"Credinta azi" – 14296 rezultate
0.01 secundeMeilisearchEduard Anton Hazu
Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...
2 poezii, 0 proze
Cornel Galben
CORNEL-SIMION GALBEN (n. 28 decembrie 1950, București). Absolvent al Facultății de Ziaristică București (1975-1979). Redactor, redactor principal la săptămânalul Steagul roșu Bacău (1979-1988), redactor principal, publicist comentator, șef de secție, director, director general la cotidianul Deșteptarea și S.C. Deșteptarea S.A. Bacău (1990-1995), consilier editorial și director al Editurii Corgal Press Bacău (1994-2003), corespondent al cotidianului Azi (1996-1997), redactor-șef al revistelor Credința ortodoxă (1997-1999), Vitraliu (2002-2005) și Glasul monahilor (2003-2004), redactor la Monitorul de Bacău (1999-2000), consilier la Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bacău (2000-). Debut în revista Preludiu (1970). A publicat poezie, interviuri, anchete, reportaje, cronici plastice, teatrale și muzicale în Scînteia tineretului, Scînteia, Munca, România liberă, Apărarea patriei, Adevărul, Azi, Curierul național, Jurnalul național, Curentul, în peste...
65 poezii, 0 proze
Guțu Victoria
Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...
8 poezii, 0 proze
Florin DeRoxas
Cu putina credinta, in tine insuti, chiar poti muta muntii din loc!
2039 poezii, 0 proze
ana benea
Un zbucium de intuneric strapuns de durere Un ciot de credinta in inima Nimic mai mult
6 poezii, 0 proze
Florina Ilie
Fac incercari, din credinta puternica ca un labirint are totdeauna mai multe iesiri , si cel putin la fel de multe intrari. Iar de-ar fi sa ma insel,imi voi recunoaste vina , insa numai printr-o alta incercare , mult imbunatatita.
2 poezii, 0 proze
corina mihaela vascul
Născută acolo unde natura și-a lăsat amprenta asupra creației,crescută la sat și în credință românească am reușit să ajung pe culmi înalte ale vieții. Data și locul nașterii: 8 martie 1986 Ultimele studii: Univ. de Vest Timișoara, Facultatea de Litere,Istorie si Teologie, secția Franceză-Germană, an II(2007) Alte activități:dans de societate, voluntariat
9 poezii, 0 proze
Otilia Rusu
Sunt un om care nu-și știe preferințele,ascultă timpul și slujește cu credință poeziei.Încarc tone de speranțe în toiagul amintirilor ,care îmi zbuciumă împlinirile și trăiesc pentru hîrtie.
4 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Cristina Grigore
Eu si copac imbatranind… Undeva In mine, Zac lucruri nespuse: Credinta, Echilibrul, Efemerul, Evadarea, Gustul sangelui, Haosul. Eu. Aspiratii Si aceasta seara trista Imi pun masca de femeie Resemnata Si incep aceasta scrisoare Catre El: Eu Si copac Imbatranind...
28 poezii, 0 proze
Credinta azi
de Stanciu Catalin
Trecând pe lângă biserică sunt întrebat de câțiva cretini: Ba e un loc Sfânt, de ce dracu nu te închini? E imperios necesar să fac un semn când trec pe lângă clădire? Ce faceți voi este de fațada,...
Despre necuprins
de Nincu Mircea
Cuvintelor stinse între gura mea și ochilu marelui cititor Le-aș putea pune neînțelese interpretări adânci de demon. Însă, prea mult aș scie despre cum s-a trăit și despre cum nu șiu Că o să se...
Epigrame pentru concursul de la Vama
de Florin Rotaru
Până nu vezi, nu crezi Am depășit cu greu sincopa, Dar azi credința-mi umple casa, Că-n Raiul ce-l promite popa M-a dus aseară preoteasa. Compasiune pentru un amic Tristețea nu ți-o poți ascunde...
Când munții doar priveau...
de Ilin Bogdan Alexandru
Dinspre fluviu, pe câmpie urcă râul de argint, Mor izvoarele și peștii, nu se-aude ciripit, Arde grâul și cetatea, arde aurul străbun, Pustiit rămâne satul, codrul înecat în fum. Du-te, fiule, nu...
Himera LXXXII
de Ion Scalen
Afară vreau să ies din lutul meu, Mă strânge trupu-acesta ca o coajă, Mă zbat în el ca peștele în mreajă Și înspre tine îmi îndrept mereu Un gând care să-i stea iubirii strajă Și oricărei suferințe –...
Cântă CUCU-n Bucovina, partea a II-a
de Dan Norea
...Ne-am urcat cu toții în două autocare și am plecat spre Horodnicul de Sus, pentru partea a doua. Pe drum, întreg grupul a primit o palmă, vezi fotografia de mai jos. Din prima poză se vede că...
Masura este in toate!
de ioana ilie
Măsura este în toate! Omul des a copiat, Mai greu însă a învățat, Copie numai ce vede, Nu înțelege nici ce crede, Papagalul te ascultă, Ce îi zici, aia cuvântă, Numai omul nu respectă! Greșeala des o...
Doar sufletul din om, doar el are valoare
de ioana ilie
Puțini sunt cei ce moartea își presimt, Așa și Păunescu, poetul, mult iubit, A presimțit plecarea, din astă lume rea, Ce o simțea ca o povară, pe umeri îi stătea. Cu ultima dorință, alături de...
Doae sufletul din om, doar el are valoare
de florin iordache
Doar sufletul din om, doar el are valoare. Puțini sunt cei ce moartea își presimt, Așa și Păunescu, poetul mult iubit, A presimțit plecarea din astă lume rea, Ce o simțea ca o povară, pe umeri îi...
fluture gând...
de Teodor Dume
Cu multă luciditate dimineața mutilează un zâmbet alternativa se zvârcolește și strigă sub tălpi mi-e teamă de-atâta liniște învelind durerea fiecărui gest stau de veghe în mine oridecâteori se moare...
