Leagăn alb de femeie

Leagănul alb de femeie,

mai frumoasă decât pântecul care m-a purtat, legănându-mă,

pentru ea să fi urlat să vă vin, umed și plin de sare și sânge,

mai frumoasă decât mama acolo unde își poartă femeile brâiele,

pesemne din ea trebuia să vă vin,

să mă umplu de viață, ca îngerii când se nasc împânzind cerul și laptele lui; și calea de lapte;

ea e femeiușca

mea

cu dinții de lapte

din ea trebuie să încep să scriu versurile sibilelor și lumina, din ea

trebuie să curgă afară Leyenda

un singur unicorn mă va prinde în apa ei cea mai curată din lume

cu părul ei înfășurându-mă, pierzându-mă în părul ei negru,

cu moartea părului ei făcându-mă moarte și dragoste

cu picioarele ei de lut căutându-mă și călcându-mă,

făcându-mă verdeață de insulă-primă, lăsându-mă pradă animalului

să muște din mine,

adânc;

tu,

apocalipsă a cărnii,

într-o zi un măcelar o să mă taie,

odată cu mieii și dumnezeii care din mine-au mușcat,

o să spună, mult a păcătuit dumnezeu, că i-a lăsat lui femeia

de aceea iarba și cu dumnezeul s-au tot dus la mine în pumn. ca să zacă.

ca să se-odihnească după așa o ispravă tacită.

și

da

șarpele ești tu, draga mea,

un fel de acoladă care mă prinde și mă taie înăuntru,

strângându-mă între picioare, cu picioarele ei zdrobindu-mă,

tu ești mereu a face dragoste și a face moarte,

apoi,

de tăișul gurii tale-o să mor, de o mai frumoasă viață decât pântecul care m-a purtat, legănându-mă, o să mor,

iar dacă cobor acum din nou într-o mamă, tu o să mă

aștepți (iar) până îmi culc nașterea într-un cal foarte sfânt

și-o să mă nasc să te iubesc, să mor din nou,

inorogule,

din coapsa ta. rănit. și murdar.