Catrene III
de Omar Khayam(2002)
2 min lectură
Mediu
Spuneți-mi, ce-i mai bine? Să mergi într-o tavernă,
Sau să te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau să știu
De-Alah și altă viață, căci stingerea-i eternă.
Nu judeca pe nimeni, ci cată să-nțelegi.
Eu beau, dar amintește-ți că ai și tu păcate.
De vrei s-ajungi la pace și la seninătate,
Apleacă-te asupra durerii lumii-ntregi.
E-april. Plutește-n aer o vrajă de nespus.
Se nasc din nou speranțe și-ndemnuri de a fi.
Fiece floare albă e mâna lui Moisí
Și-n fiecare briză respiră, blând Isus.
Acest vas fu odată un biet îndrăgostit
Gemând de nepăsarea unei femei frumoase.
Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri ușoare, de mătase.
Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îți rămâne.
Ia cupa și te-așează sub luna de cleștar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zădar.
Tu vezi doar aparențe. Un văl ascunde firea.
Tu știi de mult aceasta. Dar inima firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Așa cum unor plante le-a dat Alah otrava.
Coranul, cartea sfântă, citimu-l câteodată.
Dar cine se desfată din el în orice ceas?
Pe cupa plină însă o maximă-i gravată
Pe care zi și noapte o soarbem cu nesaț.
Ni-i vinul și prieten și aur și noroc.
De cer nu ne e frică, nu-i cerem îndurare.
Căci suflete și inimi și cupe și ulcioare
N-au teamă de țărână, de apă și de foc.
Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
“Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”.
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Și noaptea vraja sfântă a a clarului de lună?
Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! În astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căința mea să fie ca bucla ta, ușoară…