"Catrene IV" – 5480 rezultate
0.01 secundeMeilisearchClima Alexandru
Un tanar iesit din banca facultatii ,ingreunat de povara unui servici usturator cauta o regasire in vise ,versuri si catrene
1 poezii, 0 proze
Daniela Matei
Nascută în orașul Chișinău, Republica Moldova, Daniela Matei și-a început ativitatea literară din primii ani de copilărie, cu mici catrene vesele acsate mai mult pe rimă. În clasa a șaptea, a publicat prima poezie în ziarul tineretului moldovenesc, Florile Dalbe. Fiind observată de poeta Eugenia Bulat, a fost primită în cadrul cenaclului literar, Clipa Siderală, în cadrul liceului Mircea Eliade din capitală. Acolo a evoluat si poezia ei a fost publicată în cîteva volume ale cenaclului, in diverse ziare și reviste precum Literatura și Arta, Poezia, și altele. A participat la diverse concursuri literare ocupînd mereu locuri de frunte. După care a urmat peioada de facultate, unde activitatea literară a Danielei Matei a observat o pauză, renăscîndu-se abia după absolvirea Universității. Multe dintre versurile Danielei Matei, așa ca Timpule, Prietenie, Unborn Love, și altele, și-au găsit frumusețea pe muzica Silviei Nanu, colegă de facultate și bună prietenă a autoarei. La 24 de ani,...
9 poezii, 0 proze
Dan Doboseriu
absolvent Facultatea de stiinte economice promotia 1983 si master in guvernare moderna si management local din 2002,inspector D.G.F.P.Neamt.Casatorit ,o fetita.iubesc poezia in general si epigrama in mod special fapt pentru care ma straduiesc, uneori cu succes,de a compune si eu catrene pe care le public ,de regula,pe diverse bloguri,drept comentarii.Evident sunt entuziasmat de faptul ca am descoperit aceasta specie f.intersanta de poezie:Haicu
2 poezii, 0 proze
Hovanes Erzâncați
Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.
5 poezii, 0 proze
dobreanu grigore marian
pensionar militar membru al uniunii epigramistilor din romania membru al societatii umoristilor gorjeni presedinte al cenaclului "hohote" din targu-jiu pasionat epigrame, scrabble, poezie, sf volume aparute : - Panndurii carcotasi, M.Dobreanu-Valentin Groza /epigrame si nu numai- editura Rhabon, colectia hohote, targu jiu, 2002; - Catrene de doi lei , M.Dobreanu-Nelu Vasile, epigrame, editura Rhabon, colectia hohote, targu jiu, 2004; - Rond(el)ul de noapte , ed. Ager, 2008, - Glume la Masa Tacerii , M.Dobreanu, Lory Buliga, M.Panoiu-Petrini(antologie cuprinzand prezentarea operelor lui Brancusi si catrene de la festivalul de epigrama "Glume la Masa Tacerii " editia I 2004)bilingv - romano/englez, editura Rhabon, colectia hohote, Targu Jiu, 2005; - Glume la Masa Tacerii , M.Dobreanu si Eugen Deutsch(antologie cuprinzand prezentarea operelor lui Brancusi si catrene de la festivalul de epigrama "Glume la Masa Tacerii " editia II 2005)bilingv romano/francez - Glume la Masa Tacerii ,...
23 poezii, 0 proze
milos petru
Nascut la Pesac unde a terminat 7 clase,liceul la Loga Timisoara,Scoala tehnica contabila la Lugoj 1961,Institutul agronomic din Timisoara 1966.A profesat ca agronom,in administratie, agent de valori mobiliare, arbitru și jucător de șah, fost component al echipei de șah prin corespondență a județului Timiș. Scrie pe mai multe situri literare. A publicat cartea "RÂSUL ÎNGRAȘÃ"-catrene umoristice, apare în Antologia de catrene și epigrame, editura EDO 2010. Materialele sale au mai apărut în diferite ziare și reviste, la radio și TV. Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România.
519 poezii, 0 proze
Culicovschi Gheorghe
1949 publicate 2 poezii în ziarul \\\"Ardealul nou\\\" Tg. Mureș; 1952-1957, "studinte-n drept și publicist"(nesalariat) la ziarul \"Universitatea\" București și Revista \\\"Justitia Nouă\\\"; 1957- 1973 procuror Ploiești; 1973-2003 avocat Ploiesti și Buzau; 2003 pensionar; 1957-2000 scris și recitat numeroase epigrame - la concursurile anuale ale Asociației Juriștilor, fiind distins cu diplome - și am și scris epigrame ce mi-au fost publicate în reviste,antologii și culegeri realizate de alți epigramiști, după anul 1989,când au fost și recitate la numeroase festivaluri și alte asemenea manifestări. 2000 - 2007 public epigrame în volumele:\\\"Pâinea noastră - notre pain, epigrame - epigrammes"; \\\"Desene altoite pe catrene avocățești - dessins greffes sur quatrains de l'avocature"; \\\"Urmașii lui Cincinat despre (ne)dreptate și (in)justiție, antologia epigramei judiciare românești" - în colaborare;\\\"Omagiu francofoniei, hommage a la francophonie, epigrame- epigrammes, edițion...
72 poezii, 0 proze
Mircea Pavelescu
Nepotul lui Cincinat Pavelescu, Mircea Pavelescu (n. 14 octombrie 1908 - d. 1980) a fost și el un poet român. Alături de Tașcu Gheorghiu și Virgil Teodorescu a fondat revista de avangardă ”Liceu”, dar influența acestei perioade e mai degrabă subtilă asupra poeziilor din volumul de debut ”Pasărea Paradisului”, volum caracterizat de G. Călinescu drept «o poezie fantezistă firească și grațioasă, adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ștrengărească melancolie». În acest volum se simte și influența lui J.M. Levet Outvards și Louis Brouquier. Mircea se apropie de epigramă și e de presupus că își încearcă pana și talentul în catrene adresate cel puțin unuia dintre dânșii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă față singur săgeților trase de cei doi versați și deosebit de talentați înaintași ai săi, Cincinat Pavelescu și Ion Pavelescu. La 26.10.2002, orele 12, la Casa de cultură din Râmnicu Sărat și apoi – peste câteva ore - în Sala de ședințe de judecată a...
1 poezii, 0 proze
Aurora Luchian
Aurora Luchian 48 ani loc.Vaslui România Autor al 8 volume de poezii. Aurora Luchian este o scriitoare de versuri pentru copii, fabule, pamflete, texte umoristice, sonete, epigrame și catrene. S-a născut la Huși, județul Vaslui, la data de 28 februarie 1970. A început să scrie din 2009, iar după câteva luni a debutat în cărticica “Draga mea pentru copii”, o colaborare fructuoasă, de 6 ani, unde datorită tirajului său foarte mare, a fost cunoscută printre copiii din întreaga țară. Poeziile sale sunt recitite pe unele posturi de radio și televiziune, și folosite de Ministerul Învățământului, în Concursurile Naționale, și ca materiale didactice pentru preșcolari și școlărei. Autor al opt volume de poezii, dintre care, trei pentru copii, "În papuceii copilăriei" și "Trăistuța Pedagogului", editura Editgraph, Buzău, și Curcubeu de cuvinte (Auxiliar didactic) / ”Miracolul copilăriei” / ”Ghicitori” / Editura Stef Iași, și al volumelor de pamflete "Unde...
1032 poezii, 0 proze
Laurentiu Ghita
n.07.02.66, Ploiesti, Inginer, Casatorit, 2 copii e-mail: laurentiu_ghita@yahoo.co.uk http://www.laurentiughita.blogspot.com/ Carti publicate: "SINGUR INTRE PATRU VERSURI", epigrame, Editura ANAMAROL, 2008; "ZÂMBETONIERA", epigrame, Editura ANAMAROL, 2010: "STAVRIDUL CU COLȚI DE ARGINT", poezii, 2013; „UMOR... 3G”, cu Ananie Gagniuc și Petru-Ioan Gârda, 2016. Redactor-Șef revista EPIGRAMA, a UER, din ian. 2012. Publicare in antologii: "CUGET SI EXIST, DAR NU MAI REZIST", Editura Pro Vita, Cluj Napoca, 2005; "Antologia de catrene și epigrame AGONIA", Editura EDO, București,2009; "Universul prostiei",Antologie UER,19/2010; "Bătrânețe, haine grele", Antologie UER, 20/2010; "Adevărul și minciuna", Antologie UER, 21/2011; "Terapie intensivă", Antologie UER, 22/2011 și multe altele.
715 poezii, 0 proze
Catrene IV
de Omar Khayam
Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios În flăcări să mă ardă, căci, iată, vine ceața. Vin! Nu importă care. Nu sunt pretențios. Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viața. Am întrebat...
Catrene meseriașe (IV)
de Viorel Vrânceanu
Dogar Un \"psihiatru\" priceput Ce își dedică viața-ntreagă Să te rezolve \"la minut\" Atunci cînd îți lipsește-o doagă. Drumar Șoferii des îl pomenesc. Miniștrii însă, filantropi, Cu milioane îl...
Catrene
de Omar Khayam
Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem, fermecatoare Faptura plamaduita din roua si eter! Cite minuni ca tine zeflemitorul cer De mii de ori schimbat-a in cupe si ulcioare?...
Catrene II
de Omar Khayam
Credință și-ndoială, eroare și-adevăr, Ca boaba unei spume, ușoare sunt și goale. Opacă sau bogată în irizări de cer, Această boabă-i chipul și tâlcul vieții tale. Atâta duioșie la început. De ce?...
Catrene despre alegeri
de Ruse Ion
Primar sau medic? În întreaga Românie, Așa ales găsești mai rar. Doctor e la primărie, Iar la spital,...medic primar. Și totuși e dependent Independent de ceva vreme, Puțini bucureșteni o știu....
13 catrene
de Corneliu Serban
I. Îți mulțumesc, lumină Seninul mă-mpresoară cu liniști adumbrite, e o-mpăcare-n mine și-o sete de-a trăi. Îți mulțumesc, lumină, că mi-ai putut trimite această pace simplă, această calmă zi! II....
Partea a IV-a Orele mele astrale în enciclopedia apocalipselor terestre
de Filip Tănase
Discrepanța peisajelor Nu căutați în această zonă poezie și pitoresc, farmecul morarilor și morărițelor din salbele de ape de munte, pentru că n-o să găsiți așa ceva, așa încât termenul de Morarilor...
cred că de la studiul limbii ruse i se trage
de dumitru cioaca-genuneanu
\"am învățat la școală multă rusă\" (Dan Norea în timp ce tăia mâinile și piciorele unui banc pentru ca acesta să stea liniștit în rama lui de tablou) când dai din catrene-un praznic omule, e contra...
Gânduri marine
de Stelian STANCU
Simbol de vară alintată Strigând după o nouă viață Tu ești ca marea-nvolburată După nori negrii-n dimineață. Tresar corăbii căutând caverne Doar pescărușii se ivesc Ia marea ne încântă cu catrene Iar...
Vișeu - 2016
de Ruse Ion
Teme: - Bagă-l în casă, te fură/Dă-l afară,te înjură - 2epigrame Unor pseudoinvestitori Primiți cu drag în țară Ei ne-au furat cu zel, Și-apoi, plecați “afară” Ne-njură la Bruxelles. Pețitorul...
