"Copilul Divin" – 9109 rezultate
0.04 secundeMeilisearchPascal Bruckner
Pascal Bruckner este un romancier și eseist francez, născut la Paris în 1948. A fost profesor invitat al universității californiene Saint-Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii politice din Paris (1990–1994), colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde. Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii,Copilul divin și Paria.
5 poezii, 0 proze
Kabir
Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...
56 poezii, 0 proze
irina munteanu
o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...
17 poezii, 0 proze
Vasile Alecsandri
1818, 21 iulie - Viitorul bard national se naste la Bacau. Fiu de boiernasi: Vasile Alecsandri si Elena Cozoni, fata unui grec românizat. Ca în poveste, au fost sapte copii, dar au ramas doar trei: frumoasa Catinca, Iancu - viitorul colonel si Vasile, care va deveni regele poeziei. 1828 - Tatal, îmbogatit din negotul cu sare si cereale, cumpara mosia Mircesti, din Lunca Siretului, pe care pusese ochii mai demult, în drumurile sarii, umblând din tinutul Bacaului pâna la Iasi si dincolo de Prut. Copilul care purta numele tatalui, Vasile, învata în casele iesene ale familiei cu Gherman Vida, calugar maramuresan. Fiul de tigan Vasile Porojan îi devine prieten de joaca, la Mircesti 1828-1834 - Studiaza la pensionul lui V.Cuénim, fiind coleg cu Kogalniceanu. 1834 - Calatorie de studii la Paris, unde-si ia bacalaureatul în 1835. Încearca sa studieze chimia, medicina, dreptul, dar renunta repede, ocupându-se cu drag de literature 1838 - Primele încercari literare în franceza, pe care-o...
72 poezii, 0 proze
serghei esenin
Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 3 octombrie 1895 într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi, acest sat, îi poarta numele, Esinino), din Rusia. A început să scrie poezii de la vârsta de nouă ani. Copilul minune al literaturii ruse, în 1912, s-a mutat la Moscova unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. Un an mai târziu s-a înscris Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă scria poezii inspirate din folclorul rus și devine un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Beli. În 1915, Serghei Esenin a publicat primul său volum de poezii, Radumița, urmat curând de “Slujbă pentru morți” (1916). Poeziile sale despre dragoste și despre viața simplă i-au adus un plus de popularitate la acea vreme. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată. Crezînd că revoluția Octombrie din 1917 va aduce o viață mai bună, a susținut-o pentru o perioadă...
95 poezii, 0 proze
Raul Dorin Vasile But
Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...
22 poezii, 0 proze
Anolucimus Magister
..Amintiri din tara demenetei. Copilul cu ochi bulbucati Zorii capistei maiastre... ....si multe altele nescrise si nepetrecute ...inca
8 poezii, 0 proze
Eugenia Vasiloae
Sunt vantul care adie bland peste orasul adormit,sunt crivatul puternic ce rascoleste zapada in miezul iernii,sunt uraganul care zdrobeste totul in calea sa,sunt briza marii intr-o seara de mai...sunt copilul trist care priveste pentru ultima oara la gradina copilariei sale,sunt fata care viseaza la dragoste,sunt femeia care si-a pierdut visul si incearca sa il regaseasca...Sunt planeta al carei soare s-a stins si care pluteste in deriva...
6 poezii, 0 proze
Stefan Radu Musat
ștefan radu mușat, colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară, semnând mai multe antologii literare. Unele la care a participat au fost destinate celui mai pretențios cititor - copilul: „Comori de Vise” (Poveşti, povestiri, amintiri), Ed. Armonii Culturale, 2012; Castelul Fermecat, Salonul Castelul Fermecat – Republica Moldova, 2013. Antologie de versuri "Să nu-l uităm” Satu-Mare, ed. Inspirescu-2014. Două volume închinate poetului Adrian Păunescu, proiect cultural desfășurat în cadrul Asociației Scriitorilor Academus - București. Planeta poveștilor - Antologie de literatură pentru copii, Ed. Universitară București, 2021. O serie de poeme evidențiate în cenaclu Atheneum – Canada, publicate în revista cu același nume, publicație culturală a românilor din Canada. Fișă de autor în volumul Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluționari 1990-2010*(Addenda) Editura Socrate, Craiova - 2011. Premiul aniversar al Asociației Scriitorilor Academus pentru autenticitatea,...
13 poezii, 0 proze
Marius Lazarescu
Nu am citit decât cărțile pe care le-am mințit, nu am scris decât poemele pe care le-am înșelat. Nu am iubit decât femeile care m-au ucis pe-ndelete, nu am sădit decât copilul care m-a primit în el.
76 poezii, 0 proze
Copilul Divin
de Laura Niculae
În “Luni de fiere” ori “Iubirea față de aproapele”, se poate afirma că Bruckner tratează cunoscutele teme freudiene (viața instinctuală, erotică a oamenilor) într-o manieră șocantă și inedită,...
Modernism/Postmodernism
de boricean cristian
Negarea este,fara indoiala,mama(fara tutela insa)a invatarii.Negarea bantuie intr-un mod sinistru cadavrul abandonat al doxei.Filosofia prescrie,fara popasuri, lungul drum al doxei catre...
Ea
de Camelia Tripon
Ea Soarele împletește cununi de stele în cosițele naturii. A venit primăvara. Nu este o întâmplare că lumea sărbătorește acum femeia. Ea poartă pe umeri soarta vieții. Fără ea noi nu ne-am fi născut....
Hoții de frumusețe
de Laura Niculae
Deși are un număr considerabil de romane scoase, Pascal Bruckner reușește să evite zona stereotipiilor concepând universuri inedite de fiecare dată. “Luni de fiere” șochează prin modul literar,...
Ion Creangă și o poetică a basmului românesc
de Dragoș Vișan
Povestirea constituie forma de comunicare artistică cea mai veche a umanității. Pe când exista numai ca simplă oralitate, în stadiul preformal al epicului, această povestire s-a îmbinat cu ideea...
halucinații
de Leonard Ancuta
& am halucinații am halucinații olfactive în care nasul meu visează o cîmpie mare pe care maci mulți maci înfloriți pe cămășile albe ale unor împușcați carnea putrezește ca o muzică în derulare nasul...
Arena cu iluzii pierdute
de Cătălin Al DOAMNEI
am continuat să colindăm prin bazarul de la marginea orașului aproape nevăzuți înaintam printre fantome și lucrurile ne intraseră-n oase astfel încât deveniserăm un fel de expoziție ambulantă la care...
Vin
de Porumboiu Nicusor
Stau singur la o masa si sorb dintr-un pahar Uitarea si eu beau si ea tot nu ma-mbata Nu pot sa uit de tine, de-amor si de amar Si beau si rad si plang si toate trei de-odata. Si sorb inc-un pahar si...
arta divinației
de Goea Maria Daniela
ziua mea norocoasă e joi scrie în stele chiar dacă nimeni nu mai crede în zodii doar eu copilul care privea soarele fără să clipească deși toți îi spuneau că va orbi femeia care a fost tânără până...
Copilul - supus, prieten sau stăpîn?
de Alina Grozea
Menționez, de la început, că nu am copii. Iar dacă aș fi avut, nici nu mi-ar fi trecut prin minte să scriu un text ca acesta, cuprinsă fiind, cu siguranță, de aburii divini ai miracolului de a fi...
