Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cruce"14898 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cruceanu MihaiCM

Cruceanu Mihai

AutorAtelier

6 poezii, 0 proze

Cruceru DenisaCD

Cruceru Denisa

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

daniel cruceDC

daniel cruce

AutorAtelier

Spun mai tarziu

8 poezii, 0 proze

MC

Mihail Cruceanu

AutorClasic

Născut în Iași la 13 decembrie 1887, fiul lui Mihai Cruceanu, farmacist, și al Ecaterinei Petrovna. Licențiat în litere și drept. Un timp, avocat și profesor secundar. În 1905, poetul se apropie de cenaclul lui Macedonski, omagiat și mai târziu prin dedicații (Insula, I, 18 martie 1912). Devine apoi colaboratorul Vieții noi, integrându-se grupului său simbolist, pe care-l apară (X, 1, 1 martie 1914) și despre care lasă amintiri (Jurnalul literar, I, 2, 2 ianuarie 1939). Întreprinde o anchetă despre poezia nouă, în 1912, în Rampa, important document de epocă. Apropiat de mișcarea muncitorească, după 1916, Mihail Cruceanu devine membru al P.C.R. de la înființare. Vechi ilegalist, poetul înfruntă arestări și închisoare. După 23 august 1944 este ales în toate legislaturile deputat în Marea Adunare Națională. Duce la îndeplinire importante sarcini obștești. OPERE (poezii): Spre cetatea zorilor, Târgoviște, 1912; Altare nouă, Buc., 1915; Fericirea celorlalți, Craiova, 1920; Lauda vieții,...

3 poezii, 0 proze

Iris CruceruIC

Iris Cruceru

AutorAtelier

Un om obisnuit.

37 poezii, 0 proze

Calin Daniel CruceruCC

Calin Daniel Cruceru

AutorAtelier

M-am nascut in Baia Mare in in urma cu 38 de ani,am copilarit pana la varsta de 8 ani in Fauresti, Maramures, sat invecinat cu Sisestiul lui Vasile Lucaciu,dupa care impreuna cu familia ne-am mutat in Satu Mare.Socul a fost puternic,Satmarul anilor 70-80 era unul dintre cele mai cosmopolite orase din Transilvania,unde se vorbea ungureste iar stilul de viata era mai degraba ungaro-germanic decat romanesc,iar locul libertatii de la sat a fost luat de privatiunea vietii rigide de bloc de cartier!Anii au trecut repede, trecand prin scoli si terminand cu dificultate liceul mecanic,salvat de Cantarea Romaniei,unde participam ca si artist amator, castigand toate festivalurile la sectiunea Folk solist,apoi contrabasist al tarafului liceului,Brigazii Artistice, fapt ce m-a ajutat sa trec anii liceali! A urmat armata, revenirea in productie,dar salvat tot de cantarea romaniei,intrarea si apoi abandonarea facultatii,dupa care printr-un concurs de imprejurari am facut parte din colectivul...

4 poezii, 0 proze

PM

Pop Mariana

AutorAtelier

Am crezut ca m-am împăcat cu crucea mea...fiecare zi, însă, e o nouă zbatere, o nouă împăcare, o nouă provocare...încă nu mi-am găsit liniștea...dar mai caut!

20 poezii, 0 proze

Maria Elena ChindeaMC

Maria Elena Chindea

AutorAtelier

ACTIVITATEA LITERARÃ  Volume de versuri: • 2011 - „PICURI ÎN CRUCE” (Editura GRANADA, București) • 2012 - „LACRIMÃ DE RUG” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) • 2013 - „DECUPAJE ÎN VIOLET” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2015 - ”FOXTROT CU DUMNEZEU” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 20115 - ”PUPILA CU FLUTURI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2017 – „VIAȚĂ ÎN DOZE LETALE” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2017 – „CAD SPRE CER POEȚII” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2017 - „PORTFARD DE FLĂCĂRI ÎN TRUSA DESTINULUI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „ASCEZELE CURCUBEULUI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „SINCRON CU FLUTURI” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „DE MOARTE BUNĂ RESPIR” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „PE TÂMPLA NUMELUI MEU” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea) 2021 – „MAREE ONIRICE” în duo cu NICOLAE ROLEA (Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea)  Volume de proză: • 2012 - „MÃRTURISESC SUNT VIE” (Editura PROȘCOALA, Râmnicu...

521 poezii, 0 proze

NB

nicu brezoianu

AutorAtelier

destin rătăcitor printre străini suspină locul în țintirim veghează crucea creștinească ca ieri își arde soarele în vârful doabrei focul sunt clipa care curge în cel ce-o să se nască e-mail;pnice13@yahoo.com

126 poezii, 0 proze

RM

Radu Mihai

AutorAtelier

- debut revuistic - 1998 (societatea culturală "Destine"-București) ...am să pierd clipe în corpul timpului și-am să lăcrimez sufletul până am să ajung la drumul fără cruce,... ce mă va duce într-un mormânt din catifea maronie, în el să beau "Aceeași apă ce palpită în piept,/Pentru unii e moartă, pentru alții e vie."(Marin Sorescu). - student I.B.R. - management financiar

36 poezii, 0 proze

Cruce

de Campeanu Magdalena Geta

În drumul meu spre mine M-am întâlnit în mii și mii de chipuri, Forme ciudate... de întuneric și lumină Au jucat leapșa în sufletul meu Si au prins conturul unui Eu chinuit De gânduri, de temeri, de...

PoezieAtelier

Cruce

de Dumitru Cantea

Cruce Am o pată neagră în piept. Se mișcă haotic, mai mult pe verticală, cu o viteză colosală. Sigur sunt vânăt de dinăuntru de loviturile ei – Uneori, iubito, își simt și gândurile! Neîncetat mă...

PoezieAtelier

cruce

de MANNIQUEEN

corpul tau ce-i ca o CRUCE ce i-ai dat-o VALENTINEI dar EA n-a putut-o duce si-acum arzi in foc,in iadul mortii e o lumanare aprinsa si e lumanarea vietii ce se scurge ,iar plangand dupa-ata...

PoezieAtelier

Cruce

de Riana Irimie

Într-un șold de munte cu păsări devenite promisiune, o fântână îngână rugăciunea ce-i sfințește apa... Ceru-i alb, trupul muntelui e alb, iar sufletul lumini. E cruce sufletul, spuse muntele, e loc...

PoezieAtelier

Cruce

de Ștefan Petrea

tu cauți nemișcarea clipei care eternitatea-n sânul tău aduce și fără de motive urci pe Cruce în a ta plină beatificare. iar slova-n vrajă te va introduce, în lenea gândului e-o abdicare hrănită de a...

PoezieAtelier

Cruce fara nume

de Horomnea Nicu

ma tem uneori de cenusa ochilor mei sarutandu-ti palma tremuranda sub lacrimile unui vis stins... mi-e frica de bratele-mi incrucisate, strangandu-mi pieptul pustiit de dorul imbratisarilor tale ce...

PoezieAtelier

Cruce pe suflet

de razvan rachieriu

Zilele se aseaza intre noi unindu-ne cu liantul amintirii. Din gratiile corpului sa facem ogive din care sa evadeze sufletul sub forma de biserici. In verticala dimensiunii noastre care uneste...

Atelier

Cruce din lemn de cireș

de Florin Andor

preferam să nu vorbesc pe linii nesigure ca și cum aș fi fost copleșit ușile se îngustau și deveneam o țintă ușoară cineva cinase aici într-un moment de ironie sărutându-mă de trei ori pe obraz cât...

PoezieAtelier

Cruce cu magnolii

de Pușcă Ioan Gabriel

In fiecare zi își tăia o halcă din el punând-o pe masa trecătorilor. Masă din lemn de stejar, geluită pe care, lângă urme de sânge, fărâme de dinți, ecouri de sticle golite pâna la fund, tipsii...

PoezieAtelier

cruce de apă

de Djamal Mahmoud

neîntrebat de culoarea pielii predilecte nici de locul unde îmi zac oasele istovite duc apele pe spate precum o cruce plecat îmi port rădăcinile sângerânde plecat mă învăluie această lună eclipsată...

PoezieAtelier