Otilia Rusu

Cînd îmi număr morțile pe tine te număr de două ori, dacă nimic nu mă poate ucide tu ești TOTUL și în același timp mă iubești ca pe o funie de ștreang în gîtul unui condamnat, care înghite

Să nu iubești niciodată o fată care scrie poezie, că nu reușești să-i faci o scrisoare de adio și te umple cu poezii, în care se salută numai cu cerșetorii, doar ca să-ți închirieze ție o

Nu ți-am auzit niciodată palmele tale urcînd cu umerii de genți ieftine, pe scările fară cuie pe care de fapt le vorbeai pe din spate și preferai să colecționezi ceai decît să frecventezi

Diminețile vin ca niște mașini pe care nu le așteaptă nimeni, dar care scot lacrimile cu brațul, ca niște jucării neuniforme în tîrguri de caritate, unde vin și pleacă