Vă place Brahms?

Vă place Brahms? Da, îmi place Brahms! ... dar, știi, nu e cazul meu... nu, ... nu mă pot gândi la așa ceva. Ca și furtunile , amintirile răscolesc prezentul, imaginile se derulează în prezent. E o dimineață frumoasă ! O parte a zării începe să pălească , în vreme ce luna stă cu spatele spre noaptea care o părăsește, iar eu... îmi simt bătaia inimii sub îmbrățișarea speranțelor. O senzație stranie pune stăpânire pe mine, o dorință de zădărnicia căreia sentimentul e sclavul gândurilor. Anii au trecut, nu m-am gândit că mai poate fi un început, ci doar o prelungire, un efect al amintirilor. E o mare plăcere când simți în sufletul tău sentimentele celuilalt! Vârsta amintirilor ... ? Descopăr lumea din mine, tot cu uimirea și inocența că ochii tăi înseamnă soarele care strălucește dincolo de ceață. Privesc totul cu prospețimea și candoarea vârstelor inocente. Rechem trecutul, pentru a retrăi în închipuire prezentul. Te-am privit mereu cu sufletul. În dorința mea, încerc din răsputeri să nu-mi fac gânduri lăuntrice. E oare, regretul că timpul a trecut pe lângă mine ? Imaginea ta devine o tulburătoare simfonie - efectul muzicii distilează în mine emoții și sentimente . Instinctele sunt uneori mai puternice, nu-ți trebuie lună și stele să poți iubi, ci doar nostalgia trupului tău. Iubeam fără gânduri ascunse, fără speranța unui răspuns, în chip absolut. Dragostea e întotdeauna nouă, indiferent de câte ori am iubit, suntem mereu în fața unei iubiri care ne poate duce spre fericire sau durere, mereu ne va duce undeva. În același timp un suflu interior venit de dincolo de mine, mă face sa mă simt altfel, e dornța de a mă jertfi cu atât mai puternică cu cât n-o pot satisface. Nu, nu ! Nu este adevărat, nu iubesc și nu vreau să iubesc. Cine și cum a descătușat lanțul inimii mele? Inima mea caută enigma descoperind în căușul palmelor singurătatea visurilor neîmplinite. Va porni oare iubirea în căutarea noastră? Cine poate iubi fără a spera să fie iubit? Primind darul simbolic al cuvintelor frumose, devii puțin câte puțin a celui ce le dăruiește. Mă rătăcesc parcă în muzica sferelor cu naivitate și delicatețe. Am știut și am înțeles întotdeauna ce se întâmplă cu sufletele celor din jurul meu, am pătruns în locuri ascunse. Dar ce se întâmplă cu mine? Să fie oare visul acesta o taină neînțeleasă? Am sufletul nesigur și tulbur. Cum pot oare să înțeleg măcar un gest, o motivație a gândurilor tale... Ce-ar fi însemnat toate acestea mai de mult? Dar ce înseamnă acum? Simt că întineresc în universul pe care mi-l creez. Până acum nu simțeam că anii trec, fiindcă treceau fără să știu, ca florile. Ce-aș putea vrea ? Nici nu urmăresc nimic, că nu se poate. Așa cum vara devine iarnă, sentimentul din mine poate deveni nimicul pe care încerc să-l acopăr cu iluzii... De unde această pasiune mistuitoare? Am umblat prin aerul rece al nopții, glasul cristalin al picăturilor de ploaie mi-au inundat sufletul ca să-l pot împrăștia la marginea gândirii. Îți iubesc doar sufletul, sau poate intimitatea mea în care îmi creez emoții, imaginație... . umbra grea a inimii tale , rătăcește să-mi ademenasca timpul. Dar tu nu poți da ceea ce nu ai ... iubirea , și totuși e posibil. Ești oare, doar o iluzie și nu poți deveni realitate ? Sunt imagini de vis, crâmpeie din delirul unei realități devenită realitate. Mi s-au evaporat și mințile plutind nestingherite deasupra universului, căutând acel moment magic când puterea stelelor trece prin noi și ne îngăduie să facem minuni. Am auzit oameni vorbind despre suferințele inimii, o bucurie sălbatecă mi se strecoară,... privesc cu groază ... cineva vorbește despre aventuri sentimentale, nenorociri, rodiri ale pasiunii... Numai soarele mă mai poate trezi , dar soarele nu e aici fiindcă te încălzește pe tine acum. Ziua năvălește tăcută cu sentimentul că totul are un sfârșit. A fost doar visul unei nopți de vară pe muzica lui Brahms! - Adio! Adio! Hai , săruta-mă!