Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Crâmpeie din mine-n trecut"2838 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
LE

Lucia Eniu

AutorAtelier

„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...

5 poezii, 0 proze

CA

Costa Anielka

AutorAtelier

PUNCTUL DE VEDERE AL POETEI: ACESTE POEZII SUNT O PARTE DIN : VISELE, ILUZIILE, SPERANTELE SI UN CRAMPEI DIN SUFLETUL MEU.... Prima poezie am scris-o in clasa a zecea, la inceput, doar pentru a obtine o nota buna la literatura(de care eram pasionata la vremea aceea), dar apoi descoperind incet, incet, ca-mi place din ce in ce mai mult acest lucru am inceput sa scriu poezii. Bineinteles, a urmat o stare de letargie, inactivitate(cative ani, pana am intrat la facultate), cand am inchis "portile" inspiratiei si muzei, apoi insa, mi-a revenit "setea" de scris si am inceput sa scriu poezie dupa poezie intr-o sesiune de iarna... Sper, in continuare, sa reusesc sa definitivez primul volum de poezii, sper sa placa si chiar sa transmita, mesajul viu si "dulce-amar" al iubirii sau chiar mesajul despre viata asa cum se vede ea prin prisma novicei poete...

1 poezii, 0 proze

WG

weiss emil gabriel

AutorAtelier

Nascut pe data de 20 12 1970 am urmat cursurile scolii generale din Sampetru de campie pana in 1986 dupa care am facut mai multe cursuri de instruire profesionala dupa care in anul 2004 am absolvit cursurile grupului scolar Traian Vuia seral avand specializarea tehnician transporturi.

10 poezii, 0 proze

HE

Hovanes Erzâncați

AutorClasic

Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.

5 poezii, 0 proze

AO

ALEXANDRU OLTEAN

AutorAtelier

Data nasterii: 1 februarie 1949 Locul nasterii: MICESTII DE CAMPIE jud Bistrita- Nasaud Scoala elementara: Micestii de Campie 1956-1964 Liceul LIVIU REBREANU BISTRITA 1964-1967 FACULTATEA de STUDII ECONOMICE CLUJ 1967-1971 IUIMCR BISTRITA-ECONOMIST,SEF SERVICIIU 1971-1981 IPROEB BISTRITA-DIRECTOR COMERCIAL 1981-1991 OM DE AFACERI -SAAL,RCB ELECTRO 97 SA,NAVONA BUSINESS 1992-2010 Am scris poezii umoristice si epigrame,dar si multe poezii clasice.Am publicat poezii umoristice si epigrame in ziarul Rasunetul din Bistrita AM scos o carte umoristica intitulata VERSETELE LUI DRACULA in anul 1995. Am in pregatire 3 volume ( unul de parodii,unul de umor-poezii,epigrame,dialoguri umoristice,intamplari umoristice-si unul de poezie clasica ).

66 poezii, 0 proze

Cornel C. CosteaCC

Cornel C. Costea

AutorAtelier

În depărtare, învăluite în negurile amurgului, străjuiesc semețe conurile subvulcanice ale Țiblesului. Privite dinspre câmpie, par trei cocoașe ivite din impresionantul foc magmatic, născut în clipele de intense frământări tectonice, ce au configurat actualul peisaj geomorfologic al spațiului românesc. Nume: COSTEA Prenume: CORNEL Data si locul nașterii: 27 august 1976, Lechința, Bistrița-Năsăud Studii: primare si gimnaziale: Școala Generală Lechința, 1982-1990; liceale: Grupul Școlar de Electronică și Electrotehnică Bistrița, profil informatică, 1990-1994 universitare: Facultatea de Geografie,Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, 1996-2000 postuniversitare: master în Geografie Regională, Facultatea de Geografie, UBB Cluj-Napoca, 2000-2001 în prezent: doctorand, Facultatea de Geografie, UBB Cluj-Napoca și student, anul III, Facultatea de Litere,UBB Cluj-Napoca Activitate profesională: profesor de geografie 1999 - consilier Forever Living Products România SRL 2001-2002 - Grupul...

86 poezii, 0 proze

Ion HoreaIH

Ion Horea

AutorClasic

Ion Horea s-a nascut la 10 mai 1929, in comuna Petea de Campie, judetul Mures; parintii, Ioan si Ana, tarani. A debutat in Almanahul literar din Cluj, nr. 1, decembrie 1949, cu Balada insamintarii griului de toamna. „Scrisa cu patima amanuntului si aproape cu superstitia de a nu lasa neinregistrata in sentiment nici o ipostaza vegetala sau nici un obiect vegetal, poezia lui Ion Horea izbuteste in finalitatea ei sa inalte un ansamblu echilibrat si armonios, de natura apolinica, iar nu dionisiaca, asa cum ar parea la prima vedere. Patima amanuntului, cum spuneam, se structureaza lent, prin acumulari succesive de obiecte, si ea contine intr-adevar ceva din gustul ritualurilor si din feeriile dionisiace, dar tonalitatea poemelor are acea verticalitate a scoartelor oltenesti menite prin forta culorii si stilizarea riguroasa a desenului sa impodobeasca deopotriva si zidul odaii de musafiri, dar si altarul unei biserici…” (Nichita Stanescu) „Pentru Ion Horea, satul este adevarata sa Roma....

12 poezii, 0 proze

Ștefan BănulescuȘB

Ștefan Bănulescu

AutorClasic

1926, 8 septembrie: În satul dunărean de cîmpie Făcăeni, județul Ialomița, s-a născut Ștefan Bănulescu, al optulea fiu dintre cei unsprezece ai plugarilor Ion și Elena Bănulescu. 1938 - 1945: Urmează și absolvă Liceul teoretic Știrbey-Vodă din Călărași, secția limba latină. 1948 - 1952: Urmează și absolvă Facultatea de Filologie din București, având ca profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur. 1949 - 1962: Intensă activitate publicistică: debutează în anul 1949, în revista Viața româneasca, cu un eseu despre nuvelistica lui Gogol. Colaborează la revistele Contemporanul, Gazeta literară, Tribuna, Steaua, cu o serie de eseuri, dominante fiind cele cu caracter literar-cultural (în unele dintre ele inserează câteva dintre Cântecele de câmpie); semnează eseuri despre locurile de origine ale scriitorilor clasici Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Liviu Rebreanu; dintre acestea unele sunt incluse în volumul Scrisori din...

18 poezii, 0 proze

Popa Elena AuroraPA

Popa Elena Aurora

AutorAtelier

Activitate literara: Antologia MUGURI IERTATI ( CRAMPEIE ANTOLOGICE DE DEBUT), EDITURA BEBEDREAM, 2011 Antologiile de poezie, Vama literara / AL TREILEA VAL A SAPTEA POARTA A 11 PORUNCA- GENERATIA ASTEPTISMULUI, editura agentpress, 2012 Antologia universala a poeziei romanesti contemporane MERIDIANE LIRICE, Editura ARMONII CULTURALE, 2012 Antologia esentelor FANTANI DE GAND PRIN UNI...VERS, Editura PIM, 2012 User- RETEAUA LITERARA, ESENTE PENTRU CEI SENSIBILI LA FRUMOS, NEGRU PE ALB, INSEMNE CULTURALE, CITITOR DE PROZA incepand cu anul 2011 Volum online RUGINÃ PE TIMP, INSEMNE CULTURALE, 2012 Volum de debut, CUVINTE ȘLEFUITE-N FIRESC, Editura ARMONII CULTURALE/2013

2 poezii, 0 proze

Moldovan Andreea CatalinaMC

Moldovan Andreea Catalina

AutorAtelier

M-am nascut in mijlocul Ardealului in frumosul oras Alba Iulia, unde am copilarit si am facut scoala generala "Mihai Eminescu".Am fost eleva Seminarului Teologic Ortodox, sectia filologie,deci nu m'am dezlipit de limba, cuvinte, propozitii si fraze legate pt.a realiza un crampei de "poezie". Momentan, studenta la marketing, e drept imi lipseste literatura, asa ca imi astampar dorul pe site'ul asta plin de talente si cuvinte "pansament pt suflet". Imi cer scuze daca versurile mele vor "zgaria" timpanele cuiva si ma bucur daca le va alina cuiva.

2 poezii, 0 proze

Crâmpeie din mine-n trecut

de Flaviu Mihali

Facultatea - nepotrivit sanctuar pentru mine Si ca dovada nici acum nu m-am putut abtine Sa mai stau la cursuri si am iesit sa ma plimb prin cetate. Si printre cladirile moderne proaspat ridicate Dau...

PoezieAtelier

Vă place Brahms?

de Maria Prochipiuc

Vă place Brahms? Da, îmi place Brahms! ... dar, știi, nu e cazul meu... nu, ... nu mă pot gândi la așa ceva. Ca și furtunile , amintirile răscolesc prezentul, imaginile se derulează în prezent. E o...

Atelier

un timp de iubit

de Roxana Sonea

Plecam în excursii de o zi, închiriam un autobus și ieșeam în afara Sibiului, unde pe o colină organizam jocuri, făceam vânătoare de vreascuri și aprindeam un foc imens privind orașul. Nopțile se...

ProzăAtelier

Din alt capăt

de Valerian Ciobanu

Omul invizibil pentru toată lumea, nu însă și pentru mine și Letiția a spus: - Între voi doi până la iarnă va apărea o fisură. O ceartă, mai bine zis. Una, care treptat se va transforma încet într-o...

Atelier

Zadarnicie

de Marian Bamboi

Degeaba mai cauti comoara, Degeaba ma cauti in gand, Caci tu ai ucis primavara Si aripi de suflet arzand. Pe camp nu mai zburda nici iezii, E timpul trecut ce s-a dus. Uscat e buchetul de frezii,...

PoezieAtelier

Cantec de leagan neuns

de Bogdan Vulcan

Mi-e somn. Durerea frunții mi-o scufund în nisipuri mișcătoare. In mijlocul lor se află liniștea Odihna. Submarine vesele plonjează printre storuri. Trag de mine, mă întorc pe dos Pe cealaltă față a...

PoezieAtelier

Ninsori

de Gheorghe Neagu

Iarna fusese ușoară. Petice de gheață. Petice de zăpadă. Crâmpeie de alb pe negru. Apoi soarele. Vesel, proaspăt, gata să se întreacă pe sine în lăcomie. Și petele fug. Sau nu, nu fug. Sunt sorbite...

ProzăAtelier

ninsori

de Gheorghe Neagu

Iarna fusese ușoară. Petice de gheață. Petice de zăpadă. Crâmpeie de alb pe negru. Apoi soarele. Vesel, proaspăt, gata să se întreacă pe sine în lăcomie. Și petele fug. Sau nu, nu fug. Sunt sorbite...

ProzăAtelier

Adolescentul

de Fiodor Mihailovici Dostoievski

PARTEA A TREIA CAPITOLUL ÎNTÂI Acum am să trec la cu totul altceva. De fiecare dată făgăduiesc să vorbesc \"despre altceva\" și când colo mă pomenesc povestind tot despre mine. Cu toate acestea, după...

ProzăClasic

Casa

de Nichita Danilov

Orașele își schimbau numele, camera mea rămânea mereu aceeași. Stăteam pe alte străzi, în alte locuri, dar mereu în aceeași casă. Aceeași ușă vopsită cărămiziu, culoare care-mi repugnă, vopsea veche,...

ProzăClasic