A-Toate-Făcătorul s-a întrecut pe Sine Când a creat făptura umană chiar din lutul Pe care-nsuflețindu-l, l-a învățat Cuvântul. De ce de

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: "Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii". Cum poate el să simtă în zori uimirea firii Și

Beau vin precum bea apă o salcie din râu. Alah, le știe toate, spui tu. Când m-a creat Știa c-are să-mi placă să beau. Dacă m-abțin Eu i-aș

Cel care nu refuză tot ce-l momește-n jur Un sclav e al dorinții și-o victimă-a durerii. Tu sufletul păstrează-l mereu desprins și pur. Să nu

Bea vin! În el găsi-vei Viață-fără-moarte. Pierduta tinerețe din nou ți-o va reda, Divinul timp al rozei și-al inimii curate! Trăiește-ți

Alt'dat când mergeam la moschee Mă-ntorceam cu un dor mai bogat… Acum merg zilnic, de dor tot mai sărac, Stau la răcoare pe covor și

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană. Acum buzele tale îmi sunt și vin și cană. Mi-ai umilit mândria și biata rațiune, Mi-ai

Am văzut un olar la roata lui cântând Modela vase amestecând Glorii de împărați, Lacrimi de om de rând… Traducere Paula Romanescu –

Cel ce creat-a stele și-ntreaga vastă lume. Când a creat durerea s-a depășit pe sine. Voi buze ca rubinul și voi, pleoape fine, Câte sunteți

Când Îngerul cel Negru va veni, Pe înserat sau poate-n zori de zi, Și sufletului Cupa îi va da, Nu ezita, bea tot – și vei dormi. rubaiat

* Când plesnesc bobocii-n floare, pași pe mal de râu să-ncetini către marginea câmpiei, cu vreo doi sau trei prieteni și iubita ca o zână.

Cel care prin știință ajunse pân' la stele Fu refuzat de taina de dincolo de ele. Și-acum stă ca și bolta pe spate răstignit, Uimit în veci de

Aș vrea să-ți spun o taină omisă din Scripturi: Din tină de mâhnire e omul încropit. Adună-aici o vreme ceva fărămituri Și-pleacă apoi cu

Bea vin! Curând vei trece și tu supremul prag. Și nu vei lua cu tine nimic din ce ți-i drag. Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată Nu

Bea vin, căci el dă minții supremă strălucire, Credințelor lumină și inimii uimire. De-ar fi băut și dracul un strop, s-ar fi-nchinat Cu o

Ce este această goană de umbre colorate? Fantastica lor fugă absurdă-i și sublimă. Ea naște dintr-o mare ce astfel se exprimă Și în aceeași

Beau vin și mi se spune de unul și de altul ”Să nu mai bei, căci vinul dușman este de moarte Al lui Alah”. Atuncea – zic eu – pentru Prea

Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales de ele? Fatală e și-o briză când floarea-i invoalată. Bea! Și evocă-n noapte, cu luna

Coranul – cartea sfântă – citimu-l câteodată, Dar cine se desfată cu el în orice ceas? Pe cupa plină însă o maximă-i gravată Pe care zi și

Cortina sorții-i trasă și nimeni n-a pătruns Destinul plin de taina ascunsă în culise. Am căutat o viață, dar n-am aflat răspuns. Intrările

Crearea ta și-a lumii, destinul ei și-al tău Sunt taine-aici și taine vor fi în veci și-n moarte. Surâde-le ca unor pericole deșarte, Căci

Dacă-n lume sunt statornic pe-o vecie de-o clipită e păcat să stau eu fără băutură și iubită. Rai și iad? Speranță, teamă? Vechi și nou? Cu

Dacă venirea ar fi fost după mine - n-aș fi venit. Dacă plecarea ar fi fost după mine - n-aș fi plecat. Ce bine-ar fi fost ca în lumea

Dar în Show se Moare și se Naște, Cum pe Jucător voința-l paște; Iar El care te-a împins pe tablă Știe, știe Tot, Totul