weiss emil gabriel

mă intrebam deunăzi Oare cât de departe sunt de cer? Și mi-au răspuns chiar stelele: Pierdute suntem în a ta nemărginire!

Visam la starea inițiatică Pe care mi-o insufli Într-un stadiu minim al durerii Limite ale neștiutului Îmi dimensioneaza actualul Dăndu-i forme Ce se pierd în abstract. Îmi refuzi un sărut

Atât de aproape ești de mine Îți simt bătaia inimii Plutim pe ape atât de line Arzând în focul patimii. Lumină îmi ești în întuneric O candelă în ore sfinte Tu zbori pe cerul meu feeric Iar

Ale lumii taine adânci Încercat-am să pătrund Porți pecetluite-n stânci Înfruntat-am rând pe rând. Dureri, sânge și sudoare Măcinare întru ființă, Într-o aprigă încleștare Port în piept a

Rămurică, rămurea A venit și toamna mea Mai aproape sunt de stea Pică frunza-n iarba rea! Curge râul, timp finit Sub sprânceană încremenit Coborâș spre asfinițit Spre cerescul nesfârșit!

Trece vremea înspre apus Toate câte-au fost s-au dus Din noian de clipe dulci Dintre atâtea lucruri dragi A rămas doar scrum și fum Rătăcesc stingher pe drum Drumul se destramă-n zare Urma

Arme sunt ideile Grele de înțelepciune Orice gând e o scânteie Ne deschide lumi ascunse Ireale, nepătrunse Alte trepte spre înalt...!

după semnele de punctuație se lasă, întotdeauna, spațiu. deschide o carte din bibliotecă și vezi. oricare... Înrourați,ai dimineții ochi Clipesc stelelor,neatinselor flori. Sub ierburi moi,mai

Pășeam ușor în vis Un fum eram dincolo de zid! Și toate nespusele strigat îmi făceau. Mai umed decăt o lacrima Era acel cer desprins din înecarea uitatului surâs. Pierdute erau culorile unei

Stă os ardere trupului Stă ram ardere pământului Fără de cuvânt rămas-au trăirile Ard depărtările stării de rând...!