Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cea mai frumoasă viață"20313 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Iuliana SerbanIS

Iuliana Serban

AutorAtelier

M-am născut pe 2 iulie 1977, la Tulcea. Am început să scriu în 1997, din nevoia de a găsi o parte din adevărul despre mine și despre ceilalți oameni și de-a le împărtăși și lor ce-am găsit. Un poet a zis odată că "oamenii sunt răspunsuri care-și așteaptă întrebarea și se sting pentru că ea nu mai vine". Am vrut să-mi găsesc întrebarea... pe a mea și pe cea pe care trebuie s-o pun celorlalți. Tot din 1997 fac parte din clubul "Nouă ne pasă!", cea mai frumoasă și sinceră experiență cu oameni care mi s-a oferit în viață. Din 2000 sunt profesoară de informatică la Colegiul Național "Cantemir-Vodă" din București. Încerc să le ofer unor adolescenți motivația de a-și construi o viață frumoasă și scuturată de fals și convențional. În 2002 am publicat un volum de versuri, intitulat "Drum spre a fi".

100 poezii, 0 proze

Ioan GrigorașIG

Ioan Grigoraș

AutorAtelier

Consider că viata este cea mai frumoasa poezie. Public în cotidianul Graiul Maramureșului și în săptămânalul băcăuan "7 zile din 7". Volume: Ceremonia iubirii, Recurs pentru iubire, Apasă tasta enter, Ești poezia sufletului meu (împreună cu poeta Liliana Trif), Din paradisul aproape pierdut (împreună cu poeta Liliana Trif), Ca și cum am împărți aceeași inimă (împreună cu poeta Liliana Trif). Antologii literare: Artă Sfâșiată, Vara arsă de cuvinte, Însemnele unei tăceri, Fântâni de gând prin uni...vers, Confluențe poetice, Ceasuri de mătase, Autograf pentru m(a)ine, Roșu Mocnit și Antologia Prieteniei volumul II. Site (blog) personal http://dictionardesuflet.wordpress.com/ Profil Facebook http://https://www.facebook.com/nignutzu https://www.facebook.com/chocolatelovepoetry/?fref=ts

604 poezii, 0 proze

Andy LuduAL

Andy Ludu

AutorAtelier

O carte: prea mult, mai multe: prea putin. Consecinta: O femeie, prea mult! Multe femei, asa de putin! Nascut 1955, Scorpion pur. In Ploiesti am invatat viata de cartier. In Fagaras am invatat frumusetea si maretia singuratatii. In Bucuresti am invatat. La Frankfurt am invatat Salsa. La Giessen nu am terminat. In Brussels am inteles cum se gateste cu vin rosu. La Baton Rouge traiesc. In Natchitoches am avut cea mai frumoasa toamna a vietii mele. Acum sunt Antwerp. Nu stiu de ce, am uitat.

1 poezii, 0 proze

LO

Ligotchi Ovidiu

AutorAtelier

Am aparut din iubire si am fost intampinat in primele zile de viata cu un covor multicolor de frunze uscate, intr-o frumoasa zi de septembrie, langa aleile Copoului lui Eminescu. Adolescenta mi-am petrecut-o iubind tot ce era frumos in jurul meu:prieteni,parinti,scoala,natura. Pasii sortii m-au purtat pe multe meleaguri, care de care mai frumoase si mai primitoare, dar freamatul reantoarcerii la locurile in care ai inceput sa iubesti nu l-am simtit decat in Iasul plin de istorie si poezie, oras in care e foarte greu sa nu scrii o poezie si sa nu admiri toamnele aburinde de deasupra Colinelor Cotnarului si primaverile exuberante ale livezilor de meri ce inconjoara orasul. Facultatea si tot ce a insemnat studii tehnice le-am desavarsit in Iasi, lucru de care sunt mandru. Poezia a ramas in sufletul meu ca reflexia iubirii pe albul colii de hartie.

8 poezii, 0 proze

ruslan moscaluRM

ruslan moscalu

AutorAtelier

Nascut la poale de ape, adica pe albia raului Nistru, de langa orasul Soroca, am trecut prin copilarie , urmand mai intai scoala primara in satul Stanca, apoi pe cea din o. Soroca, acum ma aflu la facultate in Chisinau....Ma descrie insa consider ca cel mai frumos cuvantul...Cel mai important este ca ma aflu aici in sufletul neamului meu si ar fi bine sa cunoastem cu adevarat alchimia vietii, prin arta esentiala a vietii,- frumosul, deoarece daca nu ar exista nimic minunat in aceasta viata consider ca nici nu ar merita sa existam! Cu drag de voi, semnez eu,- Ruslan

10 poezii, 0 proze

VB

Vasile til Blidaru

AutorClasic

Născut la 1 ianuarie 1949 în comuna Beceni, județul Buzău, topograful epigramist Vasile Blidaru și-a luat toate măsurile, după ce a fost publicat în ziarullocal "Viața Buzăului", ca să se facă de... râs. A intrat în "Lumea Epigramei" (volum antologic publicat de U.E.R.), s-a dedat la acte de umor în revistele Scaiul, Papagalul, Post-scriptum și multe altele, după care, în anul 1997, în urma unei lovituri de stat... pe gânduri, a devenit președintele Atelieruluide epigrame "Amprenta" Buzău. Deținător a numeroase premii la concursuri locale și naționale de epigrame, culminând cu Marele Premiu Ștefan Tropcea Brăila, ediția 2013, Vasile Blidaru și-a ținut o mai veche promisiune: aceea de a realiza lucruri frumoase și, evident, greu (sau imposibil) de realizat.

0 poezii, 0 proze

rusoiu ralucaRR

rusoiu raluca

AutorAtelier

Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...

60 poezii, 0 proze

Ioana FloreaIF

Ioana Florea

AutorAtelier

Debut cu volumul de poezii "Noaptea cea mai frumoasă", editura Convorbiri literare. Apariții: -revista liceului "Floare albastră" 2005 -revista "Dor de dor", Călărași, Octombrie 2006, Anul II, Nr.16, -revista "Arcada", Decembrie 2006, nr.III, Anul I- www.revistaarcada.lx.ro -revista "13Plus", Bacău,2006, nr IX (95) -revista "13Plus", Bacău,2007, nr IX (98) -revista liceului "Floare albastră" 2007 -revista"Neliniști Metafizice"-Constanța, martie 2007 -revista "Mozaicul"- Craiova, anul X, nr. 6-7 (104-105), 2007 etc.. -MentiuneIV la Concursul National de Poezie ProVers, Gherla 2007 -Marele premiu al revistei "Floare Albastra", Buhuși, Bacău pentru activitatea literară 2006-2007 -Premiul editurii "Convorbiri Literare", premiul revistelor A.P.L.E.R și Dacia Literară, Botoșani, 2007 redactor al revistei "Floare albastră" ,Buhusi redactor al revistei "Neliniști Metafizice"-Constanța -am scris postfata volumului "Donator Universal" - Ionut Caragea www.versuri.com www.europeea.ro...

60 poezii, 0 proze

Cristian RaduCR

Cristian Radu

AutorAtelier

M-am nascut in 1984. Nu la Timisoara. In Ardeal. In 1994 Milan a castigat cupa campionilor. Acum in 2004 sper la acelasi lucru. Prima carte care mi-a placut cu adevarat am citit-o in clasa a 11-a. Destul de tarziu, chiar daca am mers de la 6 ani la scola. Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, Intaia nopate de razboi. Aceasta a fost. Acum consider ca Patul lui Procust e pana acum cea mai frumoasa carte. in 2002 am intrat la Facultate de Automatica si Calculatoare din Timisoara. Cred ca am facut o greseala ca sa nu spun mai mult. Inca mai sunt student acolo.

1 poezii, 0 proze

Doru Emanuel IconarDI

Doru Emanuel Iconar

AutorAtelier

Data nașterii: 1994 - iunie – 02 Profesia: elev, din 2013 student Imi plac Arghezi, Labis, Caragiale. Activitatea literară: 2003 - Mențiune pentru poezie, concursul „Micii creatori” Cluj-Napoca; 2004 – Premiul I pentru cea mai frumoasă poveste „Papucul doamnei” - concursul „Micii creatori” Cluj-Napoca; 2006 - Mențiune la „Concursului Național de Creație Literară „Dimitrie Bolintineanu“ 2006 - Premiul III la concursul “Vis de iarnă” organizat de Asociația Culturală “Florema Design”, prin revista “VISUL” pentru culegerea "Mici povești pentru pitici" 2006 - Franta Sicoval: Premiul juriului pentru nuvela "Eveniment cu repercusiuni cosmice" 2007 - Mențiune la „Concursului Național de Creație Literară "Ion Creangă" 2007 - Franta, Sicoval: Premiul juriului pentru nuvela "Misterul diamantelor" 2007 - Mențiune la Concursul Național de Creație literară „Dumitru Mitrana”, editia a III-a 2007 - Premiul I la Concursul Național de Creație literară literară „Vasile Voiculescu”, editia a XVIII-a 2007...

54 poezii, 0 proze

Cea mai frumoasă viață

de badea andrei

Încetul cu încetul, am început să mă droghez iar, şi am ajuns, pe nesimțite, să am vedenii, nopţile erau un fel de stări de veghe şi eram vizitat de tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin...

ProzăAtelier

Cea mai ....

de Tent Vasile

Cea mai ... Cea mai frumoasă moarte ... când văd lupii venind spre mine în haită Cea mai frumoasă viață ... când te văd pe tine plecând de tot Cea mai frumoasă clipă ... a fost prea scurtă să o văd...

PoezieAtelier

Planeta maimuțelor

de Corina Gina Papouis

cea mai frumoasă viață în doi se sfîrșește în zori cînd visăm banane ce se despoaie una pe alta de piele cînd jungla e o fanfară cu trombonul adormit pe genunchi și tu atîrni gol între ochiul drept...

PoezieAtelier

disconect dream

de Bogdan Nicolae Groza

uneori cea mai frumoasă viață e moartea acest vis plăcut care se destramă imediat cum îți sună ceasul deșteptarea atunci e dureroasă, îți înțeapă retina ochii plini de cearcăne te acuză că i-ai...

PoezieAtelier

Împodobire

de Nincu Mircea

Cel mai frumos balcon Din cea mai frumoasă viață Și din cea mai frumoasă țară În care am mâncat alune Și am băut bere rece E cel în care numai cu tine Am visat despre cum că mâine Copiii noștri ar...

PoezieAtelier

Balcon

de Nincu Mircea

Cel mai frumos balcon Din cea mai frumoasă viață Și din cea mai frumoasă țară În care am mâncat alune Și am băut bere rece Este cel în care numai cu tine Am visat despre cum mâine Copiii noștri vor...

PoezieAtelier

Leagăn alb de femeie

de Iulia Elize

Leagănul alb de femeie, mai frumoasă decât pântecul care m-a purtat, legănându-mă, pentru ea să fi urlat să vă vin, umed și plin de sare și sânge, mai frumoasă decât mama acolo unde își poartă...

PoezieAtelier

Am nevoie de puțină magie

de Bodea Diana Mihaela

Spre dimineață a răsărit și luna aia a mea asortată baudelairian cu greața ce mă însoțește aș vrea să fac o magie ca tu să dispari să ți se îndeplinească un vis să primești vreo ofertă ceva atât de...

PoezieAtelier

Neputință

de Carmen More

Copilul ăsta din pântecul meu e cea mai mare minune a lumii și bătaia inimii lui e cel mai frumos lucru pe care l-am trăit vreodată. Eu știu asta, însă durerea îmi spune parcă iar că micuțul nu știe...

Atelier

Erai dimineață

de dragos moldovan

Erai într-o vreme o frumoasă copilă Cu zâmbetul viu și trupul curat Acum te privesc dintr-o vreme ostilă A trecut timpul și e tot mai uscat. Cândva te-alergam de sub raze fugare Tu râdeai și aveai...

PoezieAtelier