"Cucule" – 1992 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCoculeanu Paul
Am terminat Jurnalistica. Lucrez în presă. Am ca hobby șahul. Îmi place mult să citesc.
56 poezii, 0 proze
Ioan Daniel Cuculiuc
M-am născut la Bacău, în 28.01.1989. La vârsta de opt ani am plecat în Italia, împreuna cu părinții mei. Acum am paisprezece ani, locuiesc în Sansepolcro și sunt elev în anul II (clasa a VII-a) la școala “Buonarroti” din localitate. Sunt, de asemenea, elev în anul III la Conservatorul din Perugia (clasele de vioară și pian). Îmi place mult să joc șah, să desenez, să scriu și să citesc. În 2002 am început să public scrierile mele în site-uri literare italiene și românești (printre care www.liberodiscrivere.it și www.poezie.ro) și, spre sfârșitul anului, să particip la unele concursuri literare, în Italia, obținând câteva premii (Premiul I la Concursul Național de Literatură “L’arcobaleno della vita”, Premiul II la Concursul Național de Poezie “Natale”, Premiul “Della Fratellanza” la Concursul International de Poezie “Il saggio”, alte premii și semnalări). De asemenea, unele dintre poeziile mele au fost publicate în diverse cărți (antologii de poezie).
28 poezii, 0 proze
elena gheorghiu
verde .soldatul porumbel-poveste-editura mondograf 1995 povestea pisicutei fundita-editura metafora 1999 sapte povesti-editura metafora 2000 vietuitoarele de pe lacul morisa-ed metafora 2001 simple povesti-ed metafora 2002 moartea intra in vacanta 2003, lupi si dame dulci 2004- editura Metafora broboada verde 2005-editura Europolis o fetita numita Speranta-editura metafora 2003-povesti mostenire-flori de tei-editura Europolis 2006. acvariul cu pesti nebuni-editura Vif-Constanta 2008. bărbați vulnerabili-editura vif- Constanța-2008. soparla si marea-editura VIF-Constanta-2009 Coculeana-revista celor mici-Ed Europolis 2007. Grafica la urmatoarele povesti: Doctorita Miau Ed Europolis 2005 si Rina, Ursoaica- Ed Vif. 2009. Integrame -12 reviste si 4 reviste de rebus Aparitii editoriale in Telegraf, Cuget Liber, Romania Libera, Luceafarul Reviste de Haiku- Albatros, Flori de Tei, Autoare de Haiku din Romania. Cartea Congresului de Haiku-1-5 Iunie 2007. Aparitii rebusiste si integrame in...
834 poezii, 0 proze
Nicolae Beldiceanu
Nicolae Beldiceanu (n. 26 octombrie 1844, Preutești, județul Suceava - d. 2 februarie 1896, Iași) a fost un poet și prozator român. Urmează cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Ca poet a debutat în ziarul lui Hasdeu, „Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică și pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influența căruia a scris cele mai bune poezii ale sale (Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții). A mai publicat și lucrări arheologice, printre care Antichitățile de la Cucuteni (1885). Fiul său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator și publicist. Opera Tala. Nuvelă contimporană, Iași, 1882 Elemente de istoria românilor, I-III, Iași, 1893-1894 Poezii, Iași, 1893 Doine, Iași, 1893 Poezii, București, 1914
3 poezii, 0 proze
Davide De Felicis
Sunt scriitor începător italian, învăț românește și văzând că ceea ce public în Italia este primit cu interes, doresc să public si în limba română. Am 32 ani, lucrez în partea de est a italiei, î-mi place să colecționez bufnițe și cucuvele, dar nu în ultimul rând cultiv pasiunea pentru fotbal și jucătorii săi, călătoriile și mâncarea bună. http://gufocattivo.blog.tiscali.it/
20 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Cucule
de Marinca Nita
Cucule Zorii s-au ivit Si tu ai aparut Canti “cu-cu” pe-o creanga Ne-anunti ca-I primavera! Tu sigur stii Si noua ne spui Ca a venit Natura s-a trezit… Toti vor muncii Tu-I vei privii Pe ei gelos...
Cântă, cucule, speranțele lumii
de Mihail Buricea
Cântă cucule speranțele lumii caută și găsește-mi meandrele sufletului meu pierdute în iarba cea verde de sub poalele veșnicei păduri Apoi du-te la zâna codrului spune-i păsul inimii mele să-mi...
Înțelpciunea Cuculenelelor.
de Jeflea Norma,Diana
Înțelpciunea Cuculenelor. Înțelepte cugetări. Martirilor li se aduc elogi, Ei sînt aștrii coborîți de sus din stele, Să se jertfească pentru tot ce ne subjugă, Tiranii,nepotisme sau mafiotice...
C u c u l e ț u l e
de George Ene
Cuculețule, Fii bun cântă-ne ceva, Cântărețule! Cuculețule, Ce-ai făcut cu draga ta, Certărețule? Cuculețule, Spune unde vei ierna, Umblărețule? Cuculețule, Puii cui îi vei lăsa, Iubărețule?...
cucul
de Cristina-Monica Moldoveanu
cuculeană, știmă sură, pe la noi pe după șură fie-ți vîntul vad de șoapte și luceferi frați de lapte și pe buze de fecioară, cînd se face primăvară, muguraș de cîntec dulce să te doară, să te culce...
Cântecel
de Mahok Valeria
Cântecel Cucule picaț-ar pana, Nu mă povesti la mama. Cucule picaț-ar limba, Nu mă spune lui tătuca. Că iubesc un flăcăiaș, Fecior mândru de oraș. Cucule pană pestriță, Vreau să-i dau badii guriță,...
Păsări, primăvara
de Miclăuș Silvestru
Clase primare – „cucule, pasăre sură” mereu în minte * Uliul cu puiul urmăriți de vreo cinci ciori – vederea slabă * Ora prânzului – pe toată arătura numai gaițele * Rău de-nălțime – pe sârmele de...
Cu cântecul în pieziș
de Nichita Stănescu
Cântă, cucule, cântă pasăre pe ouăle altora, pe viețile noastre pe viețile voastre sub stea peste stea. Cântă, graure și tu, ciocârlie, cântați-mi voi altcândva sub inima mea peste inima mea.
În jurul unui atac al unui cuc singuratec la privighetoarea din grădină (Calotă Rodica)
de Filip Tănase
Eu spun cucilor să tacă, Tu dai cu ciocu’ din cracă. La momentul oportun Ieși ca șarpele la drum. Cucule, de ce te bagi, Cucule, de ce nu taci, Fă cucule ciocu’mic Că nu ți-a făcut nimic. Cucule...
Cucul și privighetoarea
de Ion Pillat
Cucul și-o privighetoare Au pus gând să mă omoare: El îmi fură ziua toată, Ea în noapte mă deșteaptă. Cucule cu pană sură, Tu de mine te îndură! Tu, privighetoare, taci Cuib în suflet să nu-mi faci!...
Cine, deci...
de Nichita Stănescu
Altă generație de viermi de măr se-arată, știu căci am dormit și eu cu tâmpla pe un măr Chiar și altă ruginire ne îmbată înlăuntrul nostru ruginit de adevăr. Nu mai moare nimeni, dimpotrivă noi vom...
Ultimul concert
de Aurora Luchian
Ce se-ntâmplă? Ce e oare? Păsările cântă-n cor! Simt un iz de sărbătoare, Multe vin grăbite-n zbor. Zeci de triluri, tonuri ample, Veverița-i derutată, Se agită, vrea să afle De la cuc. Nu-i...
Cucul Lăudăros.
de Jeflea Norma,Diana
O fi Cucul Lăudăros. Primavara asta–i cam acrișoară.Ah, A inceput din nou vîntul, ac o doboară! Cucu zice: a disparut iarna-primavara-i Vara-Vara-i surioara cu 20+ cald e pe afară! Pasarică își...
PRISPA CU SFINTI DE NOROI
de ION CARAION
cînd ploaia ne-apuca pe cîmp și ne uda pîn la piele cînd culegeam volbură, balegă, prune, greieri și surcele cînd mergeam la pescuit, la pus pomi sau la vînătoare cînd veneau găzarii din Moldova cu...
