"Ceaușescu My Love" – 1513 rezultate
0.03 secundeMeilisearchania ceausescu
nimic interesant... plimbatoare prin viata cu poezia printre dinti
11 poezii, 0 proze
valentin ceausescu
m-am născut.încă trăiesc.îmi scriu paginile existenței în fiecare clipă.
7 poezii, 0 proze
Ana Maria Ceausescu
copilarie, scoala, liceu, serviciu...
2 poezii, 0 proze
Platon Pardău
Alex. Ștefănescu despre Platon Pardău (din rev. România literară, nr. 30/2003): În timpul lui Ceaușescu, Platon Pardău își petrecea, în fiecare an, prima parte a lunii august la mare: stătea în balconul camerei lui din vila scriitorilor de la Neptun și lucra, în timp ce toată lumea se afla la plajă. Așezat pe un șezlong, ținea mașina de scris pe genunchi și bătea fără întrerupere, ca și cum ar fi avut alături o ciornă, deși, în realitate, compunea textul pe loc. Figura lui napoleoniană, căreia doar un tricorn îi lipsea pentru a-l evoca întru totul pe învingătorul de la Austerlitz, exprima o încredere deplină în actul scrisului. În această stare de spirit ( chiar dacă nu întotdeauna într-un balcon), Platon Pardău (născut la 1 decembrie 1934 la Vatra Dornei) a scris de-a lungul anilor mii și mii de pagini de versuri, proză, teatru și publicistică. A început prin a scrie versuri. Numeroasele cărți de poezie pe care le-a publicat - Arbori de rezonanță, 1963, Monolog, 1965, Vânătoarea...
1 poezii, 0 proze
Ana Blandiana
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
281 poezii, 0 proze
Corneliu Vadim Tudor
Corneliu Vadim Tudor (născut pe 28 noiembrie 1949, la București) este un scriitor, politician și jurnalist român. Este fondatorul și președintele Partidului România Mare. A fost discipolul lui Eugen Barbu. 1967 - absolvă cursurile liceale 1971 - licențiat al Facultății de Filosofie a Universitații București cu o teză despre Sociologia Religiei 1975 - urmează cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă din București 1978-1979 - bursa premiului internațional Herder; studiază istoria la Viena. A infiintat revistele Romania Mare, Politica si ziarul Tricolorul. A scris numeroase poeme in care ridica in slavi cuplul dictatorial, pe Elena si Nicolae Ceausescu. A publicat peste 10 volume de poezie si publicistica, unele editate si in franceza, engleza si araba, si a scris piese de teatru. Corneliu Vadim Tudor a fost deseori acuzat de xenofobie si antisemitism. In ultimii cativa ani, si-a mai temperat vorbele adoptand o pozitie pro-europeana si a cerut scuze evreilor. Corneliu Vadiom Tudor a fost...
3 poezii, 0 proze
Octavian Mihaescu
www.billigzahnurlaub.de oder http://meine-literarischen-werke.cabanova.de/ Heimatlos-Roman, Vorwort Roland Erb Octavian Mihaescu, der Autor dieses Buches, ist ein Rumäne, der seit rund fünfzehn Jahren in Deutschland lebt. Er wurde 1963 im südrumänischen Städtchen Caracal in der Region Oltenien geboren, wo er die letzten, höchst deprimierenden Jahre der Ceausescu-Diktatur erlebte, einen Fluchtversuch unternahm und im Dezember 1989 an den revolutionären Kämpfen gegen das faschistoide, nationalistische Schreckensregime der Parteiclique um die Familie Ceausescu teilnahm, das sich immer noch sozialistisch genannt hatte. Der junge Octavian Mihaescu wurde nach den Dezemberereignissen und dem Sturz der alten Regierung Mitglied der neugegründeten Christdemokratischen Nationalen Bauernpartei und protestierte zusammen mit vielen anderen engagierten Demokraten im Juni 1990 gegen die antidemokratischen, restaurativen Maßnahmen des Iliescu-Regimes, das mehrmals Tausende Bergleute aus den...
2 poezii, 0 proze
Ana Blandiana - Otilia Valeria Coman
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
0 poezii, 0 proze
marshall
Am scris pentru o fată, demult. Și-am vrut să scriu mai bine, că fata a plecat cu altul ce nu i-a scris nimic. Cărtărescu m-a dat afară - că scriam cu pseudonim - un antichrist pe vremea când fie scriai pentru Ceaușescu, ori doar pentru ”El” - cărtărescul.
12 poezii, 0 proze
Ana-Maria Nisioiu
n. 20 ian.1979 Copil de muncitori crescut într-o casă în care sub icoane a tronat mereu o bibliotecă cu cărți cumparate de mama pe sub mână, în schimbul unui săpun parfumat sau, la pachet, cu alte cărți semnate Nicolae Ceaușescu, deși ea nu le-a citit niciodata. Și ca orice mamă a sperat pentru copilul ei o lume mai buna, poate ca cea în care Făt-Frumos biruie mereu bând apă vie.
15 poezii, 0 proze
Ceaușescu My Love
de Stefan Caraman
Ceaușescu My Love Am intrat în clasa a I-a cu emoții mama mă ține de o mînă tata mă ține de cealaltă mînă sunt încă mic dar reușesc să mă întreb de ce anume m-ar ține bunicu’ dacă n-ar fi mort și...
ANALIZA LUNII Decembrie 2003”POEZIE.RO”
de Frentiu Toma Adrian
ANALIZA LUNII Decembrie 2003”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 ianuarie 2004 ora 0.30 Scuze pentru eventuale greseli . POEZII Poezie (763 afișări) Umor...
Razboiul fotbalului
de Augustin Popescu
Nava enter-prize nu simtise inca gustul infiorator al morti, asta pana in aceasta zi, un membru al echipajului fusese lovit de o boala oribila, o boala de care nu puteai scapa, o boala ingrozitoare...
my brother esenin
de dan petrut camui
în anii aceia era greu să-ți placă școala un noiembrie sumbru făcea să mă simt vinovat că lipseam de la practică săream gardul niciun profesor inginer făcut de partid responsabil nu mă putea lua în...
azi e ziua mondială a poeziei și îmi vine să îmi bag picioarele în el de cadou și să îi ofer un voucher
de Bogdan Geana
nu îmi dau seama dacă de ziua mondială a poeziei ar trebui să scriu o cimilitură pe care să o intonez plictisit la metrou, la romană, după fiecare strofă să o însoțesc cu un țipurit și cu un aplaudat...
vis cu confucius
de Cătălin Al DOAMNEI
se aliniaseră gândurile pe două rânduri într-unul se adunau anotimpurile precum Verbul deasupra curcubeului confucius cobora din ideograme -n translarea înțelepciunii & a eticii ai mei stăteau...
Ceaușescu
de Florin Hălălău
Ceaușescu a distrus România În șapte zile. În prima zi a spus: -“Să fie întuneric!” Și oamenii n-au mai avut lumină Nici în case, nici pe străzi. În ziua a doua a spus: -“Să se facă frig!” Iar în...
Ceaușescu PCR, Ceaușescu PCR!
de carmen mihaela visalon
Motto: “Ieri, tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu au facut o vizită de lucru în județul Teleorman. La intrarea în Caminul Cultural au fost întâmpinați cu pâine și sare de frunașii...
Ceausescu reloaded
de andrei dumitrascu
Hehe...la începutul comunismului...eram fericiți..dupa o vreme...ne-am revoltat...nu mai vroiam asta...am castigat...la inceputul democrației...eram fericiți..după o vreme..... :) se intelege..
Ceaușescu, fii bărbat!
de George Ene
Ceaușescu, fii bărbat, Ieși din umbră imediat: Urcă-te-n elicopter Să-ncepi vizita din cer. Cere-i Șefului, concret, Să-ți facă un comitet Din vreo șase - șapte sfinți Înarmați până în dinți....
