"Cocor rătăcit" – 9055 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMihai Cocoi
Pensionar,fost gazetar în presa central.M-am născut la Iasi,unde mi-am petrecut copilăria și adolescența. Din 1953 am devenit bucureștean, dar sufletul meu a rămas dăruit pentru totdeuna orașului natal ,,dulcele târg al Ieșilor". În anul 20o9 ,Casa Editorială ODEON mi-a tipărit volumul de versuri Toamnă târzie,într-un tiraj de 200 exemplare -cheltuielile fiind suportate de subsemnatul. Debutul a fost în anul 2009 în revista ACASA- periodic cultural trimestrial-Editor - Fundația ,,Satul românesc". unde au văzut lumina tiparului un numar de 9 poezii semnate Mihai Cocor. A fost dorința redacției de a semna cu pseudonim. Menționez că volumul Toamnă târzie , care cuprinde și aceste poezii, este semnat cu numele meu real Mihai Cocoi.Doresc ca pe masa dstră de lucru să ajungă câteva din modestele mele încercări.Fiind începător, după cum se vede și în lumea Netului.
1 poezii, 0 proze
Cristina Davidescu
Deocamdata sunt pe un drum ce n-are decat inceput. Pe la intersectii ma mai intalnesc cand cu un cocor, cand cu un corb, dar nici unul nu stie sa-mi spuna pana unde, cat si cum.
73 poezii, 0 proze
cocos gabriel
...
1 poezii, 0 proze
cocos samantha_mara14
5 poezii, 0 proze
Coco Chanel
17 poezii, 0 proze
cocos cristina-andreea
nascuta pe 23.03.1999,in 2002 este acceptata in gradinita pentru copii nr. 11 medgidia. in 2006 intra la scoala ,,c-tin brancusi\\\\\\\", medgidia.doamna invatatoare ii descopera talentul, iar ea incepe sa participe la concursuri scolare si extrascolare...
5 poezii, 0 proze
Cocos Cristina Andreea
Ma numesc Cocos Cristina Andreea si am 11 ani. Am invatat sa scriu poezi scurte, cat si lungi, si proze pline cu expresii. In realitate sunt o fata obijnuita, la fel ca orice om. Am o viata superba, iar talentul meu ma poarta mereu pe culmea imaginatiei. Asta m-a adus pe acest site. Vreau sa scriu si sa povestesc amintiri sau sa imi imaginez unele pe care sa le scriu aici. Persoane carora as vrea sa le multumesc: *Doamna invatatoare: Istrate Marioara -Va multumesc pentru ca m-ati indrumat pe calea cea buna. Va multumesc pentru ca m-ati incurajat sa scriu si sa particip la concursuri. *Domnul profesor de la cercul de literatura: Petcu Abdulea -Va mulrumesc pentru ca m-ati luat sub aripa dumneavoastra si m-ati ajutat sa evoluez la nivelul urmator. *Colegii mei -Va multumesc tuturor colegilor mei de clasa pentru ca m-ati sprijinit si pentru ca mi-ati spus sincer, parerile voastre despre poeziile sau prozele mele.
2 poezii, 0 proze
calin cocora
inca o compun
5 poezii, 0 proze
Emil Cocos
4 poezii, 0 proze
Ion Cocora
Ion COCORA (n.14 noiembrie 1938, Greoni/Caraș Severin). Poet și cronicar dramatic. Debut absolut în Steaua, 1958. Volume: Palimpsest, poeme, 1969; Dezlegare de chaos, 1973; Suveranitate lăuntrică, poeme, 1975; Privitor ca la teatru, critică I-III, 1975-1982;, Inventatorul de numere, poeme, 1976; Plante de dincolo, poeme, 1983; Ar mai fi de trăit, 2003, Oda Caligrafului sau Ficțiunile artistului la maturitate, 2004; Va fi o fugă, 2007. A îngrijit ediția Toma Caragiu, Poeme și alte confesiuni (1979). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
3 poezii, 0 proze
Cocor rătăcit
de Ela Victoria Luca
lasă-mă să nu mai chem ploaia mă bate inima un nor mai stingher se rup coastele-n unșpe iar și-au pierdut prințul cocorii rătăcit într-un om mișcător mister nu mai au mareele-n mine cât mă-mpart...
Ratacire tarzie
de dorobantu
Sunt un cocor ratacit Pribeag si singuratic Caci intr-o zi, Pe cand plecam cu al meu stol Spre caldele tinuturi Am auzit de jos,din departare Un geamat lung, si eu, Care iubeam albastrul din ceruri...
Compromis
de Marius Macoveanu
Sunt o lacrimă de crocodil rănit, Sunt pană a unui cocor rătăcit, Sunt geamătul de neputință al unui urs împușcat pe la spate De-ai vrea, aș putea ajunge la tine pe coate Și-aș lăsa herghelii să-mi...
Primavara toamnei
de Zambrean Iulian Adrian
In hohote inabusite, de clinchetul frunzelor ce se sparg de-asfalt imi revad toamnele petrecute, in bratele Tale pe-alei desfrunzite. Ma revad ca o naluca, in fiecare toamna. aceleasi caderi...
Valsul frunzelor
de Mariana Cardas
Aflată pe malul apei, fata își scutură pletele cu unduiri roșcate în timp ce ochii ei mari, învăluitori, de culoare verde-aurie, căutau arcușul violoncelului. Instrumentul se tângui, undele apei...
Pasi pe tarm
de Traian Rus
La portile toamnei Din pareri despre lume: cicatrici si principii, sedimenteaza-n mine diguri care sa opreasca milul fertil al revarsarilor vietii. Libertatea mirajului se termina in sete arzatoare...
Rătăciți într-un vis de gutuie amară
de Adam Claudia
Suntem doi călători rătăciți Într-un vis de gutuie amară Ca doi copacii desfrunziți De-a gândului rece povară. Parfumul visului ne poartă Lumini și umbre de făclie, Dar zarea noastră e prea naltă...
Un suflet încă viu
de Elena Aprozeanu
Când soarele tăcea pe-aripă de cocor Raza lui cădea cu stropii unui nor, Picurând pe frunza aramei din stejar, A născut din luturi o ciută în brumar. În pielea-i de lapte și păru-i rubiniu Cuprindea...
crez ( incredul )
de Mircea Iosub
pendulez bolnav peste zidul vesnicelor intrebari precum o pana ratacita dintr-un zbor ascetic ( doar surasul iti aprinde o tigara un amor un vals cu pasi de cocor si luciu de musca ) vreau sa-mi...
Starea de Cer
de Dan Mitrut
Apusul de jar, umbra masoara tiptil lumina de vis. * Tipat de cocor pe sub Calea Laptelui. Stea ratacita * Parfumul noptii. Plugul Lunii in brazda, Dealul inca sterp. * Tresare, tresar cu ochii...
