Catrene IV
de Omar Khayam(2002)
2 min lectură
Mediu
Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios
În flăcări să mă ardă, căci, iată, vine ceața.
Vin! Nu importă care. Nu sunt pretențios.
Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viața.
Am întrebat Savantul și-am întrebat și Sfântul,
Sperând c-au să mă-nvețe suprema-nțelepciune.
Și după-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa și-o să plecăm ca vântul.
De ce incertul mâine te tulbură mereu?
Căci nu stă în putere să-i schimbi de astăzi fața.
Trăiește-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea să-ți spună ce taină-ascunde ceața.
Dincolo de pământ și infinit
Cătam să aflu cerul unde vine.
Și-un glas solemn atunci s-a auzit:
“Și cerul și infernul sunt în tine.”
Cel ce-a cules în viață al cunoștinței Măr
Pe-adevărata Cale purta-va pașii săi.
Numai acela știe că azi e ca și ieri
Și mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintăi.
Acum din fericire doar numele persistă.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou rămâne.
Mângâie cupa plină. E singurul tău bine
În ora asta goală, în ora asta tristă
Viața se grăbește, rapidă caravană.
Oprește-te și-ncearcă să-ți faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista și astăzi, făptură diafană!
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…
Un joc ce se repetă e viața – și tu știi:
Câștigul e durere și moartea fără nume.
Ferice de copilul sfârșit în prima zi…
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.
Zefirul răcorește obrajii rozelor
Și-n umbră parfumată ne mângâie extazul.
Atât de plin de vrajă și de noroc e ceasul,
Că tristul ieri dispare ca fulgul de ușor…
Aceste ornamente pe cupa delicată
Un băutor le-nscrise cu mâna-nfrigurată.
De dragul căror gene le-a vrut așa de fine?
Și-o să le sfarme, poate, îndurerat de cine?