Ștefan Bănulescu

Trăiești într-o sărutare Salcie fără spinare. Stai cu fața și-nspre soare, Și-nspre apă la răcoare, Și ești rece și ești caldă, Salcie, salcă de

Pe miriștea arsă și lată, La dunga cerului spartă De-o vizuină de soare, Spre asfințit și răcoare Se saltă un cap de șarpe Printre năluci verzi

Masa cu oglinzi Capitolul II Memorial de amiază Nici astăzi n-am ieșit din casă. Mi-a fost frică. Mi-e frică din ce în ce mai mult. Pînă

A tăiat noaptea în zimți. Creasta e mai sus de sfinți. Pe cer, pieptul și pîntecul. Prin urmele frînte ale zimților, I-a țîșnit cîntecul, De la

Andrei Mortu din Săltava, Hoț de fete și de mori, A murit de patru ori. L-a-mpușcat întîia oară Pe un piept de fată mare. A vrut fata să-l

Cîmpie, cu porți dărîmate, Cu ierbile-n cer vărsate. Crește iarbă-n cer, și-n stele, Și în călcîiele mele. Întind mîna înainte Și lovesc în

De m-ai vedea bătrîn, mamă, Am îmbătrînit c-o haină. Haina mea, minune mare, Pleacă singură să are Îndoită de spinare. Ară haina fără

Mă-ntorc acasă Cu soarele asfințit în cămașă. Cu praf dulce între măsele și dinți. Și cu oasele fierbinți. Mă salt din oasele toate Și calc

Salcîm nalt, salcîm subțire, Umbra ta, cîteva fire, Stă pe lung, nu stă pe latul, Atîrnă ca spînzuratul. Și oricît o bate vîntul N-atinge umbra

Lunca mea cu cai mărunți Îmbrezați cu scai în frunți. Am furat cu ei iubite, Că am iască la copite. Lunca-i cu cărări pierdute, Are nuferi pe

Am priponit ziua albă Și mi s-a urcat în barbă. Barba albă pe de-a-ntregul Mă trage-n nisipul negru. Pragul zilei dinspre noapte Are casele

Am împins un rîu în mare, Mi-a rămas setea-n izvoare.

Curge Dunărea în somn Geme ca un om Cere gîrla om. La cotlonul lui Ion Se-ntoarce cu peștii în sus Și cu rădăcini de pom Cere gîrla

Zac pe Dunărea-nghețată, Mi-e carnea de răni bălțată. M-aș sălta în sus, pe coate. M-apasă stelele toate. M-apasă luna pe gură, Mă ține-ntr-o

Cine blestemă și scurmă De mă uit la mine-n urmă? Îmi văd tinerețea toată Prefăcută-n colți de piatră, Pietre sparte, de ierbi pline, Mai

Nisip alb, nisip întins, Zi și noapte ai tot nins. Și mi-am pierdut urmele, Ca mocanul, turmele. Vine Crivățul, le scurmă, Sunt sărac de n-am

Masa cu oglinzi Capitolul IX Plînsul lui Caius Bendorf mergea înaintea lui Caius și a lui Marteș, cu mîinile la spate, călca pe miriștea

Aram cu plugul la vale Și-mi săpam mormîntu-n cale. Oricît plugul îl împingi, Nu vezi moartea de opinci. Aram cu plugul la deal, Nu vedeam