Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Piatră sau Cîntec de dobrogean bătrîn

Din volumul „Cîntece de cîmpie”

de Ștefan Bănulescu(2010)

1 min lectură

Mediu
Cine blestemă și scurmă
De mă uit la mine-n urmă?
Îmi văd tinerețea toată
Prefăcută-n colți de piatră,
Pietre sparte, de ierbi pline,
Mai bătrîne decît mine.
Piatră-i -tot- popa Custură,
Ploaia verde-i cîntă-n gură
Piatră-i clopotul, nu sună,
Și de el dascălu-atîrnă.
Mîna-i e de piatră spînă,
Cu tot ștreangul împreună.
Unde stă mîna pe ștreang
S-a strîns ploaia verde cheag.
S-a ros piatra și s-a supt,
Din mînă ștreangul s-a rupt.
Piatră-i ploaia, plouă var,
Picurii în așchii sar.
Piatră-i Chira la fîntînă,
Și sub soare, și sub lună.
Chira mea, Chiră satană,
Rămasă de fată vădană,
Mireasă fără cunună
Rezemată de fîntînă,
Stă sub soare și sub lună
Cu toarta găleții-n mînă.
A-mpietrit Chira, nebună.
Îți plînge ploaia pe față
Ploaia din urmă, de piatră.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
128
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Bănulescu. “Piatră sau Cîntec de dobrogean bătrîn.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/stefan-banulescu/poezie/piatra-sau-cintec-de-dobrogean-batrin

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.