Poezie
Ratacire tarzie
2 min lectură·
Mediu
Sunt un cocor ratacit
Pribeag si singuratic
Caci intr-o zi,
Pe cand plecam cu al meu stol
Spre caldele tinuturi
Am auzit de jos,din departare
Un geamat lung, si eu,
Care iubeam albastrul din ceruri si din mare
Si imi placea sa zbor mai mult ca niciodata,
Mi-am indoit aripa mea usor
Si-am coborat.
In coborarea-mi lina
Am intalnit o lebada ranita
De-atata plans privirea-i era oarba
Dar fruntea ii era
Printre dureri senina
Caci avea strans in inima-i plapanda
Un munte de sperante
Vedeam fiinta blanda
Care ma astepta ca pe un Dumnezeu
S-o readuc la viata
Vedeam si stolul meu
Care se-ndeparta...
Stiam ca daca voi ramane
N-o sa-i mai pot nicicand ajunge
Pe fratii mei
Si iarna va fi grea,
Stiam ca daca voi pleca
Imi voi aduce partea mea de vina
La moartea ei
Din aste doua drumuri am ales
Ca eu sa mor pentru ca ea sa fie
Am ingrijit-o ca pe-o surioara
Ca pe o sotie
Apoi si-a luat zborul fericita
Mi-a spus: \"Ramai cu bine, prieten drag!\"
Si a plecat.
Acum e iarna aspra
Si mi-a-nghetat aripa
Si nimeni nu ma va primi in casa
Caci imi vor spune, oamenii,
Ca am fost lenes si molatic
Si-asa, din zi in zi,
Eu voi ramane tot mai singuratic
Pribeag si in zadar ratacitor
Si-n pieptul rece mi se-aprinde jalnic,
Un trist fior.
002.130
0