"Din Peru" – 23082 rezultate
0.02 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
Ioan Daniel Cuculiuc
M-am născut la Bacău, în 28.01.1989. La vârsta de opt ani am plecat în Italia, împreuna cu părinții mei. Acum am paisprezece ani, locuiesc în Sansepolcro și sunt elev în anul II (clasa a VII-a) la școala “Buonarroti” din localitate. Sunt, de asemenea, elev în anul III la Conservatorul din Perugia (clasele de vioară și pian). Îmi place mult să joc șah, să desenez, să scriu și să citesc. În 2002 am început să public scrierile mele în site-uri literare italiene și românești (printre care www.liberodiscrivere.it și www.poezie.ro) și, spre sfârșitul anului, să particip la unele concursuri literare, în Italia, obținând câteva premii (Premiul I la Concursul Național de Literatură “L’arcobaleno della vita”, Premiul II la Concursul Național de Poezie “Natale”, Premiul “Della Fratellanza” la Concursul International de Poezie “Il saggio”, alte premii și semnalări). De asemenea, unele dintre poeziile mele au fost publicate în diverse cărți (antologii de poezie).
28 poezii, 0 proze
Cesar Abraham Vallejo
Cesar Abraham Vallejo s-a născut la 16 martie în 1892 în Santiago de Chuco, un orășel izolat din Nordul Peru-ului. Bunicile erau indience chimu, iar bunicii, printr-o stranie coincidență, erau amândoi preoți catolici. A fost mezinul unei familii cu 11 copii și a crescut într-un mediu extrem de religios. În 1910, Vallejo intra la Școala de filosofie și litere de la Universitatea din Trujillo, dar trebuie să o abandoneze din lipsa banilor. Între 1908 și 1913 a intrerupt studiile de mai multe ori, lucrând totodată ca profesor sau ca funcționar într-o plantație de zahăr. Cu această ocazie va cunoaște viata infernală și munca din zori și până la asfințit a peonilor pentru câțiva centavos și un pumn de orez. Acest episod îi va inspira atât poezia cât și orientarea politică. Vallejo se întoarce la Universitatea din Trujillor, la studii de literatură și drept, citind cu nesaț cărți despre determinism, mitologie și evoluție. După ce primește masteratul în literatură (1915), el continuă...
13 poezii, 0 proze
Sandro Penna
S-a născut la Perugia la 12 iunie 1906. Studii neregulate în orașul natal, absolvind o școală de contabili. Duce o viață boemă, practicând diverse profesii numai spre a-și menține autonomia spirituală. După ce, pentru un timp, este vânzător într-o librărie milaneză, din 1929 se mută la Roma. Colaborează la diferite reviste („Letteratura”, „Corrente”, „Frontespizio”, „Poesia”, „Botteghe oscure”, „Paragone” etc.) și publică primul volum (Poesie) în 1939 sub îndemnul lui Saba. Critici precum Solmi, Anceschi, Caretti îi semnalează originalitatea. Vor mai urma: Appunti (1950), Una strana gioia di vivere (1956); Croce e delizia (1958); L\'ombra e la luce (1975); Stranezze (1976); Il viaggiatore insonne (1977) și Confuso sogno (1980). Ultimele două sunt postume, întrucât Sandro Penna a murit la Roma la 23 ianuarie 1977. Un filon realist (sau mai exact un fir concret ce ancorează poemul în real) face din Penna un poet antiermetic în linia lui Saba dar fără filonul narativ al triestinului;...
1 poezii, 0 proze
Mario Vargas Llosa
Mario Vargas Llosa este un scriitor peruan născut în 1936 la Arequipa (Peru) și a copilărit în Bolivia împreună cu mama și bunicii materni, închipuindu-și că tatăl lui e mort și că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 și 1952 urmează cursurile unei școli militare din Lima – experiența descrisă în primul roman, Orașul și câinii (1963). În 1955 se căsătorește cu o mătușă, provocând mare scandal în familie, și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verișoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franța ca profesor de spaniolă și ziarist. După o tinerețe în care se apropiase de comunism, ia distanță față de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism. Călătorește, predă la universități din America și Europa, devine scriitor celebru prin forța epică,...
11 poezii, 0 proze
Grigore Cugler
Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903, comuna Roznov, județul Neamț - 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un muzician, grafician, diplomat și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul arhitectului austriac Karl von Kugler, e rudă cu Matilda Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al \"Junimii\" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, și a fost distins în 1926 cu un premiu \"George Enescu\" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de...
8 poezii, 0 proze
Ursula Șchiopu
Ursula Mariana Șchiopu s-a născut la 30 iulie 1918, în comuna Mihai Viteazul județul Cluj. Intre anii 1937 - 1941 urmează cursurile Facultăților de Filosofie și de Litere, din cadrul Universității București. In 1949, devine asistent la Catedra de Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie din București, apoi, mai târziu, devine lector (1950), conferențiar (1963) și profesor universitar (1967). Este prima femeie care primește titlul de profesor universitar și primul conducător de doctorat din domeniul științelor psiho-pedagogice în România. Profesor universitar, doctor in stiinte, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, Timisoara, Doctor Honoris Causa al Universitatii \"Ovidius\", din Constanța. Din anul 1968 și până in prezent, a mentorizat 52 doctoranzi, din țară, dar și din SUA, Canada, Italia, Grecia, Siria, Venezuela, Peru etc. Curs de specializare la CIE (Centre International de L’enfance) unde a primit diploma nr. 1 (la Paris, Fontainebleau). Tot în 1963 și-a susținut...
1 poezii, 0 proze
Horia Bădescu
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, județul Argeș) este un poet, prozator și eseist român contemporan. Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeș (1957-1960). Licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Și-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Ființei - Poezie și Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Național din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris și atașat cultural la Ambasada României în Franța. Este tradus și publicat în reviste literare din Franța, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru. Poeme Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971 Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975 Cântece de viscol, balade, București, Ed....
2 poezii, 0 proze
Jorge Carrera Andrade
Născut la Quito (Ecuador), la 4 septembrie 1902. Carieră diplomatică, reprezentant al țării sale în Japonia, Franța, Spania, S.U.A., Venezuela și Marea Britanie. Selecție din operele publicate: * El estanque inefable (Bazinul inefabil), 1922 * La guirlanda del silencio (Ghirlanda tăcerii), 1926 * Boletines de mar y tierra (Știri despre mare și pământ), 1930 * El tiempo manual (Timpul manual), 1935 * Biografia para uso de los pajaros (Biografie pentru uzul păsărilor), 1937 * Pais secreto (Țara secretă), 1940 * Hombre planetario (Omul planetar), 1959 * Poesia ultima, 1968 Jorge Carrera Andrade was an Ecuadorian poet, historian, author, and diplomat during the 20th century. He was born in Quito, Ecuador in 1902. He died in 1978. From 1928-33 Carrera first experienced traveling in Europe. He served as Ecuadorian Consul in Peru, France, Japan and the United States. Later he became Ambassador to Venezuela, the United Kingdom, Nicaragua, France, Belgium, and the Netherlands. He also served...
1 poezii, 0 proze
Ioan Petru Culianu
Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950 - d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor invitat de istoria religiilor la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago înainte de a primi cartea verde si a fi angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată. Puțini știu ca Ioan Petru Culianu s-a născut la Iași. A absolvit inițial secția de italiană de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din Bucuresti cu teza Marsilio Ficino și platonismul în Renaștere. Coleg cu Silviu Angelescu, Victor Ivanovici, Dumitru Radu Popa, Șerban Anghelescu, prieten cu Dorin Liviu Zaharia. Fiind membru PCR, primește o bursă și reușește să plece, în iulie 1972, la cursurile de vară de la Perugia, Italia, unde va solicita azil politic. Vorbea fluent șase limbi....
1 poezii, 0 proze
iulian vadean
...nu-mi plac lucrurile de vazut...ascult muzica de mirosit si ma inchin unghiurilor... imi place sa cred ca exista fosnetul ierbii in crestere... borcanul cu sare din peretele casei ocnasului... ideea de zbor vertical si caderea totdeauna-n picioare... picioarele mele pe picior de plecare... caini manjiti cu sangele sorei mele... tristetea de a nu ma vedea murind... neputinta omului de a nu se naste... tu... eu... noi...
19 poezii, 0 proze
Din Peru
de Radulescu Ralph Ioan
Contrar dorinței noastre de-al vedea El încă doarme lin și rătăcind Trezit Peru acum Ce trup spăimos cu suflet laș Trăind? Când va fi știind că e neputincios? Cu pașii numărați și neatinși de timp El...
caii din Perugia
de Paul Gorban
caii din Perugia au femeile lor care îi spală de pământ de aceea sunt puternici, siguri pe ei ca niște zei care înfulecă fluturi. caii din Perugia sunt niște umbre pe care bărbații curajoși le...
Caii din Perugia, Paralela 45 - semnal editorial
de Paul Gorban
Vă anunț, dragii mei colegi de literă, că a ieșit de sub tipar volumul inedit de versuri "Caii din Perugia" la Editura Paralela 45, format A5, 100 pg. Câteva din poemele din volum, nu multe, sunt...
Am început să cresc peruci
de Anca Vieru
Am început să cresc peruci ca să-mi acopăr lobii urechilor care se lungesc se lungesc părul meu crește prea încet doctorii nu știu lobii urechilor mi se lungesc m-au trimis la vânzătoarea de...
confundat cu un cal
de Paul Gorban
femeile frumoase sunt niște accesorii pe spinarea cailor din Perugia sânii lor fac poeții să se joace de-a viața și de-a moartea eu le privesc de pe șezlong cum fără griji își leagănă trupurile ca...
omul treaz
de POPA LILIANA
Din nou ma simt undeva in aer,am sentimentul ca plutesc,desprinsa de toate acele ganduri complicate,de viitor.Uneori ma intreb e asta o dovada de inconstiinta?De nepasare fata de viitor?Poate ca ar...
devorator
de Daniela Luminita Teleoaca
seara simți cum singurătatea te adulmecă înfometată cu ochi de șacal te gâdilă insidios scheaunul propriu te-mproșcă ea te prinde curge din tine ca umbra unei ape fășie ruptă din peruca pădurii de...
poemul păsării de lut
de Goea Maria Daniela
eu cânt pasăre de lut cu aripi brodate cu ciocul de ambră cu glasul de fum cu ochi de agate din lună cu inimă din peruzea de marmaris pasăre de lut plutind peste fluvii peste anotimpuri peste ravene...
clasic și sănătos
de Constantin Enianu
În secolul XV, în localitatea Urbino din centrul Italiei se afla curtea prosperă a ducelui Guidobaldo di Montefeltro, conducător militar și estet renascentist. Urbino reprezenta unul din centrele...
