corina mihaela vascul

Bântuie o umbră În amurg lăsându-și urmă Scârțâie o dală sub piciorul Care-o calcă cu încetișorul. Trece sigur nevăzută Nimeni nu o mai ajută. S-a ascuns de-a lunii rază După un copac ce

Vise târzii în noapte Atât de multe șoapte, Și tot e necunoscut Și totuși adesea știut. Rază plină de mândrie Suflet ce nu mai știe Ce-n lume e rău sau bine Ori de mai există mâine. E

Nădăjduiesc în plin amurg Că trâmbiță va mai suna adânc Și-n veacuri de ploi trecute Vor apărea imagini așternute, Sub umbra unui gând răzleț În ochii ageri ce privesc Amarul greu și

O frunză alunecă alene Sprijinindu-se pe o aripă de vânt, Toamnă venită cu lungi troiene Și păsări călătoare plecând. S-au dus nopți de vară Gânduri de astă primăvară, Vin friguri și atâta

Fii bun si nu-ndrazni Sa calci ce altii s-or cazni Sa semene in urma lor S-aduca ploaia dintr-un nor. Ce altii-n lume vor cladi Tu niciodata nu zadarnici Ci lupta-n asta viata Sa lasi