Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Partea a IV-a Orele mele astrale în enciclopedia apocalipselor terestre

Capcanele timpului în zona de referință Morarilor

4 min lectură·
Mediu
Discrepanța peisajelor Nu căutați în această zonă poezie și pitoresc, farmecul morarilor și morărițelor din salbele de ape de munte, pentru că n-o să găsiți așa ceva, așa încât termenul de Morarilor n-are nici o legătură cu expresia artistică a acestei denumiri. Decorul mondenității Dacă tradiționalitatea lăsase în urma ei farmecul sus arătat și adusese morarii, morărițele și cântecul cu același nume cu care ne-a încântat sufletele, stația Morarilor n-a lăsat nimic decât un imens haos, plictis, pogoane de nervi, nefericire și gâlceava la care o să mă refer. Structurile populaționale moderne de atunci. Mișcarea demografică și mai ales ritmul ei infernal a fost cauza haosului la care o să mă refer, pentru că atunci nu s-a pus de acord explozia de blocuri care apăreau peste noapte cu cerințele care implicau această explozie privind transportul călătorilor. Aceasta era marea discrepanță pe care eu am numit-o: iadul din stația Morarilor. Era iad, pentru că stația Morarilor aduna o masă pestriță de călători provenită din surse și resurse diferite ca populația băștinașă din vechile cartiere: Morarilor, Socului, Pescăruș, Sălăjan și din noul cartier de blocuri din apropiere denumit Nicolae Sebe. Conflict de mentalități Nu-i prea greu de intuit că într-un asemenea amestec demografic fiecare grup populațional venea cu tradițiile, concepțiile, limbajul, principiile, interesele, visele și speranțele lor. Nu se prea înțelegeau între ele și apăreau animozități, etc. Aici în stație apăruseră vânzătoarele de semințe din celelalte cartiere care te invitau cu: \"dă-te-aproape neamule, ia de la baba bomboane agricole.\" Uneori îți dădeau și pe datorie, tot aici te găseau, că ți-era rușine să nu restitui câțiva bănuți, când tu le spuneai acestor mămăițe: mamaie eu știu să fiu domn, iar ea îți răspundea: să-ți trăiască franțuzoaica. Tot în această viermuială apăruseră vânzătorii de Kent și alte țigări străine care se fereau de Miliție și-ți spuneau cu discreție la ureche: am ceva bun pentru dvs, dar pe șest să nu mă vadă gaborii. Lângă ei apăruseră vulturii cu alba-neagra care te curățau rapid și tot rapid se ușcheau de frica ochiului vigilent al gaborilor. Tot aici apăruseră pâlcuri-pâlcuri de jucători de table, unii dintre ei ajunseseră la competiție. Aici se făcea o bârfă de înțepeneai, care n-ar fi avut parfumul respectiv dacă în discuțiile lor n-ar fi intervenit teribilismele cu care fiecare partener voia să facă senzație. În general, era o atmosferă cum am mai spus eterogenă de limbaj, de port, de nevoi și de altele. Pentru că nu stăteam acasă, nu-mi cunoșteau vecinii din bloc, dar am avut onoarea să-i cunosc din aproape în aproape, la foc mic, vecini cu care am legat prietenii pasagere, iar celor mai isteți le spuneam catrene, cream o atmosferă amiabilă prin care-mi eliminam plictisul și pogoanele de nervi pe care mi le aduceau lungile pauze între două tramvaie 24. De-aici s-au mai încheiat chiar și căsnicii între populația venetică, simpatii și antipatii de tot felul. Am pus mult zel în descrierea demografică pe care eu am făcut-o pe ținte vii și persoane autentice, nu ca Eugen Barbu care-și plătea sclavi de creion să-i adune date din arhive (bibliotecile Academiei și Universității) Pentru ca să nu amestec peisajele și ca să nu mă lungesc, mă opresc aici cu informațiile despre epocă, urmând ca în partea 5-a să-mi schimb traiectoriile pe alte coordonate, dar toate legate între ele. P.S. Vestita stație de atunci și de acum Morarilor, aduna călători din fostul drum al Murgului și Nicolae Sebe și mai aduna regimente de porumbițe care erau în răzbel cu spiritul marelui cârmaci pe care eu le-am numit ca atare”bonete frigiene\", iar el nu le-a lăsat cu ochii-n soare, au fost asigurate de acesta cu sloganul care a intrat in istorie, în justiție, în folclor: orice copil trebuie să aibă un tată. Tot acolo, mă cunoștea lumea ca pe un cal breaz, pentru că eram plin de psoriazis, inclusiv pe față și o mulțime de oameni mă compătimeau pentru tabloul clinic pe care mi-l picta această boală nenorocită. Va urma
022.692
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
660
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Filip Tănase. “Partea a IV-a Orele mele astrale în enciclopedia apocalipselor terestre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/filip-tanase/proza/13921094/partea-a-iv-a-orele-mele-astrale-in-enciclopedia-apocalipselor-terestre

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Domnule Filip Tănase,
Eu cred că ar trebui ca la începutul fiecărui episod din acest gen de texte (înțeleg că sunt mai multe) să scrieți o notă, în care să dați câteva explicații (un fel de prolegomene), ca să înțelegem și noi despre ce este vorba. Eu am citit cu atenție textul de mai sus și nu prea m-am lămurit; de fapt nu înțeleg, este un fel de studiu ce postați aici? Despre ce? Titlurile și subtitlurile nu prea ajută, deoarece sunt formulate foarte pompos. Pe de altă parte, sunt date anumite subtitluri, care au o oarecare tentă științifică, dar, în continuare susținerea lor este de doar 2-3 fraze, relativ banale. Când spuneți \"atunci\" și \"epocă\" nu se înțelege la ce perioade vă referiți. Nu am înțeles deloc ce rost are în context fraza cu psoriazisul (de fapt și alte precizări sunt nesemnificative, în opinia mea). Amintiți de o \"descriere demografică\" pentru care ați muncit cu mult zel, \"nu ca Eugen Barbu\". Adică vreți să comparați cele câteva cuvinte scrise de dumneavoastră despre oamenii dintr-un cartier, cărora le spuneați catrene, cu opera lui Eugen Barbu? Întreb sincer și nu cu răutate, deoarece nu se înțelege clar din textul dumneavoastră (aluziile la acei \"sclavi de creion\" le-am înțeles, dar nu înțeleg cu ce comparați capodoperele lui Eugen Barbu). Nu mă refer acum la stilul redactării, care poate fi mult îmbunătățit, în opinia mea.
Închei acest comentariu exprimându-mi admirația pentru faptul că la o vârstă \"respectabilă\" sunteți preocupat de calculator, de internet, de comunicare, dar faceți ceva pentru ca ceea ce scrieți să fie mai clar receptat de ceilalți, că, până la urmă acesta este scopul postării pe acest site.
Cornel Rodean
0
@filip-tanaseFTFilip Tănase
Domnule Ștefan Cornel Rodean,
În primul rând, țin cont că ne cunoaștem de la distanță de multă vreme și că-mi place cum scrieți atât în imperiul Flacăra, cât și în Academia Agonia.net. Sincer aș fi dorit să facem comentarii împreună și iată acest moment a venit în sfârșit. Prin natura meseriei mele am făcut permanent înnoire, am utilizat strategii, ținte și texte noi, unde am lucrat altădată și asta fac și-acum. În privința stilisticii, este dreptul meu să am o linie de gândire personală, și-atâta tot. Fiecare episod și text nou le-am intercalat nu cu note, ci cu ceva mai mult , pe care le-am numit punți de adaptare, de contact și de intrare în subiect. Am avut grijă ca aceste înnoiri să nu facă șoc și le-am dat la foc mic pentru ca cititorul să intre relaxat în subiect. N-a fost ușor să combin textele științifice cu cele să zicem umoristice într-un tot unitar, pentru asta trebuie puțină dibăcie, pentru că mă refer mereu la universuri noi.
Dacă ați observat, am plecat înainte de Flacăra de la aforisme, maxime , cugetări monovalente, le-am transformat în filipisme, apoi le-am eliminat și le-am transformat în scurtisime. Acolo unde am făcut așa, n-am avut nici un oponent.
Cu excepția lucrării de față, toate acestea le-am adus în grupaje de structuri și cum ați văzut, în universuri comune, ca să le dau o tematică . Mai nou am ajuns la apocalipse în care intră Mica mea filozofie –timpul, inclusiv textul la care lucrez acum și în care am folosit multe jocuri de nuanțe și ținte artistice. Dacă veți urmări și lucrarea care urmează, n-o să aveți nevoie de nici o explicație de ce am avut nevoie de această înnoire. Ținta mea psoriazisul, va intra într-o simfonie mare de nuanțe, pe care o s-o înțelegeți după 2-3 pasaje noi.
Nu vă grăbiți să trageți concluzii generale, pentru că nu aveți tot materialul. Volumul uriaș de muncă pentru culegerea și stocarea datelor îmi ia enorm de mult timp, n-am făcut aluzie răutăcioasă la Eugen Barbu, decât că am vrut să fac puțin umor. Dacă ați înțeles altfel, s-ar putea ca la pasajele următoare să vă schimbați părerea.
Stilul meu pompos, așa cum spuneți dvs. nu l-am folosit ca să impresionez, sunt obligat de metodologie și deontologie să nu folosesc termeni urechiști sau străini de subiect. Vă rog citi-ți-mi și restul de texte care urmează. Nu am folosit termenul de „sclavi de creion” cu referire la Eugen Barbu, este o autoironie pe care-o folosesc de 20 de ani la adresa mea. Nu-i dați mai multă pondere decât merită.
Cu deosebită stimă
Filip Tănase
0