Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dinăuntru"9670 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
36 rezultate
Nuta CraciunNC

Nuta Craciun

AutorAtelier

M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescența și mai târziu străinătatea. In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei șoapte”, sub îndrumarea marelui poet și prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii și care din păcate acum nu mai este printre noi. In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timișoara, al doilea volum de versuri ediție bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei și prozatoarei Nina Ceranu, volum prefațat de poetul Paul Octavian Blaj. In octombrie 2014, am fost primită în Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), asociație condusă de poetul Gelu Vlașin. In...

494 poezii, 0 proze

dana  constantinDC

dana constantin

AutorAtelier

coodblu@yahoo.com http://www.youtube.com/watch?v=YVrOE39KT5A Tom Baxter - Skybound Toamna... traseu involuntar ...si nu am unde sa opresc mi-am spus pasul sau piatra pe care voi calca fara margini ca un apus fara bucurie ma va propti de umerii tai si am cazut in dorinta in dorinta de a avea frati printre copaci milenari dar unde mi-am infipt radacinile se facea ca era o inima vie ce rosogolea pamantul aratandu-ma lumii pe dinauntru afara de mine era inca liniste...

19 poezii, 0 proze

AI

Andrei Dumitrescu Iury

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Mihaela RascuMR

Mihaela Rascu

AutorAtelier

Uneori, am impresia că fluturii se zbat înăuntrul sufletului meu, nerăbdători să iasă pentru a întâlni lumina. Câte unul reușește să își ia zborul către univers. Fiecare carte care se naște din infinitul meu interior, poartă între pagini un vis de fluture.

214 poezii, 0 proze

ES

Evie Lowe Stella

AutorAtelier

Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...

3 poezii, 0 proze

Gabriela MelinescuGM

Gabriela Melinescu

AutorClasic

Gabriela Melinescu (n. 16 august 1942, București) este o eseistă, poetă, scriitoare și traducătoare română, respectiv suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătorie cu suedezul René Coeckelberghs. După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. În tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu, pe care l-a inspirat în numeroase poezii ale sale. Între 1965 și 1975 a publicat următoarele volume de versuri: 1965 - Ceremonie de iarnă, Editura Pentru Literatură (sau EPL) 1967 - Ființe abstracte, Editura Tineretului 1968 - Înăuntrul Legii , EPL 1970 - O boală de origine divină, Editura Albatros 1972 - Jurăminte de sărăcie, castitate și supunere, Editura Eminescu - câștigătoare a premiului Uniunii Scriitorilor din România 1972 - Murmurul lumii, Editura Albatros 1975 - Împotriva celui iubit, Editura Eminescu A mai publicat un volum de proză, Bobinocarii (EPL, 1969), o...

116 poezii, 0 proze

Dinăuntru

de Simion Cozmescu

plăpândă abia ținîndu-se pe picioare făptură suflet necules rostogolită-n omătul roșu ars de soare sub limba lui de înțeles primăvară cu ochii speriați de așteptările celor care o ucid la naștere și...

PoezieAtelier

Dinăuntrul care dă pe dinafară

de Ovidiu Radulescu

Ca să nu spun ”îmbătrânim”, care ar suna fatalist și deprimant, folosesc un eufemism: ne maturizăm constant. Repede-repejor, progresiv-în-sens-regresiv, inexorabil-inexonerabil. Dar amintirile și...

EseuAtelier

Pe dinauntru

de razvan rachieriu

“Numai în somn mă risipesc egal în mine însumi” (Nichita Stănescu) moartea făcând curte femeilor gândurilor adormite face sex pe miriștea unei idei devine gestantă și naște pruncul-viață “Mă nasc...

PoezieAtelier

tăcerea dinăuntru

de Ela Victoria Luca

să vorbim frumos, darius, să vorbim frumos ca atunci, lângă poarta templului. să fim convinși că e înțeleaptă plecarea mai departe, așa, cu epiderma strălucind în ploaia de tăceri. să luăm corabia de...

ProzăAtelier

Ninsoare dinăuntru

de Magu Lazar

NINSOARE DINÃUNTRU Peste caiși, acuma, ninge din tulpină, Ca dintr-o iarnă nouă, ascunsă în grădină, Ca dintr-o poză veche, găsită de-un copil, Pe care scrie: „Iarnă în luna lui April.” Peste caiși,...

PoezieAtelier

Întâmplări dinăuntru

de Carmen Sorescu

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înșine Sunt lucruri care mor în noi de dimineața până seara și habar nu avem ce sunt și ce...

PoezieAtelier

Femeia dinăuntrul fetiței

de Florin Hălălău

Biografismul ca modalitate de exprimare poetică este destul de răspîndit printre tinerii scriitori. Ei simt nevoia să-și scrie memoriile ca și cum acestea ar deschide opera literară, nu ar încheia-o...

ArticolAtelier

Forma dinăuntrul pietrei

de corui mihai george

Mi se întâmplă aceasta uneori, atunci când deschid calculatorul și documentul word apare gol goluț. Îmi place senzația asta de virginitate absolut seducătoare a paginii goale, complet nescrise încă....

ProzăAtelier

Pe afară râd pe dinăuntru plâng

de Luca Tiberiu

Pe afară râd pe dinăuntru plâng Pe unde umbla parcă te vedeam și mereu mă întristam, Dar mereu îmi spuneam NU TE VÃD ..și-mi reveneam, În propria-mi oglindă nici eu nu mă mai recunosc Dacă sunt vesel...

PoezieAtelier

Ma curat pe dinauntru

de Lia Miruna Dumitrache

Lacrimi Ucigase Si marsave Ma sufoca Pe dinauntru Si zdrobesc Sufletu-mi Inghetat De aceeasi Tulbure apa... Lacrima rece Chinuie Gandu-mi Pregatind Izbucnirea Colorata Ce usureaza Cerul impovarat De...

PoezieAtelier

Paul Goma pe dinăuntru

de Daniel Mazilu

Paul Goma pe dinăuntru. Argumente cu privire la (ne)scrierea unui jurnal “Sunt un bătrân sensibil la cuvintele-bune. Desigur, din partea mea, comentatorii pot spune orice despre cărțile mele, dar și...

EseuClasic

Mângâierea pe dinăuntru a inimii

de Marius Marian Șolea

Nu cu mult în urmă, puteam schimba destine din câteva gesturi. acum, am obosit. pentru moment… degetele mele nu mai rescriu lumea înăuntrul unor inimi. nici zâne moi nu prigonesc și nici nu le mai...

PoezieAtelier

Despre poemele dinăuntru

de Diana Manaila

Ea este Hana hana nu este ea hana este cuvântul care o ține de mână atât de tandru, atât de firesc plimbându-i rimelul pe gene făcându-i păsări căprui în locul amintirii numele ei sunt acele poeme în...

PoezieAtelier

cîntecul meu dinăuntru

de Maria Gold

poeții pleacă din cîntecul meu dinăuntru și serile se apropie de mine în fața ferestrei mi-e dor de lecția de dans din pasul nostru mi-e dor de ritm și locurile în care am rămas definitivi primăvara...

PoezieAtelier