu probele, competențele de limbă română și cele digitale. Drept să-ți spun, mi-e atâta frică de scris… Dacă nu ne lasă anul acesta să mai copiem, eu am încurcat-o mai ales la matematică și engleză. Cică bagă în orice sală de clasă, din orice liceu, cameră de luat vederi, iar dacă ne prinde copiind, sau cu hand free minuscul – pentru că au aparate speciale să le detecteze – nu mai putem da bacul trei sesiuni la rând. - Cine te-a păcălit? Zic ei așa, dar o să fie la fel ca-n ceilalți ani, pentru că escrocii de la conducerea țării tot așa, pe copiate, au luat bacul și s-ar face de râs, ar pierde tot electoratul anul viitor dacă ar face să se dea corect bacul. - Știi engleză, Curcu? - Sunt as la engleză, am numai zece și nouă. Te învăț eu engleza. Dar cum să facem ca?... Ne vedem la Biblioteca Județeană sau în altă parte? Curcu se simți deodată înviorat, renăscut. Își dădea seama că o place mult pe Falemaris. Avea și de ce. Trup perfect, feciorelnic, antrenat sute și mii de ceasuri, în bazin sportiv, la mare, vara și iarna ca să ajungă și ea o mare înotătoare ca Noemi Lung și Diana Mocanu! Dar spre deosebire de unele înotătoare, ea își păstrase pe de-a-ntregul suplețea, mai ales că avea o origine atât de… sexy, de fierbine, din Grecia și îndepărtatul Sudan, de unde izvorăște lungul Nil. Auzi, Biteșeonule, să ai o astfel de prietenă, tare ca lumea! Falemaris își spuse, la rândul său, că acest băiat de vârsta sa e foarte arătos, deoarece s-a dovedit într-o situație-limită foarte curajos. Nu s-a temut deloc s-o scoată din adânc, de-acolo unde voia să ajungă cu tot dinadinsul. În momentul acela, al ciocnirii aproape cap în cap, pentru că și ea înota pe spate cu repeziciune, iar Curcu tocmai se-ntorcea din larg, îi trecuse o clipă totuși prin minte că s-ar putea ca un bărbat s-o salveze, să-și trăiască viața alături de el, uitând de toate afacerile dubiose ori fantomă, de spălat bani murdari în construcții, pe care le puneau mereu la cale pe litoralul românesc părinții și rudele sale. Deodată se opriră amândoi. Nu mai pășiră pe terasă, ci se strânseră în brațe cu patimă. Ea îl sărută atât de apăsat, el o ridică și o învârti puțin. Mirată de energia lui Curcu, Falemaris îi spuse s-o urmeze în casa de vacanță a familiei sale, care era goală, aproape de capătul stațiunii Mamaia, pe lângă Hanul Piraților.